"Legea Domnului e desavarsita: intareste sufletul.” (Psalm 18, 7)

Frati crestini,

Fiecare dintre noi vorbim multe si despre multe. Potop de vorbe se revarsa din fiinta fiecaruia in zile si ani de zile. De am cauta insa, sa cernem la sfarsit toate aceste rostiri pe care le facem noi, ori acele care se fac in satele, orasele si statele de astazi, si nu dintr-un an, ci dintr-o zi, am vedea ca putine si inca foarte putine, traiesc si apoi, prin desfasurarea intelepciunii lor. Sa fim sinceri fiecare cu noi insine si sa gandim in seara fiecarei zile, ce va ramane din tot ceea ce am vorbit noi in acea zi? Ce va grai nu numai zilei care a trecut, dar zilelor si anilor urmatori, sau veacurilor viitoare?

Si de am merge cu aceeasi judecata in a privi sub unda eterna a veacurilor, la fel am vedea cat de zburatoare cu ziua care a trecut sunt si randuielile pe care le facem. Caci pe multe, chiar noi insine, daca nu in aceeasi zi, apoi a doua zi de dimineata le schimbam. Ceea ce e ca o lege pusa de noi astazi, maine poate fi socotita ca faradelege, sau o netrebnica hartie care va fi acoperita de praful uitarii...

Si asa rand pe rand, luand in cercetare multe din mandriile noastre, le-am vedea cat de usoare sunt, din ele foarte putine ramanand sa dainuiasca in cuprinsul a catorva veacuri, cu care apoi in chip sigur veacurile viitoare se vor razboi si le vor inlantui in arhiva istoriei... Asa se intampla cu tot ceea ce e omenesc. Nu are pecetea vesniciei, daca se margineste in a fi si a trai numai omeneste. Vesnic e Dumnezeu. El e inainte de veacuri si Creator al veacurilor. El e mai presus de toate timpurile. Dumnezeu fiind insasi desavarsirea, caci, "ieri, astazi si in veci", e acelasi.

Si desavarsita e si invatatura Lui, care desavarseste pe toti acei care au intelepciunea si dragostea de a se apropia de ea si a o trai. Noi de am vietui si am vorbi in duhul legii Domnului, atunci am vedea ca prin ea ne desavarsim. Aceasta invatatura crestina e osatura vesniciei noastre. Graiti in fiecare zi cate un verset din Scriptura, cate un grai Dumnezeiesc, si apoi veti vedea la sfarsit de zile si de ani, ca aceste ganduri si rostiri Dumnezeiesti sunt singurele vesnice din tot ceea ce am rostit noi.

Fratilor, psalmistul de demult, care "ziua si noaptea cugeta la legea Domnului", marturiseste despre invatatura cea Dumnezeiasca urmatorul imn de slava, care de-a pururi va trai in cursul veacurilor omenesti:

"Legea Domnului e desavarsita: intareste sufletele; invatatura Domnului e adevarata: intelepteste pe cei nestiutori. Randuielile Domnului sunt drepte: veselesc inima; poruncile Domnului sunt stralucite: lumineaza ochii. Temerea de Domnul e sfanta: ramane in veacul veacului; judecatile Domnului sunt adevarate: toate sunt deopotriva drepte. Mai dorite-s decat aurul si pietrele scumpe si-s mai dulci decat mierea si fagurul. De aceea le pazeste robul tau, ca in paza lor este multa rasplatire". (Psalm 18,7-11).

Fratilor, in aceasta vara (a anului 1942), voi cauta, ca rand pe rand, sa poposim la acest bogat izvor al intelepciunii si vesnicirei noastre, cuprins in Psalmul 18. In fiecare predica sa sorbim din unda unui vers, in care se cuprinde un adevar vesnic atat in ceea ce priveste sclipirea lui in sine, cat si in revarsarea lui stralucitoare cu nemijlocit folos pentru sufletul omenesc. Toate acestea aratandu-le psalmistul cu privirile sale agere si de profet al Domnului: "Legea Domnului e desavarsita", iata un diamant al marturisirii, careia ii urmeaza apoi partea practica pentru noi: Ea "intareste sufletul". Intr-adevar ca nimic nu poate intari pe sufletul slabit de boala si suferinte decat numai de ai gasi sa-i dai cea mai buna doctorie si hrana, caci altfel traind ca si mai inainte, se pierde in curand. Dar despre aceasta vom vorbi mai pe larg chiar astazi. Iu Duminicile viitoare, de ne va ajuta Dumnezeu, vom vorbi rand pe rand despre: "Invatatura Domnului e adevarata: intelepteste pe cei nestiutori". In alta "Randuielile Domnului sunt drepte: veselesc inima"; altadata: "Poruncile Domnului sunt stralucite: lumineaza ochii". Apoi: "Temerea de Domnul e sfanta: ramane in veacul veacului". Si apoi: "Judecatile Domnului sunt adevarate: toate-s deopotriva drepte". In sfarsit: "Mai dorite-s - invataturile Domnului - decat aurul si pietrele scumpe si-s mai dulci decat mierea si fagurul". Si asa mai departe, pana ce vom talcui tot psalmul 18.

Si astfel rand pe rand, in zece predici diferite, vom cauta sa facem popas langa fiecare marturisire facuta de psalmist cu privire la legea si invatatura Domnului. Si cu aceasta, vom ajunge sa cunoastem si sa pretuim inaltimea adevarurilor sfinte, care sunt atat de folositoare pentru noi oamenii.

De aceea mai inainte de a porni la aceasta cale sfanta, imi ridic ochii catre Dumnezeu, rugand ca raza de lumina si ajutor a Sa, sa coboare asupra noastra a tuturor pentru ca impreuna cu toti, sa putem cunoaste tainele invataturii Domnului, care e si taina menirii noastre.

Ajuta, Doamne, neputintei noastre! Lumineaza ochii gandurilor noastre, caci "prin lumina Ta, Doamne, vedem si noi lumina".

Frati crestini,

De vom arunca privirile asupra istoriei omenirii, vom vedea o neintrerupta sfortare a ei de a zbura peste prapastiile ce-i stau inainte, inaltandu-se la cetatea lui Dumnezeu. Si asa vom vedea cum toti, prin religiile pe care le au avut si le mai au inca paganii de astazi, au nazuit cu jertfa vietii lor sa se pregateasca si sa paseasca catre ceea ce e desavarsit. Dar in intuneric mare fiind ei, iar cu duhul fiind stapaniti de pacat, n-au ajuns decat la jalnice dibuiri. Si asa ei prin ei, n-au putut sa cunoasca Adevarul si sa-i slujeasca.

La fel s-au intamplat si in ceea ce priveste cautarea adevarului numai prin ratiune. Toate sistemele filosofice din vechime si cele de astazi, fara de adevarul vesnic al lui Dumnezeu, nu sunt decat franturi si aschii cel mult din adevarul cel vesnic. Iar multe nefiind decat fantani fara apa vietii, ori cel mult umbre ale adevarului vesnic venit noua prin crestinism.

Asa e tot ce e omenesc si numai omenesc, nu e desavarsit, e crampei cel mult din desavarsire, dar desavarsit intru totul nu e. Noi prin noi insine nu putem face ceva perfect, pentru ca noi insine nu suntem desavarsiti. De aceea tot ceea ce facem, tot ceea ce gandim numai noi prin noi, poarta o pecete stearsa. E drept, ca unii, isi impun parerea prin forta cat traiesc ei, dar apoi, odata cu moartea lor, totul se destrama, se pierde. Asa cu privire la oamenii de stiinta, la fel si cu scriitorii si istoricii si chiar cu ganditori mai de seama ai omenirii. Dar ce sa vorbim noi de altii cum ne vor privi opera noastra, caci de multe ori noi insine nu suntem multumiti de ea. Cati oameni cu prestigiul stralucitor in ochii nostri, ii vezi cum in a doua jumatate a varstei lor, tagaduiesc cele scrise de ei in prima jumatate a vietii!...

Si asa ajungem sa vedem, ca din ceea ce facem noi prin noi numai, se macina - si ceva mai mult, nu case si gradini, sate si orase, state si imparatii, ci roadele sufletului in expresia lui de gandire, pe care ar fi sa le socotim nemuritoare. Noi crestinii o spunem insa, nemuritor e sufletul, dar nu si roada lui, atata vreme cat ea e uraciune inaintea lui Dumnezeu. E drept ca si atunci el isi pastreaza o nemurire, dar pentru pedeapsa. El nedobandindu-si vesnicia si desavarsirea si prin roadele lui decat prin Dumnezeu. Atata vreme cat noi zburam pe aripile cele vesnice ale credintei in Dumnezeu, ne inaltam catre desavarsire. Numai prin Dumnezeul crestinilor care e Dumnezeul cel vesnic, se poate vesnici omul. Caci legea Domnului e desavarsita.

Aici e taina cea mare! Legea Domnului e desavarsita in adevarul pe care-l cuprinde, e desavarsita in aplicarea ei, si desavarseste pe acei care cauta sa o traiasca pe ea.
Proba desavarsirii in adevarul ei, nu o voi infatisa decat cu privire la felul cum era inteleasa iubirea de oameni la pagani si apoi cum e aratata in desavarsirea ei de Mantuitorul. La pagani, mai intai, omul s-a iubit numai pe sine, omorand fara mila pana si pe copiii lui. Apoi - prin indemnul religiei pagane - omul a inceput sa arate ceva dragoste fata de casnicii lui. Iar apoi, prin sfaturile unor filosofi, si-a intins iubirea sa si fata de rude, de prieteni, si de cunoscuti - si atat! Ascultati acuma insa, ce spune Mantuitorul cu privire la aceasta:

"Ati auzit ca s-a zis: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrasmasul tau. Iar Eu zic voua: iubiti pe vrasmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si rugati-va pentru cei ce va nedreptatesc si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru, care este in ceruri; caci El porunceste soarelui Sau sa rasara si peste cei rai si peste cei buni, si da ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci de iubiti pe cei ce va iubesc, ce plata vi se cuvine? Au nu fac tot asa si vamesii? Si de urati sanatatea numai fratilor vostri, ce lucru mare faceti? Au nu si paganii fac asa? Deci fiti desavarsiti precum este desavarsit Tatal vostru ceresc." (Matei, 5, 43-48).

Astfel de adevaruri desavarsite cuprinde invatatura Domnului cu privire si la alte virtuti si adevaruri, ca dreptatea, milostenia, rugaciunea, sfintenia, viata viitoare si altele. Si asa, tot ceea ce a fost intunecat mai inainte se lumineaza prin raza de lumina a invataturii crestine.

Dar ceva mai mult, legea Domnului nu e desavarsita numai prin adevarul ce cuprinde, ci e perfecta prin folosul ce-l aduce omului. Ea lumineaza si curata pe om de intunecimi si pacate. Ea il schimba din salbatic in om de omenie, din rau in bun, din nedrept in drept din neintelept in intelept... si asa pe cei slabi ea ii intareste. Caci, fratilor, slabi cu adevarat sunt cei care-si dau carma vietii lor sa le o conduca diavolul. Slabi suntem cand umblam dupa voia gandurilor si simturilor patimase. Atuncea injugindu-ne ratiunea si viata noastra la o robie care ne distruge.

Pe cand cei stapani pe ei, se opun celui rau si urmeaza barbateste ceea ce e bun si adevarat. Ori facand ceea e desavarsit, aceea si ramane in veci, caci ceea ce n-am savarsit dupa legile cele desavarsite ale lui Dumnezeu, se duce pe apa pieirii cu clipa si valul care a trecut.

Toate acestea stiindu-le, fratilor, sa cautam ca sa ne tesem panza vietii noastre cu firile cele vesnice din legea Domnului. Pentru ca din pricina imperfectiunilor noastre suferim astazi, si suntem striviti.

Ieri omenirea de pe glob a stricat armonia cea vesnica a legilor Dumnezeiesti de dreptate, de dragoste, de adevar si de credinta, iar astazi se duce lupta cu atata jertfa, pentru a aduce pe cei naimiti la realitatea cea vesnica de credinta in Dumnezeu, de traire in legea cea desavarsita si de intarire a sufletelor noastre prin voia cea atotputernica a lui Dumnezeu. Amin.

Parintele Vasile Vasilache

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: