Astăzi săvârşim cu evlavie şi recunoştinţă pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care au statornicit, în locul minciunii, învăţătura Bisericii că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu întru toate asemenea cu Tatăl şi cu Duhul. Trăim într-o vreme în care credinţa ni se pare atât de simplă şi de evidentă. Dar nu a fost aşa dintotdeauna şi nu a fost aşa pentru mulţi. In perioada aceea timpurie, când mintea omenească stătea cu frică în faţa revelaţiei dumnezeieşti de nepătruns, oamenilor iscusiţi în înţelepciunea pământească le venea destul de greu să-L accepte pe Hristos ca pe Dumnezeul Cel viu, de nepătruns, nelimitat de timp şi spaţiu. Cu toate acestea, un Dumnezeu Care a venit trupeşte să trăiască printre noi, a devenit Om şi a fost întru toate asemenea nouă, în afară de păcat.

Aceeaşi ispită îi paşte secole de-a rândul pe cei care se afundă în gândirea pământească şi nu simt pregătiţi să stea în faţa tainei lui Dumnezeu, nici să primească prin credinţă cuvântul adevărului descoperit de Dumnezeu însuşi. Tocmai de aceea, cu evlavie mare trebuie să ne raportăm la cei care, în vremurile acelea îndepărtate de noi, dar apropiate de zilele vieţii pământeşti a Mântuitorului, au păstrat pentru noi şi ne-au transmis, în toată slava sa, această învăţătură de credinţă. Gratie lor, astăzi ne închinăm lui Hristos ca Dumnezeului Celui viu.

Datorită lor ştim că Dumnezeu Cel necuprins a fost Om şi că le-a asumat pe toate cele omeneşti, le-a sfinţit, le-a curăţit şi le-a unit cu Dumnezeu în chip tainic şi de neconceput.

Cu câtă evlavie ne raportăm la om şi la lumea în care s-a săvârşit lucrarea aceasta! Intruparea lui Hristos, întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, ne spune că omul este atât de măreţ, încât nu numai că poate fi biserică a lui Dumnezeu, locaş al sălăşluirii şi petrecerii Lui, dar şi că se poate uni cu El, după cum ne-a fost arătat în minunea întrupării. Taina aceasta destăinuie în faţa noastră măreţia întregii lumi create, deoarece Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Omului şi Cuvântul S-a făcut trup. Dumnezeu nu numai că a devenit om, ci S-a şi unit cu materia creată a lumii noastre. Şi vedem că Dumnezeu a intervenit în făptura creată şi căzută, dăruindu-i potenţa nu numai de a fi biserică şi locaş al petrecerii lui Dumnezeu, ci şi de a se uni cu dumnezeirea.

O, dacă am putea să ţinem minte adevărurile aceste de credinţă! Numai dacă putem vedea unii la alţii aceste profunzimi umane minunate, am putea remarca în jur că toată făptura a fost chemată la slava lui Dumnezeu. Atunci am putea construi o altă lume, am stabili un alt tip de relaţii interumane şi am trata în mod diferit materia acestei lumi. In astfel de condiţii, viaţa ar fi caracterizată pe de-a întregul numai de cucernicie şi de evlavie!

Reflectaţi la acestea. Apostolul ne zice că trebuie să-L proslăvim pe Dumnezeu nu numai în sufletele, ci şi în trupurile noastre. El ne învaţă că va sosi vremea când Fiul le va „cuceri" pe toate, iar apoi, cucerindu-Se Tatălui, le va preda pe toate în mâinile Lui. Atunci Dumnezeu va fi toate în toţi (I Corinteni 15,28).

Ne ostenimnoi, oare, ca slava aceasta să umbrească, să cuprindă şi să ne pătrundă pe noi, pe fiecare om din jurul nostru şi toată făptura? Să păşim pe calea aceasta a naşterii din nou, cu evlavie şi sensibilitate. Aşa ne vom umple de veselie pentru slava lui Dumnezeu şi pentru slava făpturii. Să fim împreună cu Dumnezeu lucrători ai veşniciei! Amin.

Fragment din cartea "Predici la Triod şi Penticostar", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Predici la Triod şi Penticostar"

Mitropolitul Antonie de Suroj
Anul 1970

 

• Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic
  Publicat in : Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic
• Duminica Parintilor de la Sinodul VII Ecumenic
  Publicat in : Predici - Predica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: