Era un monah oarecare ce avea sub dânsul alt monah; iar acela vieţuia într-o chilie la zece mile depărtare de dânsul. Şi i-a zis lui gândul: „Cheamă pe fratele, ca să vină şi să ia pâine". Şi iarăşi a socotit întru sine: „Oare pentru pâine să ostenesc pe fratele şi să meargă zece mile? Mai bine mă duc eu să-i duc pâine". Şi, după ce a luat pâinile, s-a dus către dânsul.
Şi, pe când mergea, şi-a lovit piciorul de o piatră; şi, rănindu-şi un deget, curgea mult sânge, iar el, din pricina durerii, a început să plângă, şi îndată i-a stătut îngerul înainte, zicând: „De ce plângi?" Iar el, arătându-i rana, i-a zis: „Pentru aceasta plâng".
Şi a doua zi, după ce iarăşi a luat pâine, s-a dus către alt monah; şi s-a întâmplat atunci ca şi acela să vină către dânsul, şi s-au întâlnit unul cu altul pe drum. Şi a zis
cel ce se ducea către cel ce venea: „Comoară aveam (cf. Matei 13: 44; 19: 21), şi tu ai căutat să o furi". Iar el a zis lui: „Oare uşa cea strâmtă (cf. Matei 7: 14) te încape numai pe tine? Lasă-ne şi pe noi să intrăm împreună cu tine". Şi abia grăind ei puţin, că îngerul Domnul s-a arătat lor şi le-a zis: „«Sfădirea» aceasta a voastră ca o mireasmă de bun miros s-a suit la Dumnezeu!"
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.