Un batran calugar se retrase in chilia sa si se hotara sa nu mai manance nimic, ci sa se impartaseasca zilnic cu Trupul si Sangele Domnului. Insa vestea despre hotararea lui se raspandi repede printre ceilalti vietuitori ai manastirii. Unii din dragoste, altii ca ispitire, fratii cautau sa-l abata de la aceasta hotarare, aducandu-i fel de fel de bucate. Parintele insa era de neinduplecat. Vestea despre nevointa acestuia ajunse insa si la episcop. Episcopul a trimis un om sa-l intrebe despre ascultare.
Ajungand la manastire, trimisul episcopului veni la parintele cel batran si ii zise:
- Care este cea mai mare virtute ?
Parintele, plin de smerenie si simplitate, raspunse:
- Ascultarea !
In acel moment, omul ii aduse paine si vin si ii porunci sa manance.
Batranul se smeri pe sine, isi taie voia si il asculta pe acela. In acel moment insa pe batran il apucara carcei la stomac, intr-atat incat cei din jurul sau credeau ca o sa moara in acele clipe.
Din acel moment, toti cei din manastire il lasara pe batran sa se nevoiasca in liniste, intelegand darul lui Dumnezeu cu acela.
Parintele a mai trait inca vreo 20 de ani, numai impartasindu-se zilnic cu Sfintele Taine.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.