Ierusalimul e luminat si s-a trezit,
in razele unui trist rasarit.
Nu adie vantul, zarea e senina,
Natura pare linistita
Dar pasarile ciripesc a jale.
Batranii maslini crengile-si indoaie.
Pe stradutele pustii si linistite,
Patrunde zgomotul din ce in ce mai tare.
Apoi mai clar se aud cuvinte ce cer
- La moarte, la moarte !
Apoi batjocura si rasete.
Pe strada ce duce catre poarta mare,
Multimea se imbulzeste sa vada fiecare,
Pe osanditul strans legat
Ce in batjocura e dus spre Golgota.
El merge incet, supus,
Ducandu-si crucea mare ce atarna greu.
Priviti-l, El este Dumnezeu.
Dar faptura Sa divina, e de nerecunoscut.
Oamenii au distrus frumosul chip bland si sfant.
Pielea e rupta, plina de sange rosu.
Parul smuls, fata e vanata, umflata
De pumnii calailor necredinciosi.
- Batrane templule din Ierusalim !
Pe lespedea de piatra,
Picura sange scump, nevinovat.
Tanarul acesta e imparatul lumii.
Dar de ce e condamnat?
Pentru ca a vindecat doar cu cuvantul
Leprosi, orbi, garbovi, indraciti.
Pentru ca a umblat descult prin praf si pietre
Cautand pe cei straini, nestiutori, nefericiti.
Fiindca a inviat pe Lazar
Smulgandu-l iadului biruitor?
Sau pentru ca haina si fata
I s-au schimbat, umplandu-se de stralucire
in muntele Tabor.
Sau fiindca a intrat atata de umil,
Calare pe manza de asin,
Pe poarta ta de aur
Batranule Ierusalim?
O, minte omeneasca, de poti tu intelege
Divina intelepciune si dragoste dumnezeiasca,
Priveste chinul Lui , din mila pentru noi
si roaga-te Stapanului , sa aiba indurare,
Ca pentru tine, jertfa Lui e mare.
- Scump Iisus, pielea ti-e zdrobita,
Biciurile noduroase se intetesc,
Cu puterea ta biciuieste
Toate duhurile necurate ce ne ispitesc.
Cu pumnale de fier
Te lovesc iudeii peste fata, peste gura.
Scapa-ne si pe noi,
De vorbele murdare si de hula.
Cu multa rabdare suferi
Sa-ti smulga parul si barba
si ochii in batjocura sa-ti lege.
Iarta-ne Milostive mandria,
Cleveteala si orice faradelege.
Ai suferit pe cap coroana,
Cu spini ce pana la creier ti-au patruns.
Arde si spinii faradelegilor noastre cu puterea Ta,
Ca anii in pacate ni s-au scurs.
Cata rabdare ai avut,
Sa-i lasi sa te imbrace in rosia hlamida
si-n mana Ta cea sfanta, trestie sa-ti puna.
Dezbraca-ne Iisuse de patimile
Ce vor sa ne rapuna.
si cu trestia loveste,
Toate duhurile necurate
si de iad ne mantuieste.
Tu care ai dus crucea cea mai grea
Cu atata rabdare si barbatie,
Fa ca sa ducem si noi crucea vietii
si sa mergem numai pe calea mantuirii.
Silvia Moian
.
Moian Silvia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.