MIHAI EMINESCU - SIMBOLUL CULTURII NATIONALE
A devenit o tradiție a poporului român, ca ziua de 15 ianuarie, când s-a născut „Luceafărul poeziei românești", odată cu aniversarea lui să fie sărbătorită și „Ziua Culturii Naționale", în semn de omagiu și recunoștință față de cel mai mare poet român.
„Mihai Eminescu ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.
Mihai Eminescu este: „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica.
Născut în inima Moldovei, la Botoșani, Mihai este al șaptelea fiu, din cei 11 ai lui Gheorghe și Raluca Eminovici.
Încă din copilărie a fost fascinat de farmecul pădurilor și de susurul izvoarelor de pe moșia părintească din Ipotești, marcându-i întreaga existență creativă pentru tot restul vieții, din care a lăsat urmașilor, adevărate comori literare.
Fiind o fire aparte față de ceilalți copii, nu-i plăceau prieteniile cu aceștia și se refugia , deseori, prin păduri și pe lângă izvoare, după cum mărturisește mai târziu:
„Fiind băiet, păduri cutreieram
Și adormeam ades lângă izvoare…"
Poetul descrie splendoarea locurilor străbătute, ca nimeni altcineva în „Călin - File de poveste":
„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…"
Alteori se abătea în câte un bordei al vreunui țăran cu har de povestitor, care-l încânta cu snoave, ghicitori și povești cu tâlc, despre care scrie cu nostalgie: „Trecut-au anii…"
Cea mai mare bucurie a lui, atunci când primea bani, era să-și cumpere cărți, ce au constituit fundamentul esențial în configurarea portretului de scriitor.
„Citea mult şi cu o repeziciune uluitoare. Îndată ce primea bani de acasă îşi cumpăra cărţi şi timp de căteva zile nu-l mai vedea nimeni” , scrie Ion Slavici.
La școala primară din Cernăuți (1865), stând în gazdă la profesorul de limba română, Aron Pumnul, acesta îi insuflă viitorului poet, dragostea faţă de ţară şi de popor, faţă de frumuseţile patriei și dragostea pentru învățătură, angajându-l ca bibliotecar.
După un an, „prea-iubitul profesor" se stinge din viață, iar elevul său - Mihail Eminovici (până să adopte numele de Mihai Eminescu, propus de Iosif Vulcan - directorul publicației „Familia din Pesta", pe care l-a păstrat întreaga viață), la numai 16 ani publică în revista școlii, poemul omagial „La mormântul lui Aron Pumnul".
Ca iubitor al naturii, adulmecă: locuri, pomi, păsări, gâze si flori, primele poezii fiind scrise pe această temă:
„De-aș avea", „Somnoroase păsărele" ( „Somnoroase păsărele pe la cuiburi se adună"), „Dorință": („Vino-n codru la izvorul/ Care tremură și plânge") „Sara pe deal", „Revedere", „Codrule, Măria Ta!", „Călin", „Freamăt de codru", „Peste vârfuri",„Pe lângă plopii fără soț", „Şi dacă", „Ce te legeni", "Povestea codrului", „La mijloc de codru", „Lacul", „O, rămai!"…
Rădăcinile viziunii lirice adânc înfipte în spiritualitatea poporului din care s-a născut sunt mărturisite de poet, într-o însemnare făcută pe marginea unui manuscris: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar".
Una dintre cele mai reprezentative creații ale poetului, atât prin întinderea în 97 de catrene, cât și prin tema romantică, a condiţiei omului de geniu ce capătă strălucire desăvârșită, este poemul „Luceafărul", având ca punct de plecare un basm românesc, „Fata în grădina de aur”.
Eminescu însuşi consemna pe marginea unui manuscris sursa de inspiraţie a „Luceafărului" şi definirea geniului în lume: „Aceasta este povestea. Iar inţelesul este că, daca geniul nu cunoaşte moarte, aici, pe pământ, nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."
Prin ceea ce a scris Mihai Eminescu de-a lungul scurtei sale existenţe, a făcut să fie cunoscut în toată lumea. Poeziile lui au fost traduse în multe limbi ale lumii, făcând să se ştie pe întregul mapamond, despre România așa cum și-a dorit poetul în „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie":
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de târie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!"
Marea sensibilitate a poetului, dublată de suferinţa apăsătoare, cauzată de boala din ultimii ani ai vieţii, l-au făcut pe poet să mediteze asupra morţii și asupra destinului. Poezia „Mai am un singur dor”, este cea mai duioasă, mai răscolitoare elegie testamentară:
„Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea mării…"
Deşi pe parcursul ei apar orizonturile luminoase ale împăcării omului cu natura - „liniştea serii", „întinsele ape", „cer senin", „tinere ramuri", „teiul sfânt", totuşi, tristeţea este covârşitoare și apăsătoare. exemplificată prin: „frunzişul vested", „al serii rece vânt", „va geme de patimi al mării aspru vânt".
Dar pentru că toate acestea „Trebuiau să poarte un nume", li s-a spus Eminescu. (Marin Sorescu")
Din anul 2010 în Parlamentul României s-a aprobat legea prin care Ziua Culturii Naționale să fie sărbătorită la 15 ianuarie, data de naștere a poetului național Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu este: „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica.
Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.
Parlamentul a aprobat legea în anul 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată:
'''Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.
Solemnitatea evenimentului aniversar Mihai Eminescu, susținut în Parlamentul României la 11 ianuarie 2017, conferă valoarea supremă „Luceafărului poeziei românești" și înalță spiritul literaturii române pe cele mai înalte culmi ale demnității culturale de Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în 15 ianuarie, ziua nașterii lui Mihai Eminescu.
Lansarea volumului „POEZII PATRIOTICE de Mihai Eminescu", care începe cu „Ce-ți dotresc eu ție, dulce Românie" și se încheie cu „Rugăciune" volum publicat prin grija editorului și poetulului Rodica Elena Lupu, care a deschis evenimentul aniversar în sala Constantin Brâncuși din Parlamentul României, rămâne o dovadă incontestabilă a valorizării culturii române și a dragostei pentru scriitorii români.
Fiind unul dintre participanți la vernisajul „Salonul Național - Mihai Eminescu" , Ezpoziție de medalii, plachete, insigne, cartofilie, carte veche, pictură, grafică și alte materiale dedicate poetului național, în cadrul câruia a fost lansat și volumul de versuri „La steaua" de Dan Toma Dulciu, eveniment organizat de Mihai Costin, la care au participat scriitori și artiști din toată țara: artiști muzicali: Paul Ciprian Surugiu - Fuego, Petru Scutelnicu, formația „Celest"(artiști muzicali); Doina Ghițescu, Claudia Motea, Manuela Golescu, precum și scriitori care au recitat poezii din creația eminesciană în cadrul spectacolului muzical.
11.01.2017
Omagiu la cea de-a 167 aniversare a poetului național MIHAI EMINESCU
MARIA FILIPOIU
SONETE DEDICATE ȘI CONSACRATE
Motto:
„Am înțeles că un om poate avea totul
neavând nimic, și nimic având totul."
Mihai Eminescu
VIS ÎN AMINTIRE
Dor în aromă de brazi
Îmi duc la întâlnire
Cu Lucefărul ce azi
E vis în amintire.
Cu raze din privire
Aprind în așteptări dragi,
Foc de dor în flori de maci;
Pe-a câmpiei iubire.
Raze lăsate-n veacuri,
De astru fără teamă,
Strâng din oglinzi de lacuri.
Le înnod în năframă,
Să am în pusti locuri,
Când dorul său mă cheamă.
15.01.2017/ „Sonete dedicate și consacrate" de Maria Filipoiu
EMINULUI, SONET SUB TEI
Dorul meu aleargă pe veșnice alei,
Să-mi ducă iubirea-n fuior de Luceafăr,
Ce-n zori soarbe roua florilor de nufăr;
Când primăvara mă ninge cu flori de tei.
Din gânduri revărsate-n firele de păr,
Pe lira versului îmi împletesc idei
Ca-n ederă, de-a fi ofrande pentru zei,
Cu lacrimi adunate-n sufletul-ciubăr.
Din priviri le stropeste ploaie de scântei,
Când steaua gândului apune pe umăr,
Iar tușul lacrimilor se scurge-n condei.
Orbită de iubire, privirea îmi spăl
În colb de Luceafăr, să văd cu ochii mei,
Când dor de Emin port pe-al veșniciei văl.
„Sonete dedicate și consacrate" de Maria Filipoiu
ETERNĂ AȘTEPTARE
De atâtea ori ți-am scris,
Mereu ca prima oară;
Când era primăvară
Și în al iubirii vis!
Dar iarna mă-nfioară
Prin părul de viață nins;
Visul se pierde-n abis,
Cu steaua-ți să răsară.
Ți-aș da lumina clipei
Din ultima scrisoare,
Pe ea să ningi cu scântei.
Când Luceafar răsare
Pe calea veșniciei,
Te-aștept cu-nfirigurare.
11.01.2017/ „Sonete dedicate și consacrate" de Maria Filipoiu
Omagiu la cea de-a 167 aniversare a poetului național MIHAI EMINESCU
MARIA FILIPOIU
Poet Maria Filipoiu
-
Mihai Eminescu in viziunea Bisericii
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.