Reacţia negativă, mergând până la refuz, se bazează de obicei pe concepţiile noastre subiective, care nu coincid cu realitatea. Realitatea este ceea ce se petrece în mod obiectiv aici şi acum. Adeseori, ea nu se potriveşte cu ideile noastre despre felul în care ar trebui să se întâmple asta.
Iată un exemplu evident: mergeţi cu maşina, nimeriţi intr-un ambuteiaj şi începeţi să vă enervaţi, fiindcă întârziaţi sau pur şi simplu vă pare rău să pierdeţi timpul. Iritarea şi stresul nu fac decât să crească. Ambuteiajul este o verificare tipică a stăpânirii de sine şi echilibrului psihic.
Să luăm lucrurile în ordine. Care e realitatea? Staţi pe loc în ambuteiaj sau abia vă mişcaţi. Care vă e dorinţa? Vreţi să mergeţi neîmpiedicaţi. A vă „ambala” mintal şi a vă opune împrejurărilor este totuna cu a fugi înaintea trenului sau a vă lupta cu morile de vânt. Putem - şi uneori suntem datori - să depunem eforturi pentru a îndrepta situaţia, dar nervii sunt întotdeauna o piedică. Aceasta nu ne zideşte.
Ce ne rămâne de făcut atunci? Să ne relaxăm şi să ne rugăm aşteptând ca traficul să se deblocheze, ori să plecăm de acasă mai devreme, ori să ocolim ambuteiajul, ori să mergem pe jos ş.a.m.d. Eu, de exemplu, nu suport când maşina merge ca broasca ţestoasă, aşa că prefer metroul: şi mai rapid, şi mai liniştit, şi mai ieftin.
A accepta situaţia şi a te împăca cu ea este mult mai eficace decât a-ţi apăra „dreptatea” cu orice preţ şi a te autoafirma pe socoteala altuia. Neirosindu-ne forţele (pe zbuciumuri, îndoieli, invidie etc.), ne mobilizăm şi ne liniştim lăuntric. Cel ce dispune de libertatea sa în mod raţional nu pune piedici Proniei lui Dumnezeu. Atunci totul se aranjează - iar a te crampona de situaţie înseamnă să cazi jertfă propriei trufii, slave deşarte, ambiţii, frici, mânii, deznădejdi...
Atunci când în ţara noastră era interzisă pomenirea lui Dumnezeu, celebrul regizor Eldar Riazanov a scris următoarea poezie al cărei sens se potriveşte foarte bine cu creştinismul:
„Dorinţe moarte, şi restrişti, şi ani:
Pe zi ce trece e povara tot mai grea.
Tot ce ţi-e hărăzit de la natură Primeşte cu recunoştinţă de la ea.
Trecerea titnpului, apusurile, zorii Şi harul ce iubirea ultimă-l va da,
La fel ca data depărtării tale,
Primeşte cu recunoştinţă de la ea.
Pentru natură nu există vreme rea,
Iar anotimpurile nu pot f oprite.
Toamna vieţii, ca şi toamna anului,
In pace trebuie blagoslovită
Aşadar, a accepta situaţia înseamnă a recunoaşte că bine face Dumnezeu îngăduind-o şi a fi de acord s-o rabzi. A te împăca cu situaţia înseamnă a nădăjdui în mila şi a te bizui pe voia lui Dumnezeu.
Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale! Vezi smerenia mea şi mă scoate... judecă pricina mea şi mă izbăveşte(Ps. 118,137,153-154).
Nedorind pieirea sufletului omenesc, Ziditorul ne atinge ba cu bisturiu ascuţit, ba cu balsam parfumat. Amărăciunile şi mângâierile slujesc deopotrivă la mântuirea noastră.
Acest adevăr ne e confirmat de relatările oamenilor care primesc situaţia lor aşa cuin este şi se împacă cu ea - iar problemele, ca întotdeauna, sunt diferite: cu sănătatea, cu munca, cu averea, cu şcoala, cu rudele, cu cei iubiţi...
Konstantin V. Zorin
Daca puterile sunt pe sfarsite, Editura Sophia
Cumpara cartea "Daca puterile sunt pe sfarsite"
-
Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Ispitele
Publicat in : Editoriale -
Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ispitele din cadrul slujbelor
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.