Petru
(nume corespunzand gr.
pétros si aram.
kepha, cu intelesul de „piatra, stanca”) se lamureste prin Evanghelie: „Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu esti Simon, fiul
Iona; tu te vei numi
Chifa [
Chefa] (ce se talcuieste:
Petru)” (Ioan 1, 42; subl. n.).
„Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18 - loc invocat abuziv de catolici pentru fundamentarea „
primatului papal”, scaunul de la Roma fiind, prin traditie, „scaunul
Sfantului Petru”). Fruntas al apostolilor (fiind cel mai in varsta dintre ei), Simon-Petru a fost martirizat sub imparatul Nero, pe colina Vaticanului, chiar in locul unde astazi se inalta marea bazilica San Pietro. La romani, Sf. Petru este prezent deopotriva in traditia folclorica (
Sampetru) si in cea bisericeasca. Mostenit din latina populara in forma
Chetru (
Sanchetru, de la
Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slava, formele lui romanesti cele mai raspandite fiind
Petru, Patru si
Petre (diminutive:
Petrut,
Patrut,
Petrus,
Patrus,
Petrica,
Petrisor etc.), cu femininul
Petra (diminutive:
Petruta,
Patruta,
Petrica s. a.). Numele mic
Petru sta la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez:
Petrea,
Petrache,
Patrascu etc.).
Petroniu si
Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic si livresc) n-au legatura etimologica cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin
Petronius (de la
petro, „berbec”). .
Aboneaza-te la newsletter
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.