Tales din Milet

Tales din Milet


Tales din Milet

Apartinea unei familii nobile, ceea ce i-a dat posibilitatea ca sa faca calatorii indepartate - mai ales in Egipt. Tales a fost vestit pentru cunostintele sale matematice si a fost enumerat printre cei sapte intelepti ai antichitatii. Ca om de stiinta i se atribuie lui Tales prevederea unei eclipse solare, ce a avut loc in 2 mai 585 i.Hr., cat si formularea de axiome geometrice. De aceea il lauda Herodot (I, 74).

Importanta filozofica a lui Tales este aceea ca el a fost cel dintai filozof, care a formulat o ipoteza asupra principiului constant al naturii. Lucrul acesta este de mare importanta, fiindca numai atunci fenomenele asa de felurite si de multiple ale naturii pot fi explicate, cand ele pot fi reduse la un principiu unic, care sa fie in acelasi timp si substratul unic al acestor fenomene.

Dupa cum spune Aristotel, Tales proclama ca principiu unic, prin care pot fi explicate toate fenomenele, apa. Ceea ce l-a determinat pe acest ionian sa considere apa ca principiu originar al lumii, nu se poate spune cu exactitate. Probabil ca prin intuitie senzoriala, Tales a observat ca apa este prezenta in toate prefacerile din natura. Dar cum s-au nascut toate lucrurile din apa, aceasta nu ne mai spune Tales.

Totusi, prin aceasta afirmatie, Tales poate fi considerat a fi cel dintai filozof al naturii, fiindca acesta este cel dintai ginditor, care se ridica de la observatia senzoriala a unor fenomene la intuitia unui principiu originar al tuturor lucrurilor. Caci, ceea ce voim sa accentuam aici este faptul ca, consideratiile lui Tales, desi par naive, ele cuprind totusi doua caracteristici noi fata de gandirea mitologica de pana la el: intai deducerea tuturor lucrurilor dintr-o origine unica naturala. Si, in al doilea rand, constiinta clara ca inapoia schimbarilor pe care le sufera fenomenele naturii - vara si iarna, inflorire si vestejire, nastere si moarte etc. - se afla un "ce" originar, ce ramane mereu identic cu sine, care nu se schimba si totusi produce din sine lumea, pentru ca apoi s-o ia iarasi in sine, pricinuind astfel procesul etern al acesteia. Tales nu mai intreaba : cum a fost la inceput ?, cum faceau vechii cosmologi, ci el pune intrebarea : Ce este inceputul ? Asadar, el cauta dupa temeiul originar al tuturor lucrurilor. Este intrebarea dupa acel temei care este inceput, fara ca el insa sa mai aiba un inceput, aceasta fiindca el este etern (E. Genaro, La caduta speculativa di Tales, Genova, 1970).

Pentru Tales, asadar, temeiul tuturor lucrurilor il constituie un element senzorial-material. Natural, trebuie sa accentuam faptul ca Tales nu cunoaste conceptul naturii in sensul nostru de astazi, ci pentru acesta energia si materia formeaza o unitate. Si ceea ce este curios este faptul ca pentru acest milezian materia este insufletita, caci "totul este plin de zei", zice el. Din cauza acestui antropomorfism naiv, reprezentat de cei trei filozofi milezieni, ei au fost numiti si "hylozoisti". Care este eroarea lui Tales ? Greseala lui este aceea ca el cauta ceva ce trebuie sa fundamenteze realitatea si descopere acest "ceva" tot ca ceva real .

Pe aceeaşi temă

24 Iulie 2012

Vizualizari: 7201

Voteaza:

Tales din Milet 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Indumnezeirea persoanei
Indumnezeirea persoanei Îndumnezeirea nu este o simplă aspirație spirituală, ci taina ultimă a ființei umane - o paradigmă ontologică ce traversează marile tradiții monoteiste, în care Legea revelată, Logosul Întrupat și supunerea eshatologică exprimă o singură chemare 69.00 Lei
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre Vă invit, deci, la o întâlnire cu sfinții mei dragi. Cu Sfântul Gavriil Georgianul, „nebunul” care ne învață singura rațiune de a fi: credința în Hristos. Cu starețul Tadei, cel ce ne învață cum să cultivăm gândurile bune. Cu Sfântul Sava cel Nou 25.00 Lei
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor Volumul de fata cuprinde cateheze ale Staretului Emilianos Simonopetritul rostite la Sfanta Manastire Ormylia intre anii 1979-1983. Ineditul volumului de fata consta in faptul ca Parintele Emilianos raspunde in aceste cuvantari la scrisori de-ale maicilor 50.00 Lei
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact