Se zice ca Dumnezeu a trimis odata pe un inger pe pamant si i-a spus: "Ingere, du-te pe pamant, umbla pe unde vrei si cat vrei, si gaseste-mi cel mai pretios lucru pe care vei crede tu ca Mi-l poti aduce, din cele care exista pe pamant”. Si a umblat ingerul prin multe locuri si multa vreme, cu multa atentie si cu multa bagare de seama. Trebuia sa aleaga un lucru care sa-I placa lui Dumnezeu, asa ca nu era lucru de gluma.

A nimerit intr-un loc unde era in toi un razboi si unde un om murise la datorie. Lasase in urma o familie, lasase idealuri, lasase planuri acasa, dar a inteles sa-si dea viata pentru tara cu generozitate si eroism. Ingerul s-a apropiat de el si a cules o picatura din sangele lui si si-a spus: “Sacrificiul acesta trebuie sa fie considerat de Dumnezeu drept cel mai mare". S-a dus la Dumnezeu si a luat Dumnezeu picatura de sange si a spus: “Intr-adevar, ceea ce Mi-ai adus e un lucru extraordinar, un lucru mare. Dar poate ca nu e cel mai mare. Eu ziceam de cel mai mare. Mai du-te, mai umbla, mai plimba-te, mai vezi, mai cauta".

Si s-a dus ingerul din nou si, la un moment dat, a nimerit intr-un spital. Acolo era pe moarte o sora de caritate care a ingrijit un bolnav, avand o boala infectioasa, din care cauza nimeni nu voia sa ingrijeasca de dansul. Ea insa s-a sacrificat ingrijind bolnavul acela, stiind ca se va molipsi si ea. Ceea ce s-a si intamplat. S-a imbolnavit si acum era pe moarte. Ingerul si-a zis: ,Acest sacrificiu trebuie sa fie cel mai mare". Si i-a luat ultima rasuflare, inainte de a muri si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si i-a spus Dumnezeu: “Ingere, te-ai gandit bine. E mare intr-adevar sacrificiul pe care l-a facut infirmiera pentru aproapele ei. Si-a dat viata pentru el. Dar poate exista si altceva. Poate exista si ceva mai mare".

Si a venit ingerul iarasi pe pamant si a dat de un mare hot, un faradelege si fara Dumnezeu, un om fara nici o norma morala, un om gata la toate relele, fara constiinta, care tocmai se hotarase sa se duca sa prade o familie de crestini. Se inarmase cu toate uneltele care ii trebuiau pentru furtul pe care si-l propusese. Astepta sa se faca seara si sa se innopteze. Cand s-a innoptat, s-a dus spre casa celor pe care era gata chiar sa-i ucida, numai sa-si ajunga scopul. Dar, inainte de a intra in casa, s-a uitat pe geam sa vada ce se intampla acolo. Si ce-a vazut inauntru? A vazut o femeie care tocmai isi culca pruncul. Isi facuse rugaciunea, facea semnul crucii deasupra pruncului si era gata sa-l adoarma.

In clipa aceea hotul si-a adus aminte de mama lui, care tot asa facea si cu dansul cand era mic, si un val de remuscare l-a cuprins dintr-o data. Parca s-ar fi intors sufletul inapoi intr-ansul. S-a gandit la nelegiuirea pe care voia s-o faca. S-a gandit la toate nelegiuirile pe care le facuse pana atunci si, impresionat de cumintenia pe care o vazuse in casa, de seninatatea pe care o citise pe chipul copilului si ingrozit de fapta pe care era gata s-o comita, i-a scapat o lacrima. Vazand-o, ingerul si-a zis: "Aceasta trebuie sa fie". A luat lacrima si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a zis: “Aceasta este. Ai gasit-o. Lacrima de pocainta. Lacrima de intoarcere a celui ce parea pierdut pentru totdeauna”.