PREDICĂ LA SF. SIMEON NOUL TEOLOG 12 MARTIE

„Sfinţenia este obiceiul de a îţi lega de Dumnezeu micile gesturi şi acţiuni”

Frați creștini,
Cei care sunt familiari cu Biserica Ortodoxă şi cu învăţăturile şi tradaţiei ei vor putea vedea că în fiecare an pe data de 12 martie în calendarul ortodox apare ziua de prăznuire a unui celebru sfânt medieval. Este vorba de Sfântul Simeon Noul Teolog.

Viaţa Sfântului Simeon este un aspect care îi preocupă pe foarte puţini dintre contemporanii noştri dar trebuie să ne aducem aminte că dintre toţi sfinţii ortodocşi, Simeon este unul dintre puţinii care poartă numele de teolog. În calendarul ortodox vom întâlnii foarte mulţi sfinţi „doctori fără de arginţi”, milostivi, atoniţi sau mărturisitori. În istoria creştinismului trei sfinţi au primit titlul de Teologul: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Grigorie al Nazianzului şi Sfântul Simeon.

Astăzi însă caldenarul ortodox a rânduit o zi anume sau o zi specială fiind vorba de ziua de pomenire a lui Simeon Noul Teolog.

În spiritualitatea ortodoxă, aghiografia este mai mult decât orice ştiinţa care se ocupă cu studierea critică a vieţilor sfinţilor. Astfel, cu permisiunea dumneavoastră ne vom ocupa mai mult cu datele biografice care le avem rămase de la Sfântul Simeon Noul Teolog.

Dreptmăritori creștini,
Mai mult voi spune din capul locului că Sfântul Simeon Noul Teolog nu a fost european după naştere dar a murit în Europa. Sfântul Simeon s-a născut în Asia Mică (Turcia de azi), la anul 949 într-o regiune care era numită la vremea naşterii sale Paflagonia, în localitatea Galatia şi avea să moară la anul 1021. Părinţii Sfântului Simeon se numeau Vasile şi Teofana, având doar un singur copil.

La vremea naşterii sale Turcia făcea parte din Imperiul Bizantin şi am putea spune că a fost un imperiu elen. Imperiul bizantin a fost mai mult decât orice caracterizat de o relaţie pacifică dintre Europa şi Asia. În timp ce Imperiul italian sau roman a fost, am putea spune, „iresponsabil” de mai multe acţiuni întreprinse în spaţiul asiatic, împăraţii bizantini şi-au propus restabilirea unor relaţii cordiale dintre Europa şi Asia, aceasta în special pe baza a mai multor eşecuri ale italienilor de a mai realiza ceva din acest dialog intercontinental. Moştenirea pe care imperiul italian a lăsat-o în urmă a fost am putea spune cât se poate de amiguă. Aceasta fiindcă italienii nu au fost extrem de implicaţi în regiunile Asiei Mici pe care pretindeau că le stăpânesc.

Împăraţii italieni de la Roma credeau că sunt singurii care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte Europa şi raportarea ei la Asia. Asia Mică era doar o formă de amăgire cu care liderii italieni credeau că pot menţine o stare de cordialitate dintre cele două elemente. Prin urmare, balanţa avea să fie restabilită în timpul domniei lui Constantin cel Mare şi avea să dureze până prin anul 1453 la 400 de ani de la moartea Sfântului Simeon Noul Teolog.

În jurul anului 1000 la curtea imperială de la Constantinpol era la conducere dinastia porfirogeneţilor. Împărat la naşterea lui Simeon era Constantin VII Porfirogenetul sau Constatin al VII-lea Nobilul. Trebuie să ştim că Sfântul Simeon a fost senator în Imperiul Bizantin. El făcea parte din garda Împăratului.

Sfântul Simeon a avut o viaţă lungă, de aproximativ 72 de ani. Cele mai multe scrieri despre Sfântul Simeon Noul Teolog nu le avem de la sine ci de la un ucenic de al său pe nume Nichita Stithatul. Există mai multe scrieri despre Simeon Noul Teolog.

Se ştie că dorinţa Sfântului Simeon de a intra în mănăstire a fost în jurul vârstei de 14 ani. Lecturile din copilărie ale Sfântului Simeon au fost din sfinţii părinţi precum a fost Sfântul Marcu Ascetul şi Sfântul Diadoh al Foticeii care au avut un impact extrem asupra tânărului Simeon. Lectura acestor doi sfinţi ortodocşi l-a împins pe Simeon din fragedă pruncie să vrea să deprindă meşteşugul rugăciunii neîncetate, determinândul să se roage lui Dumnezeu până noaptea târziu.

Am putea spune că viaţa Sfântului Simeon nu a avut nimic extraordinar sau mai bine spus ieşit din comun. Sfântul Simeon ca şi toate familiile bizantine din acele vremuri a fost, am putea spune, de origine aristocratică. Părinţii Sfântului se crede că făceau parte din aristocraţia imperiului bizantin. Se pare că bunicii Sfântului Simeon aveau funcţii extrem de înalte la palatul de la Constantinopol. Astfel, Sfântul Simeon spre deosebire de alţi copii din vremurile sale s-a bucurat de o expunere maximă a celor mai bune şcoli ale vremurilor, el fiind trimis să studieze la Constantinopol.

În anul 963 se decide să intre într-o celebră mănăstirea bizantină denumită Studion de lângă Constantinopol. Aici la această mănăstire Sfântul Simeon avea să se întâlnească cu o personalitate marcantă a vremurilor și anume pe Simeon Evlaviosul.

Prin urmare, Sfântul Simeon se va forma sub protecţia lui Simeon Evlaviosul. Alegerea Sfântului Simeon de a intra la mănăstirea s-a manifestat şi pe fondul refuzului său de a profunda cultura şi studiile profane. Se pare că Simeon Evlaviosul l-a primit pe Simeon şi l-a acceptat în obştea mănăstirii. Totuşi, Simeon Evlaviosul i-a dat o perioadă de răgaz lui Simeon Noul Teolog până la primirea s-a definitivă în mănăstire. Astfel, Sfânul Simeon avea să mai aştepte încă 6 ani până la momentul călugăriei sale.

Egumen la Studion era un călugăr Petru, dar care nu era părintele duhovnicesc al mănăstirii. Din cauza invidiilor care le stârneşte la Studion el este alungat din această mănăstire. Conştient de calităţile deosebite ale tânărului Simeon, Simeon Evlaviosul îl duce la o altă mănăstire. Este vorba de mănăstirea Mamas. Aici Simeon va fi călugărit şi îşi va începe viaţa de nevoinţe ascetice. Va fi hitoronit şi va deveni ieromonah. Este ale să conducă mănăstirea Mamas pe când avea 31 de ani. Se dovedeşte un extraordinar de bun administrator renovând mănăstirea în întregime. La această mănăstirea rostea cuvinte de învăţătură zilnic sub forma unor cateheze. Simeon Noul Teolog avea să conducă această mănăstire timp de 25 de ani.

Sfântul Simeon a fost un tânăr extrem de educat şi deprins cu învăţătura şi cu studiul pe cât era posibil în secolele al X-lea şi al XI-lea, timpul când a trăit. El a rămas însă în canonul sau în cultul Bisericii Ortodoxe ca şi o persoană provindenţială care a ajuns la culmi de viaţă spirituală extrem de înalte.

Adversarul central al Sfântului Simeon avea să fie Ştefan, mitropolitul Nicomidiei. Acesta avea să îl invidieze extrem de mult pe Sfântul Simeon pentru modul său de a trăi şi de a se raporta la Dumnezeu. Ştefan al Nicomidiei era şi el pe vremea respectivă un înalt demnitar la curtea Bizanţului. Invidios pe Sfântul Simeon şi pe modul său de a vieţii el avea să influenţeze curtea imperială de la Constantinopol şi Sfântul Simeon va fi exilat pe marginea Bosforului de partea asiatică şi lăsat într-un loc pustiu. Aici va descoperi un mic paraclis ortodox unde se va adăposti. Oricum, se pare că relaţia Sfântului Simeon cu curtea imperială de la Constantinopol se răcise extrem de mult în perioada în care s-a retras la mănăstire.

Exilat şi prigonit Sfântul Simeon avea să construiască ajutat de prieteni şi de ucenici o mănăstire pe locul exilului său. Ceea ce ştim despre Sfântul Simeon Noul Teolog este că a trăit aproximativ 13 ani în exil. Avea să moară pe data de 12 martie 1021, în urma unei boli extrem de severe, în localitatea Palouki Ton.

În mod miraculos trupul său a rămas neputrezit. Astfel, după mai mulţi ani de la moartea sa trupul său a fost exhumat şi moaştele puse la închinare.

Iubiți credincioși,
Aceasta ar fi o „sinteză” a vieţii Sfântului Simeon. Nu trebuie să uităm că acest mare Sfânt fost mai mult decât orice o persoană pe care trebuie să o analizăm în contextul vremurilor sale, iar acesta a fost un context confuz care se afla la încheirea unui mileniu şi la începerea unui al mileniu. Este vorba de anul 1000 care era un an critic în contextul de atunci. Nimeni nu prea ştia în ce direcţie aveau să se îndrepte lucrurile. Oricum, vremurile în care a trăit el au fost extrem de confuze.

Prin urmare, viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog trebuie plasată într-un anumit cadru care ţine foarte mult de istoria Bizanţului, un imperiu care a elaborat o spirutualitate aparte și care, din nefericire nu prea este agreată în perioada contemporană, îndreptată tot mai mult spre globalizare. S-a remarcat că lumea bizantină era extrem de evalvioasă şi extrem de credincioasă. Imperiul bizatin a fost, am putea spune, un imperiu care era în toalitate creştin. S-a şi spune de mai mulţi autori că Imperiul Bizatin a fost singurl Imperiu creştin în deplinătate din istorie. Această lungă istorie a imperiului bizantin avea să culmineze cu ridicarea Catedralei Sfânta Sofia din Istambul, vechiul Constantinopol, o capodoperă a arhitecturii umanităţii realizată de Împăratul Iustinian cel Mare. La vremea Sfântului Simeon Catedrala Patriarhală Sfânta Sofia era funcţională şi era încă existentă în toată gloria şi splendoarea ei.

Ne putem imaginia fastul liturgic şi religios din Constantinopolul în care tânărul Simeon mersese dornic să intre în contact cu lumea bună sau înalta societate a vremurilor. Ne putem imagina pedanteria de la curtea bizantină cu care a intrat în contact Sfântul Simeon şi toate discursurile sau ideile filosofice care se dezbăteau într-un oraş extrem de înfloritor care se afla în culmea succesului şi a gloriei. Sfântul Simeon nu a fost străin de această perioadă înfloritoare din istoria umanităţii. Patriarhi, filosofi, comercianţi şi savanţi erau persoane destul de des întâlnite la Constantinopol. Oraşul lui Constantin avea în acele vremuri o „aromă deosebită” şi am putea spune ceva aparte. Prin anii 900 sau 1000 după Hristos orice muritor vroia să ajungă la Constantinopol. Constantinopolul nu era numai un simbol politic ci şi un simbol religios. Era oraşul care era menit după întemeietorul său Constantin cel Mare să „revanşeze” Roma păgână.

Prin urmare, contextul vieţii sfântului Simeon a fost un context imperial. La fel de bine sfântul Simeon a fost o persoană care a trăit pe două continente: Asia şi Europa. Prin urmare am putea spune că în contextul istoric, sfântul Simeon a fost un sfânt European, marcând în special spiritualitatea secolului al XI-lea.

La o primă vedere asupra vieții Sfântului Simeon am fi tentați să spunem că nu are nimic spectaculos sau extraordinar. Cu excepţia faptului că a fost prezent la curtea imperială bizantină, Sfântul Simeon a fost un model social şi urban. Era un om ascultător, supus, onest şi muncitor. A fost un iubitor de solitudine şi linişte. Ceea ce ne spun mai multe mărturii de ale lui Nichita Stihatul este că Sfântul Simeon a experimentat extrem de mult „lumina necreată a lui Dumnezeu.” Din scrierile lui Nichita Stithatul reiese că de mai multe ori sfântul Simeon cădea în extaz şi în această stare avea descoperirea luminii necreate a lui Dumnezeu.

Evident, viaţa Sfântului Simeon este pilduitoarea, având toate trăsăturile unui ascet. Mai multe mărturii ne spun că în timp ce sfântul Simeon se ruga lui Dumnezeu a fost atacat în mod vizibil de demoni. Sfântul Simeon avea obiceiul să se roagă la mormintele celor decedaţi. La fel de bine ni se spune că atunci când se ruga Sfântul Simeon cădea în extaz mai multe ore. El a ajuns la măsuri uimitoare de rugăciune şi de contemplaţie. Aversiunea lui faţă de „învăţătura seculară sau laică” a fost foarte problematică pentru el de la o vârstă foarte fragedă. Am putea spune că Simeon a fost extrem de mult precupat să fie în întregime dedicat lui Dumnezeu şi slujirii Sale.

Pentru noi, ca şi oameni care trăim în secolul al XXI-lea, este cât se poate de „deficil” să ne raportăm la un sfânt care a trăit acum mai bine de 1000 de ani. Oricum, este mângâietor să ştim că au existat înaintea noastră sfinţi precum Sfântul Simeon Noul Teolog, care poate fi un model de urmat în special de cei care studiază sau vor să studieze teologie şi în special teologie ortodoxă.

Lumină lumii și mărturisitor al Luminii neînserate, păstor și învățător al Bisericii s-a arătat, Sfântul Simeon. Prin suirea pe scara virtuților a odrăslit rodul desăvârșitei iubiri de Hristos, din care izvorăște vrednică cuvântarea de Dumnezeu. Pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi. Amin

Preot David Marian, parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”, Mamaia Nord-Năvodari

• Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Teologia lacrimilor, la Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Editoriale