Invierea ca rugaciune

Invierea ca rugaciune

Păcatul este foarte grav, nu este o simplă derută. Consecințele păcatului nu pot fi ignorate. Boala este vindecabilă, dar trebuie tratată de Doctorul potrivit. Moartea nu înseamnă frică, ci eliberare. Dar depinde de credință, de har și de fapte bune starea consecutivă morții. Comunicarea adevărului învierii este misiunea profetică a Sfântului Duh, noi suntem instrumente, vase comunicante, dăruim gratuit harul primit gratuit. Poporul va găsi izbăvire, zice profetul. Cei ce dorm în țărână vor învia, dar nu toți spre slavă (unii se ocară). Dreptul se va trezi din moarte, pentru a dobândi moștenirea veșnică.

Degeaba povestim, nu putem înlocui rugăciunea cu nici o activitate ecologică (necesară) sau sportivă (recomandată și ea). Rugăciunea trebuie exersată zi de zi de către un atlet al lui Hristos care vrea medalia!

În iubirea Lui, Dumnezeu așteaptă întoarcerea noastră. Așteaptă să urcăm la El prin rugăciune. Starea de har se revarsă asupra noastră doar în momentele de liniștire contemplativă, când se închid ușile egoismului și intrăm în conversație cu infinitul, ca o pregustare a veșniciei. Doar dialogul cu Dumnezeu e plin de rod duhocnicesc.

Dialogul cu lumea este - de cele mai multe ori - steril. Vocabularul Duhului ne introduce în atmosfera învierii. Învățăm cum să tăcem, pentru a asculta glasul Lui. Legătura cu Dumnezeu trebuie ținută fără încetare.

Am primit cea mai bună veste. Putem să fim bucuroși, recunoscători, plini de speranță și iubire, nu posaci, deprimați și pesimiști (ca și cum nu am crede vestea bună). Omul nou deja e liber, e vesel, nu se îndoiește de înviere, ci crezul acesta îi umple întreaga ființă ca o flacără plină de iubire veșnică. Învierea conferă vieții nu numai scop, ci și claritate, ceea ce face posibilă atingerea scopului. O rugăciune înflăcărată adeverește certitudinea învierii.

Când Îl căutăm pe Dumnezeu, căutăm învierea și fericirea. Nu este o banală dorință, nu este un suspin plin de capricii, este freamătul neîncetat al viului din noi. Rugăciunea pentru înviere este introducerea într-o familiaritate dulce, specifică discipolilor. Toți discipolii găsesc mormântul gol și se golesc de patimi. Nemailucrând patimile, descoperă timp liber, dedicat rugăciunii. Sentimentul prezenței divine este inconfundabil, nu mai poți convinge pe un discipol rugător de inexistența lui Dumnezeu. Cine se roagă dobândește totul, cine nu se roagă pierde totul. Rugăciunea este dobândire. Împărăția Lui vine în noi, nu noi mergem în ea... Învierea este suprema realitate, suprema dobândire. Primim ce nu merităm (iertarea) și nu primim ce merităm (pedeapsa).

PSALMUL 145:
1. Laudă, suflete al meu, pe Domnul.

2. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.

Modelul este sfântul, cel ce reușește să ajungă la unirea cu Dumnezeu, cel ce se dezmeticește la timp din labirintul lumii. Cuviosul VARADAT, pistnic sirian (pomenit pe 22 februarie), se nevoia într-o chilie extrem de mică, încât abia îi încăpea trupul în ea (iar noi ne lăfăim în surplus de spațiu, care nu face decât să mărească distanțele și epuizările). În anul 460 a pășit spre înviere, mijlocind pentru cei ce îl cinstesc în întreaga lume. Zi de zi, toți discipolii Împăratului păcii se roagă pentru pace și sunt făcători de pace.

Fără speranță în înviere este mult mai greu să existe dorință de rugăciune. Aproape de Dumnezeu, totul este curat, nu doar aerul, ci și persoana care ajunge acolo. Rugăciunea traduce și împărtășește atmosfera învierii. Harul iubirii este cel mai ACTIV element, cel mai ATRACTIV...

Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapane, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica.

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
264 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

22 Februarie 2016

Vizualizari: 2959

Voteaza:

Invierea ca rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

invierea rugaciunea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact