La Schitul Sfanta Ana, undeva pe un munte inalt, traia un oarecare duhovnic, care insa nu avea experienta si discernamantul parintelui Sava. Odata a venit sa se spovedeasca la el cineva care savarsise niste pacate foarte mari, atat de mari, incat duhovnicului aceluia nu i se intamplase vreodata sa spovedeasca pe cineva cu pacate mai mari decat acestea. Pe masura ce auzea pacatele, parintele era cuprins din ce in ce mai mult de un sentiment de groaza. Se tulburase atat de mult, incat exclama in sinea sa: «Doamne, ce pacate oribile. Ce satana mai e si asta!».
- Opreste-te! Sunt ingrozit de ce am auzit. Cred ca incep sa-mi pierd mintile. Acestea nu sunt pacate omenesti, ci demonice. Du-te de aici! Nu te dezleg! Pleaca de aici, fiindca nu pot sa te mai ascult. Hai du-te!
Bietului monah nu-i mai ramasese nimic pe lumea asta, decat mila lui Dumnezeu. Insa acum i se inchisese si usa aceasta… Deci nu mai avea nimic. Zarind marea in departare, i-a trecut prin minte singura solutie care ii mai ramasese: sa se inece in mare, ca sa-si puna capat chinului. Insa Dumnezeu este mare. Pe cand se gandea deci sa mearga sa se inece in apa, i-a iesit in cale un calugar de la Sfanta Ana, care il si cunostea.
- Ce s-a intamplat, de ce esti asa de trist? Ce ai, l-a intrebat acela.
El insa nu raspundea nimic.
- Ce-ai patit? De ce nu vorbesti cu mine, insista monahul.
Dupa multe insistente, a reusit sa afle motivul pentru care era atat de amarat. S-a intristat monahul auzind acestea si s-a mahnit in sinea sa. Se gandea deci cum sa-l ajute. I-a trecut prin minte ca exista o singura solutie: sa-l duca cu orice pret la parintele Sava. Dupa multe tratative, a reusit sa-l convinga sa se spovedeasca la parintele-Sava. Imediat ce l-a vazut, parintele Sava si-a dat seama de chinul prin care trecea. Se gandea deci in sinea sa: «Fratele meu se afla in prapastie. Ca sa-l scot de acolo, trebuie sa cobor si eu in ea».
- Duhovnicule, mai exista vreo nadejde de mantuire pentru mine? il intreba acela.
- Pentru toti exista nadejdea mantuirii. Milostivirea lui Dumnezeu este mai larga decat cerul si mai adanca decat marea.
- Nu cred. Pentru un pacatos ca mine nu mai exista nadejde de mantuire. E imposibil sa ma mai mantuiesc.
- Glumesti? Pai daca a existat pentru mine, inseamna ca exista si pentru tine.
- Dar ce pacate ai savarsit tu?
- Mari pacate, foarte mari.
- Cat de mari? In orice caz, nu cred ca ai pacatuit mai mult decat mine, ticalosul.
- Si totusi. Odata m-am lasat inselat de cel viclean si am cazut in urmatorul pacat. Si a inceput parintele Sava sa-i povesteasca un pacat foarte greu. Imediat monahul acela s-a schimbat la fata si, prinzand curaj, i-a zis:
- Ah, parinte! Exact acelasi pacat l-am savarsit si eu.
- Si tu? Atunci nu fi trist, caci Dumnezeu te va ierta. E de ajuns numai sa te pocaiesti.
Si iata ca trucul parintelui Sava a reusit din nou. Nefericitul monah, prinzand curaj, a inceput sa-si marturiseasca sincer toate pacatele. Il stimula gandul ca si Duhovnicul cazuse in pacate asemanatoare cu ale sale.
- Eu, i-a zis la sfarsit parintele-Sava, m-am pocait si am plans cu amar pentru faradelegile mele. De doi ani mi-am schimbat total viata. Am primit drept canon sa devin duhovnic, sa fac milostenii, sa postesc, etc. Iar eu m-am conformat. Si de atunci am devenit alt om.
- Si eu ma pocaiesc din tot sufletul, a zis acela. Si voi face tot ce imi vei spune: post, milostenii, etc.
- Din moment ce ai luat hotararea de a-ti schimba viata, hai sa-ti citesc rugaciunea de iertare, ca sa-ti stearga Domnul toate pacatele.
La scurt timp dupa aceasta, monahul acela zburda de bucurie, pentru ca se eliberase de greutatea pacatelor. Intalnindu-l din nou pe cel care il indemnase sa se spovedeasca la parintele Sava, i-a zis:
- M-ai salvat. Acum sunt alt om.
- Da slava lui Dumnezeu, i-a raspuns acela.
- Bun duhovnic parintele Sava. Foarte bun. Numai ca si el a savarsit pacate, si chiar mai mari decat ale mele.
Calugarul acela a inteles imediat despre ce este vorba.
- Mai mari decat ale tale? Ma faci sa rad. Mai omule, parintele Sava traieste de mic copil in Sfantul Munte si duce o viata de inger. De aceea s-a si invrednicit sa devina preot si duhovnic.
Auzind aceasta, calugarul a ramas mut de uimire. Dupa ce a primit si alte explicatii, a inteles ce se intamplase de fapt si s-a minunat de trucul iubirii pe care il folosise parintele-Sava in cazul sau. Si-a dat seama ca, intr-adevar, dupa ce patise cu primul duhovnic, nu mai exista alta nadejde de mantuire pentru el decat numai parintele-Sava, care l-a salvat de pe buza prapastiei.
Pe aceeaşi temă
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.