Naufragiul unui "Titanic" mai mult sau mai putin crestin
As putea spune, inca de la bun inceput, ca acest titlu trezeste o curiozitate aparte, dar si o interpretare ceva mai deosebita. Nu intamplator aduc aceasta atentionare stimatului cititor. Pentru inceput, va pot spune ca descrierea vizeaza o imagine de actualitate care patrunde in atentia cititorului sub o alta forma, ceva mai expresiva.
Naufragiul-oamenii, are o destinatie extrem de precisa, dar care uita - datorita evenimentelor contemporane, ce te inlatura extrem de tacticos de la esenta destinatie (mantuirea, ce este pur personala).
Acest naufragiu are tendinta tot timpul de a oscila intre cele doua granite - cea carnala (materiala) care ne este mult mai la indemana si nu necesita mult efort si cea spirituala, care ne este tot la indemana, dar necesita de asta data un efort suplimentar.
Mantuirea este punctul indepartat la care tindem toti cei constienti. Este granita ce ne desparte de implinirea care nu va mai avea nevoie de corectura carnala. Destinatia este punctata pe harta imaginara, dar modalitatile de parcurgere ale acestui drum nu sunt cele cu mijloace de transport in comun, nici cele aeriene, nici cele feroviare sau cele navale, cu care va inspira acest titlu. Modalitatile sunt unele practice si spirituale, la indemana oricaruia.
Acest naufragiu are o limita de tonaj, dar, din nou, nu unul practic, ci spiritual. Clasele sociale - care nu socializeaza, caracterele atat de diversificate sunt cele ce aduc greutate. Greutate ce apasa pe o intreaga patura sociala, de asta data democratica, cu pretentii in gandire si de exercitare a traiului ce astazi te indeparteaza de Dumnezeu. Si spun abia acum Dumnezeu pentru ca acest cuvant detine monopolul adevarului. Insa nu poate fi rostit fara responsabilitate, ci din contra, cu foarte mare bagare de seama, noi fiind raspunzatorii faptelor la nivel psihic si practic.
Dar pentru toate, Dumnezeu se ingrijeste sa ne mustre fiindca ne iubeste, sa ne indrepte fiindca ne iubeste. Dragostea si mila Lui sunt nadejdea noastra, a tuturora. O astfel de ambarcatiune inedita este rezultatul capriciilor, rezultatul mintilor nastrusnice si al religiilor care diseaca atat de mult adevarul, incat esenta se pierde din cauza multitudinii interpretative.
Cand totul e descris ca fiind ceva inedit, lasa o amprenta istorica si de o importanta inegalabila. Practic, e Titanicul gigant, performant si sigur. Dar cum judecatiile nostre nu sunt ca cele ale Domnului, nimic nu poate avea o finalitate fericita cand implicarea primordiala nu pleaca catre Dumnezeu.Cand vine vorba de a salva sufletul nostru miseleste, aruncam in joc tot ce ne este cu putinta, chiar si aproapele atunci cand vezi ca eforturile sunt zadarnice.
Mintile ce au patruns in ambientul descrierii contemporane se intreaba: cine e cel ce isi conduce semenii catre o astfel de destinatie precisa? De la intrupare, conform revelatiei, Dumnezeu a devenit fratele nostru, pogorandu-se de la starea dumnezeiasca la cea de om.
Avand puterea si intelepciunea de sus, noi ne alegem conducerea dupa criteriile ce sunt principii lasate prin viu grai, si nu numai. Desigur, caracterele si religiile atat de numeroase in zilele noastre au creat dificultati abatandu-se de la primordialul Logos, care detine desavarsirea intelepciunii.
Alegerea aduce de la sine controverse la nivelul oricare-i organizatii. Totul se reduce la o majoritate care supune minoritatea. Cand spun cuvantul Ortodox, rostesc Logosul prin viu grai.
Revenind la preocuparile noatre in a alege un capitan al acestui Titanic, de aceasta data carnal fara a putea trece dintr-o stare in alta, aspectu de care trebuie sa tinem cont este ca acest capitan carnal trebuie sa fie sub obladuirea Celui ce conduce creatia si al carui scaun este cerul si asternut picioarelor Sale.
O vorba romaneasca initiaza un principiu logic: „fum fara foc nu iese”. Focul de care va vorbesc este la fel de impropriu enuntat de altfel ca si alte aspecte din aceasta descriere. Focul este Sfanta Scriptura, propovaduita si pastrata in timpuri de rascruce care invie in inimile noastre speranta unei vieti morale crestine. Acest Foc lipsit de continuitate nu putea face decat acest Titanic sa stagneze fara a avea puterea de a infrunta impedimentele din ce in ce mai grele ale acestei democratii necontrolate indeajuns.
Dar Dumnezeu se ingrijeste de toate. Avem acei contraforti ai Ortodoxiei, care intretin Focul si il propovaduiesc pe intelesul fiecaruia. Acesti contraforti sunt marii teologi ai vremurilor candva apuse: Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Fericitul Augustin, Maxim Marturisitorul, Fericitul Ieronim, Ioan Damaschin, Simeon Noul Teolog, s.a.m.d si teologi ai vremurilor actuale sub forma marilor preoti, preoti duhovnicii ce s-au evidentiat printr-o atractie deosebita fata de Biserica: Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu, Teofil Paraian, Arsenie Boca, Paisie Olaru, Sofian Boghiu, Mina Dobzeu, etc. Toti putem face asta, dar ne lipseste acea DORINTA !
Fiecare dintre acestia reprezinta elementul viu al vremurilor, prin care Logosul se face auzit. Fiecare piesa isi are locul si importanta ei in bunul mers al Titanicului (masa de oameni), izbindu-se de cruntele valurii neiertatoare. Dar sa nu uitam cine e Stapanul acestora.
Categoric nu multi vor putea sa aiba pretentia de a sta verticali si asta din cauza trecutului pacatos pe care multi dintre noi il avem.
Totul este si ramane o marturie scrisa sub inspiratia Duhului Sfant, ce are drept ca scop orientarea catre Logos - o busola alcatuita din puterea cuvintelor marturisitoare a celui ce detine monopolul adevarului. O astfel de busola nu poate fi descifrata prin puterea vazului ci prin puterea dorintei, rugaciunii, postului si caintei. Rabdarea este virtutea virtutilor ce incununeaza posibilitati de descifrare ce te orienteaza spre calea mantuirii.
Nu putem sa il intelegem pe Dumnezeu daca nu ne raportam la El cu toata convingerea. Cel mai puternic om este cel ce se roaga, iar omul secularizat vede puterea prin posedarea informatiei, banilor, s.a.m.d. Toti cauta puterea, dar fara Dumnezeu, iar orice putere fara divinitate este idolatrizare prin exceenta.
Cand deja acest mecanism al „Titanicului” este pus in miscare, zambetele puerile de aceasta data nu intarzie sa apara din cauza inconstientei. Acest „drum” nu inseamna excursie, concediu sau alte relaxari. Privegherea, rugaciunea, munca sunt indicatoarele acestui „drum” al mintii.
Sa fim constientii de puterea Logosului, deoarece creatia doreste substituirea puterii Lui cu puterea sa. Un argument vine imediat dupa ce afirmatia isi face aparitia: ”Judecatile mele nu sunt ca judecatile voastre”. Sfintenia lui Dumnezeu nu este ceva la care Dumnezeu tinde, deoarece El insusi este sfintenie. Semnalul plecarii este pe cat posibil de evident.
Drumul mintii incepe a fi parcurs inca de la varstele cele mai fragede, care constentizeaza mersul „Titanicului”ortodox de asta data, lasand la o parte majoritatea pentru a nu naufragia in deriva. Parcursul e lent, e lung, dar cine nu vegheaza se vede la sfarsit nebucurandu-se de ceea ce Dumnezeu spera ca el in aceasta viata sa aiba ca drept bucurie, ceea ce ii cladea sansa de a trece granita spre mantuire.
Cum pacatele noastre ingreuneaza din ce in ce mai mult ambarcatiunea optimista, vine posibilitatea ca acest mare, sigur, modern, inedit sa se izbeasca de un aezberg. Indiferent de modalitatea acestui act mai mult sau mai putin controlat, nimic nu este intamplator.
Cauza ar putea fi mai mult sau mai putin credincios acest „Titanic”.
Totul depinde de cum ne mulam noi dupa asteptarile Tatalui.
Chiar si sfarsitul lumii este un rezultat al iubirii lui Dumnezeu. Amin !
Bucsai Catalin Constantin
Despre autor
Student - teolog Catalin Bucsai
Colaborator
4 articole postate
Publica din 08 Decembrie 2009
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.