Protagoras (cca. 481-411 i.Hr.)
Protagoras s-a nascut in Abdera in 480 sau 481 i.Hr. Se istoriseste ca Democrit a intilnit in orasul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii sai. Democrit incepu o discutie cu acesta si, uimit de perspicacitatea cu care el raspundea, il lua cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintii si cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras, p. 316, d).
Protagoras a calatorit in multe tari, calatorii in care el a vizitat si Atena de trei ori, unde a si ramas mult timp. Se spune ca acest sofist a avut relatii de prietenie chiar cu Pericle. El era asa de vestit incit, cind se zvonea ca viziteaza Atena, atenienii ii ieseau inainte si-l aclamau. In Atena el obisnuia sa-si expuna conceptia sa pentru onorarii atit de mari incit el a putut sa-si comande o statuie in marime naturala din aur (Diog. Laert., IX, 50). Protagoras a scris o lucrare cu titlul "Despre zei", care a facut ca, prin continutul ei, sa-l puna pe Protagoras intr-un mare pericol: el a fost acuzat de catre Pythodoros, unul dintre cei patru sute, de "asebie", sau de ateism, ceea ce a avut ca urmare ca scrierile lui au fost arse in piata publica din Atena, iar Protagoras s-a salvat prin fuga. Voind sa fuga in Sicilia el s-a inecat, avind virsta de 70 de ani.
Dupa marturia lui Platon, Protagoras a activat ca dascal de intelepciune cca 40 de ani, asa ca activitatea lui are loc intre anii 451- 411 i.Hr. Platon ii inchina lui Protagoras un dialog in care ii face portretul.
Protagoras reprezinta ideea - se pare sub influenta lui Heraclit - ca lucrurile sint supuse unei eterne schimbari, ca de altfel si corpul omenesc. Din aceasta pricina si continutul senzatiilor noastre despre unul si acelasi obiect va fi mereu altul, asadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului insusi, ci si prin boala, virsta sau prin starea organelor noastre de simt. Acest fapt l-a facut pe Protagoras sa afirme ca noi nu putem sti niciodata despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare intr-un anumit moment, asa ca nu sint posibile decit numai judecati relative. In felul acesta Protagoras ajunge la cunoscuta concluzie "ca omul este masura tuturor lucrurilor; a celor ce sint, ca ele sint; a celor ce nu sint, ca ele nu sint". Si, mai departe, un alt principiu reprezentat de Protagoras este ca : "afirmatiile opuse sint tot atit de adevarate. Asadar, cum imi apar mie lucrurile, asa si sint pentru mine, cum iti apar tie, asa sint pentru tine". Caci pentru Protagoras aparitia lucrurilor depinde de perceptia senzoriala. Corpurile au o calitate numai intrucit acestea sint percepute de simturile unui individ. Fara un subiect, care sa perceapa, nu exista un obiect senzorial. Lucrurile exista numai intrucit ele sint percepute. Pentru Protagoras, deci, existenta lucrurilor se transforma in aparenta. Prin aceasta Protagoras face din senzatia individului temeiuil intregii cunoasteri si de aceea teoria cunoaisterii la acest sofist este senzualista.
Plecind de la principiul fundamental de mai sus - ca omul, ca individ, este masura tuturor lucrurilor - Protagoras ajunge la un subiectivism radical si concluzia la care el poposeste este aceea ca nu exista un adevar general-valabil. Caci ce poate insemna afirmatia ca reprezentarea si judecata fiecarui individ este adevarata ? Cu aceasta afirmatie Protagoras nu mai recunoaste nici un principiu ca temei al cunoasterii. Prin afirmatia aceasta, chiar si principiul contradictiei este suspendat. Urmarea acestui subiectivism epistemologic este un scepticism fara de nici o rezerva fata de orice fel de cunoastere, care ai avea pretentia ca este general-valabila. Protagoras neaga chiar ca ai exista adevaruri matematice si geometrice. Acelasi scepticism il reprezinta Protagoras si cu privire la religie El zice : "Despre zei nu sint in stare sa stiu nimic, nici ca ei sint, nici ce ei nu sint si nici ce forma au. Caci multe ma impiedica sa fac acest lucru atit neclaritatea faptului cit si scurtimea vietii omenesti".
Protagoras a recunoscut cu claritate relativitatea cunoasterii omenesti si a formulat prin aceasta marea tema a determinarii granitelor si cconditiilor cunoasterii omenesti, o tema ce preocupa si astazi filozofia. Urmarea formala a scepticismului lui Protagoras este aceea ca el e dat nastere la o accentuata preocupare a filozofilor de dialectica. Caci acesta este acela care a afirmat, pentru prima oara, ca pentru fiecare fap exista doua puncte opuse de vedere si tot atit de indreptatite. De aceea dialecticianul are posibilitatea ca, prin arta sa, sa faca ca partea mai slaba sa devina mai tare si Protagoras avea pretentia sa invete pe elevi sai tocmai aceasta arta. Este vorba aici, - dupa cum am aratat - despre metoda eristicii, care nu mai avea in vedere fundamentarea adevarului, ci numai trezirea unei pareri, ce trebuie sa fie sustinuta cu orice pret, fata de acela care o neaga, chiar si cu ajutorul celor mai grosolane sofisme, cum ne relateaza Platon in dialogul sau "Euthidemos".
Curios este faptul ca Protagoras se contrazice, fiindca pe de o parte el incita pe elevii lui la astfel de procedee, iar pe de alta sustine ca el doreste sa faca tineretul mai destoinic si mai bun. Dar sofistul Protagoras identifica binele cu utilul. Consecintele fatale ale punctului de vedere protagorasian se descopera mai clar in etica, in acea afirmatie sofista ca "ce este raul, daca celui care faptuieste raul nu i se pare ca este rau?" Pentru Protagoras motivul determinant al vointei este placerea. El facea insa totusi o distinctie neta intre cetatenii onesti si nobili, cei care nu simt placere decit cind fac binele si cei de rind si rai, care se simt atrasi de rau. Importanta lui Protagoras pentru istoria filozofiei grecesti consta in aceea ca, prin relativismul si subiectivismul acestuia, problema cunoasterii devine o "problema centrala a filozofiei antice grecesti. El este cel dintii filozof, care nu mai pleaca in consideratiile sale de la natura, ci de la esenta spirituala a omului. Protagoras este, intr-un anumit fel, un precursor al lui Socrate si un adversar al materialismului, dar si el mai pastreaza si unele relatii cu acesta din urma, prin aceea ca el accentueaza importanta senzatiei.
N.B.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.