Dezamagirea desavarsita
Iar sunt dezamagit,
ca lumea tare m-a amagit
si in ea am crezut
si de ea nu am vrut sa ma rup.
Lovitura peste lovitura,
bici peste bici si o cazatura
mai adanca decat aici si pana pe luna.
Turmentat in a mele ganduri,
cobor incet pe o scara umblata,
cate o dreapta,
sa ajung in a lumii lada,
ce trebuia respinsa deodata,
pentru dragostea cea adevarata.
Vointa tarzie, de ce cazi in amagie?
De ce te lasi purtata de valuri,
pana la seci maluri,
goale in amaraciune,
imbracate in stricaciune,
iubitoare de pamantul cel apropiat,
nu de cerescul ce vine imediat.
Atata suferinta, atata durere,
cat oare se mai suporta,
cine are atata putere?
Ce agonie am ales
si drumul cel usor si putin dureros
cu faptele duse pe cules,
la vesnicie si extaz in Domnie,
cea fara de timp si durere,
fara vreo amagire sau bantuire,
nici sa nu ne stea in gandire.
Alegem putoarea si placerea,
simturilor robi,
fum si ceata avem in ochi,
ne lasam captivi si imbatati de iluzi si pacat,
ne taiem craca de sub noi,
in loc sa stam sa ne ea pe amandoi,
sus pe undeva printre stele,
Sfintilor apropiati,
diavolilor departati,
bucurandu-ne in vesnicie,
fara griji cu veselie.
Ce iluzie fata morgana,
pe tine te-am iubit si tie ti-am slujit,
ca sa aflu ca esti o umbra,
o ametire a ratiunii doritoare si la idoli inchinatoare,
de ce m-ai vrajit si din rai mai izgonit,
nu m-ai lasat a iubii ceea ce mereu m-a iubit,
acolo Sus in Cer tot timpul m-a dorit,
departe de lumea viselor si a realitatii de nesuferit.
Amaraciune in suflet port,
lacrimi seci arunc in desert,
ele se usuca pe mirajul fantasmagoric,
al umbrelor mereu captiv euforic.
B. Gheorghe
(elev)
George Gheorghe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.