Odata, mergand spre cetate, Sfantul Efrem Sirul acest lucru il cerea de la Dumnezeu, zicand:
- Doamne, Iisuse Hristoase, invredniceste-ma ca intrand in cetate sa ma intalnesc cu acel barbat care va fi puternic a-mi grai cele spre folosul sufletului.
Astfel rugandu-se, cand a ajuns la portile cetatii era ingrijorat. "Cum adica se va apropia de acel batran, ce va afla de la dansul si ce folos va dobandi?!" Deci, calatorind astfel cu atintirea mintii, o femeie indata il intampina si aceasta era o desfranata. Negresit al lui Dumnezeu lucru era acesta, caci pentru cele bune de multe ori le randuieste tainic pe cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, astfel intalnind pe desfranata, statea uimit oarecum, cautand catre dansa, mahnindu-se si patimind intru sine cu sufletul, ca nu i s-a implinit cererea dupa rugaciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea, vazandu-l, iarasi privea la dansul cu ochi necuviosi. Si fiindca astfel multa vreme se priveau unul pe altul, vrand sa o rusineze, si intru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis:
- Pentru ce nu te rusinezi, o, femeie, privind la mine cu ochii atintiti ?
Si aceea zi-se:
- Dar mie asa mi se cuvine, a privi la tine, caci din tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cuvine a te uita nu catre noi, ci in pamant, din care ai si fost luat.
Acestea auzindu-le Sfantul Efrem a multumit si femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, si lui Dumnezeu ii inalta multumire; care chiar si prin cele fara de nadejde, de multe ori, poate face lucruri bune.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.