Mi-am scos poemele din gând,
Să nu scriu poezie pe morminte
Dar lacrimi mi se-așază-n rând
Și se transformă în cuvinte.
Sunt mamă, știu ce-nseamnă fericirea,
S-aduci pe lume-un copilaș,
El, ce înseamnă împlinirea,
Să ai în viață un urmaș.
Pot să mă fac că nu observ mâhnirea,
Durerea mamelor ce plâng,
Ce li s-a tulburat privirea,
Cuțite-n inimi li se-nfig.
Tristețea se prelinge pe visare,
Nu mai sperăm nimic din ce am vrut,
De ni s-ar da măcar uitare,
Să nu mai știm ce am pierdut.
Sărmane suflete de mame,
De tați cu chipul răvășit,
O mamă pruncul își adoarme,
Sperând că puiul n-a murit.
Îl leagănă încet la piept,
Spunând o rugăciune-n gând,
,,-Ia-mă pe mine Doamne, Tu ești drept,
Lasă-mi puiuțul pe pământ.”
Atâta jale este-n lume,
Bunicii plâng că n-au plecat,
Să nu mai vadă cum apune,
Un suflet de copil curat.
Ia-ne Doamne durerea
Și ține-ne pe drumul drept,
Scoate-le din suflet fierea,
Celor cu gând ne-nțelept.
Adriana Tomoni
Adriana Tomoni
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.