Lectia de dirigentie

Duminica de iunie. Sfintirea bisericii duhovnicului meu. Prima sfintire de biserica in Cluj-Napoca a noului mitropolit Andrei. Lume multa, rugaciune bogata, conditii excelente pentru sfintenie (nu doar pentru sfintire). Pe parintele Horea Petrea l-am cunoscut acum optsprezece ani.

Era dirigentele meu la seminar. Si asa a si ramas: dirigintele sufletului meu. Il iubesc deosebit, pentru ca m-a format. M-a invatat sa nu raman un cascat, un taliban, un pierde-vara. M-a slefuit, chiar daca atunci nu apreciam metodele ca fiind corecte. Acum, nu imi pare rau. A fost singurul care m-a incurajat sa scriu.

A avut timp de mine mereu. Nu s-a prefacut ocupat, nu m-a evitat. M-a indemnat barbateste, a stiut sa si glumeasca. sa ma castige. Nu mi-a pus nici o pila. Este omul corectitudinii si al promovarii pe valoare. Recunosc: la inceput nu imi era asa de drag, ca ma punea sa invat greaca si latina. De cand mi-a deslusit tainele cateheticii insa, l-am privit cu alti ochi. Se pricepea mult mai bine la catehetica. Si nici nu mai insista sa particip la olimpiada (si) la latina.

Fara parafraza la cateheze

Ne taxa fiecare greseala la cateheze, dar cu umor si cu mult simt didactic. Asadar, vulpile nu au "viziuni", ci "vizuini". Si cine intra mai usor decat bogatul in rai, camila sau "boul"? Era atat de apropiat de "crocodilii" lui, incat inca tinem legatura cu el. Cei care mai dorim asta. Nu pot sa uit ziua in care am participat la botezul fiului sau, pentru ca "prietenul" Grigore Cornea avea alte planuri in acea zi. Nu mai renova cladiri, ci dadea telefoane tatalui meu, prezentandu-se "comisar Almasan". Farsa consta in identificarea "mea" in arestul politiei. Cand colo, eu eram la botez.

A stiut sa aplaneze multe conflicte. Si imi amintesc de problemele cu cei doi Cipri, in urma carora a fost nevoie ca un al treilea Cipri sa devina garda mea de corp. Nu a fost usor in seminar, dar am avut sansa unui diriginte exceptional. Dar povestea nu se termina dupa Bac si banchet, ci de abia atunci incepe cu adevarat.

Duhovnic non-stop

Da un concurs "pe bune" si e numit paroh in nou-infiintata parohie manastureana "A tuturor sfintilor" (Parang). Exact langa apartamentul bunicii mele, unde stateam mult in acea vreme. Drept urmare, nu am fost nevoit sa caut duhovnic prin Moldova sau Grecia, cand aveam unul atat de bun aproape de mine (in ambele sensuri, citisem Novalis). Un adolescent (cum eram eu) avea nevoie de un chirurg adevarat pentru a trata un cancer amenintator.

M-am suparat putin ca nu a vrut sa fie nasul meu de cununie, dar am inteles motivele. Este, oricum, nasul meu de preotie. Si este mentor, tata si frate. Mai mult, este si duhovnicul sotiei mele. El ne-a dat in grija cuvioasei de la Iasi, ziua cununiei noastre. Ne-a intarit mereu, fiind acea voce "neutra" de care am ascultat. Si inca o facem, cu bucurie. Iar cand episcopul a ales sa ma trimita "pe front", m-a sustinut. Nu am pierdut legatura cu el si l-as fi cautat si mai des, dar stiam ca e ocupat cu constructia celor doua biserici: de caramida si din inima.

Slujba heruvimica

Mereu mi-am facut timp sa slujim impreuna si de fiecare data a fost o sarbatoare deosebita. Chiar de doua zile am slujit ultima data impreuna si s-a bucurat enorm, ca la o sfintire. Si reciproc. Nu aduc nici un elogiu. Le detest. Doar aduc in prim-plan modele, intr-o lume manelizata si bancarizata. As putea scrie tomuri intregi, cu citate de suflet (la fel ca despre parintele copilariei mele, Gheorghe Santa).

Am vrut sa schitez un gand despre avva al meu. Asa cum stiu eu, cu cuvintele mele. Puteam sa constat jurnalistic, cu iz de hrisov: Biserica a fost zidita intre anii 2002 si 2011, dupa un proiect intocmit de Arhitectul Alexandru Ladariu si a fost pictata in tehnica „a fresco” de catre pictorul Alexandru Crisan si echipa domniei sale. Iconostasul in lemn de tei a fost realizat de mesterul Eugen Rat din Gherla si a fost impodobit cu icoanele realizate pictorul Alexandru Crisan. Mobilierul din biserica a fost realizat in atelierele lui Nicolae Campean din Sanmarghita, judetul Cluj. Constructia intregii Biserici s-a realizat prin contributia credinciosilor parohiei, care au fost si cei mai importanti sustinatori morali si financiari, in sprijinul carora s-au implicat jertfelnic sponsori si donatori, alaturi de Ministerul Culturii si Cultelor, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si Consiliul Judetean Cluj. Cu timpul aceasta comunitate parohiala a devenit una din cele mai articulate si active misionar din intregul oras, fapt datorat atat implicarii preotilor care o slujesc, cat si credinciosilor care si-au asumat activ misiunea de crestini. Aici exista de peste 5 ani un atelier de pictura ce poarta numele „Micul iconar” si in care copiii din parohie au sansa de a-si petrece timpul liber si de a-si dezvolta simtul artistic in ambianta bisericii. Si aceste lucruri sunt adevarate, pentru ca parintele Horea este un om deosebit de harnic, un preot desavarsit (dupa randuiala lui Melchisedec).

La incheierea slujbei de sfintire, Parintele Mitropolit le-a acordat preotilor slujitori ai acestei biserici, Pr. Horea Petrea si Pr. Mircea Marin Oros, distinctia de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit prin efortul lor ridicarea noului lacas de cult „Diploma de aleasa cinstire”, in semn de apreciere si recunostinta pentru implicarea jertfelnica in ctitorirea bisericii.

Biserica de la "Ancalore"

Parintele imi povesteste ca nu toti s-au bucurat de constructia noii biserici. Invocau "tranzitia", "vremurile", "greutatile". Si cunosc aceste lucruri "la cald", ajutandu-l pe parintele ori de cate ori m-a solicitat. Chiar si vecinii bunicii mele aveau obiectii, fara argumente decisive insa. Parintele a stiut cand si cum sa fie bland si cand si cum sa mustre. Dupa cativa ani de misiune adevarata, obiectiile ("Ce ne trebuie noua biserica?") s-au metamorfozat in bucurii ("Ce bine ca avem biserica noastra!"). Biserica e plina mereu. Eu nu am vazut-o goala, poate si pentru ca ingerii tineau locul celor ce lipseau accidental. Si vorbim despre o biserica noua. dintr-un cartier nu prea bogat, dintr-o zona departata de biserica (si) geografic. Unde sa mai socotesti puerila supararea unora ca si-au pierdut parcarile de la "Ancalore"??? Pai, e mai importanta o parcare decat un laborator al vesniciei, un adapost veritabil?

Nu il uit nici pe parintele slujitor Mircea Oros (fostul meu director din seminar si profesor de liturgica la facultate), un om deosebit de bun, de cald la inima si de sincer (ce bine ca si dansul este inalt si imi imprumuta odajdiile). Un cuplu ideal: Horea - Mircea. Mai rar asa intelegere. Iar la altar permanent protos este cel de rand, nu Aghiuta.

Biserica din inimi

Parintele Horea stie sa le vorbeasca oamenilor despre menirea bisericii: "Intai de toate, Biserica e Trupul lui Hristos, apoi e intreaga obste a credinciosilor care marturisesc aceeasi credinta, Biserica fiind si comunitatile locale de pretutindeni; asadar, acest termen se desluseste in mai multe intelesuri, desemnand insa doua realitati, care, desi sunt distincte - spirituala si materiala - tind spre un tel unic: Hristos - Dumnezeu. In fapt, Biserica vazuta - constructia in sine - trebuie sa fie o reflectare a Bisericii din sanul comunitatii, din sufletul credinciosilor." Nu construieste caramizi care maine se distrug, ci temple ale credintei din inima. Si nu sunt subiectiv, acesta este ecoul cetatii.

Cand am citit in revista despre "Ortodoxia exemplara" (Baia Mare), am avut siguranta ca si parintele Horea intra in aceasta categorie. El nu este doar paroh la Biserica "Tuturor Sfintilor", ci el este al tuturor sfintilor. Dedicat, ravnitor, zambitor (mare lucru!) si rugator. Iata ce ne spune avva: "Intrucat biserica parohiei noastre este inchinata soborului tuturor sfintilor, simtim cu covarsire ajutorul si indrumarea bine-placutilor lui Dumnezeu in toate lucrarile noastre. Prin "truda" si stradania tuturor sfintilor, acest locas dobandeste forma si miez, ajutandu-i pe credinciosi - fratii lor mai mici - sa desavarseasca aceasta ctitorie, deopotriva duhovniceasca si materiala, cereasca si pamanteasca. Construirea mai multor biserici in acelasi timp intr-un oras cum este Clujul i-a facut pe unii sa considere ca acest fapt nu este tocmai potrivit in aceste vremuri "de tranzitie", cand oamenii traiesc in lipsuri si saracie. Aceasta socotinta este cu totul nedreapta, atat din pricina ca sunt trecute cu vederea bisericile pline de credinciosi - care l-au redescoperit pe Dumnezeu si participa duminica de duminica la Sfanta Liturghie insetati de Cuvantul si Lumina lui Hristos - cat si pentru ca nu se ia deloc aminte la saracia sufleteasca in care au trait romanii in intunecata epoca a ateismului." E usor sa critici din fotoliu, mai greu e sa aduni oamenii cu un scop nobil (ca in alte scopuri se aduna ei.).

Sunt multi Mesteri Manole azi. Si parintele Horea stie ce inseamna sa crezi pana la capat. Acum scriem istoria: "Privind in urma, in istoria neamului romanesc, nu am gasit o perioada in care romanii sa fi avut vreun timp potrivit numai pentru construirea de biserici. Acestea s-au construit "cu timp si fara timp", intru incredintarea ca ele biruiesc clipa nestatornica si petrec sufletele spre Vesnicie. Biserica ne trece de aici Dincolo, de pe pamant la Cer. Oare pe unde poti intrezari Vesnicia, daca nu printre usile imparatesti de la altarul unei biserici?" Acest lucru l-au inteles, din fericire, multi tineri din parohie. Cadesc la "Apostol" si ma bucur enorm sa vad atat de multi adolescenti inchinandu-se aici, in fata icoanei tuturor sfintilor. Nu imi vine sa cred! Pe unii ii cunosc, stiu ca locuiesc destul de departe. Dar vin aici, pentru ca si pasii le sunt numarati. Vin la un parinte cu har.

Intre semanat si secerat

O credinta care cucereste inimile: "Romanii si-au inaltat lacasurile de cult in toata vremea si in tot locul, intre primavara si toamna, intre semanat si secerat, intre nastere si moarte, intre doua batalii de aparare a gliei, precum si in timpul prigoanei comuniste. De ce? Pentru ca nevoia spirituala a omului nu poate fi ingradita de nimic, iar cei care au fost se pot intalni cu cei care sunt doar inaintea Pantocratorului din Biserica. Cand am purces la construirea acestui locas din Parohia "Tuturor Sfintilor", am avut la temelie Biserica din sufletul credinciosilor, un edificiu inaltat pe ziduri de dorinta, incredere, speranta si credinta. O data ce aceasta zidire era ctitorita launtric, aducerea sa in lucrare, partea sa vazuta, a devenit doar oglindirea a ceea ce fiinta deja in nazuintele comunitatii." La inceput i-a facut pe crestini sa doreasca dupa marea nesfarsita si abia apoi au construit arca. Nu a creat o nevoie artificiala din reclame luminoase, ci a venit in intampinarea dorintelor credinciosilor lipsiti de matca lor.

Pastorul nu si-a amanetat oile

Nu isi aroga merite, nu se lauda cu realizari dupa doua cincinaluri cu "realizari marete", ci Ii multumeste Tatalui pentru puterea acordata si credinciosilor pentru jertfa (si stiu despre ce jertfa enorma vorbesc): "Daca Dumnezeu este Cel Care Isi alege oamenii si locul unde sa fie inaltata o biserica, tot El este si Cel Care ajuta la desavarsirea acesteia. Cu adevarat, pecetea lui Dumnezeu se afla deasupra tuturor lucrurilor, insa se pogoara cu prisosinta intru cele infaptuite spre lauda Sa si spre folosul oamenilor. Atunci cand omul are intelepciunea de a uni vointa sa cu dumnezeiasca voie, si Domnul revarsa darul Sau preabogat, ajutand la plinirea doririlor." Aceasta este con-lucrarea din biserica. Mantuirea este posibila, pentru ca pastorul nu si-a amanetat oile.

Ce privilegiati suntem sa va avem, parinte: "Construirea unei Biserici presupune sacrificii, insa nu toate generatiile au privilegiul de a inalta o casa de rugaciune in cinstea lui Dumnezeu. Preabunul Stapan isi alege generatiile care sa-I zideasca locas de inchinare, iar acest lucru este adeverit cu atat mai mult cu cat intr-o parohie se construieste o Biserica la cateva sute de ani. De aceea, socotesc ca generatia noastra, care a fost aleasa sa implineasca aceasta jertfa binecuvantata, fiindu-i pusa inainte calea mantuirii, trebuie doar sa dea dovada de intelepciune, de rabdare si de incredere, pentru ca Biserica din suflet sa devina Biserica in trup." Da, stim cine se va mantui, ne spune marele Pavel: cel ce va rabda pana la sfarsit.

Cele ale lumii sunt gunoi

Si m-a mai dascalit ceva parintele Horea: sufletul e simplu, cum zice sfantul Ioan de Kronstadt. Adica, necompus, monolit. Ce inseamna asta? Atentie! Ca nu poate sa iubeasca in acelasi timp doua obiecte opuse, incompatibile: pe Dumnezeu si cele ale lumii. "Trebuie sa te linistesti, pui, sa iti faci canonul de rugaciune, sa nu pui la suflet copilariile unora", asa ma incurajeaza avva de fiecare data. E greu cuvantul, dar nu imposibil: pentru a-L iubi pe Dumnezeu din toata inima, trebuie sa socotesti cele lumesti drept gunoi si sa nu te lasi ademenit de nimic din ceea ce le apartine. Da, parinte, asa trebuie sa facem. Si cum sa nu reusim, cand toti sfintii se roaga cu noi?

Recunosc, m-am mai vaicarit de bani, de materialisme. Ei, trebuia sa ii spun tot. "Ia stai aici, langa mine. Marian (sfatul), ia lasa-ne singuri, ca avem de povestit". Multumesc pentru sfaturi: pentru a-ti iubi aproapele, trebuie sa dispretuiesti banii (nu e atat de mare venitul unui misionar) si sa nu te lasi ademenit de distinctii (doream intr-o vreme sa devin secretar protopopesc). Trebuie sa ne pazim simplitatea, puritatea sufletului (sintagma Dvs. favorita), mai cu seama in timpul rugaciunii. Multumesc ca i-ati adus in viata mea pe sfantul Ioan de Kronstadt, pe Fericitul Augustin (mai stiti acele tablouri cu citate pe care le-am facut?), pe Nichifor Crainic (mi-ati dat toata colectia "Gandirea"), pe Radu Gyr (asa am aflat de Rugul Aprins, de Pitesti, Aiud, Sighet, Jilava) si pe multi altii! Ce m-as fi facut eu fara acesti prieteni?! Niciodata nu mi-ati dat vreo carte la repezeala, ce se nimereste, ci "cu dedicatie" (si ma gandesc la opera lui Platon).

Icoana de la Dvs. e mereu in centrul familiei noastre. Procovatul primit e o amintire la fiecare Euharistie. Iar floarea presata din cartea de rugaciuni e vocea blanda a duhovnicului, care nu te lasa sa faci Vecernia mai scurta. Chiar aseara am revazut DVD-ul cu nunta la care sunt nas de cununie, iar dvs. slujitor. Memorabil! Pictura bisericii: uimire, uimire, uimire. Multumesc, parinte!

Aveti dreptate: daca Dumnezeu este fata de noi milostivitor la nesfarsit si marinimos, atunci noi de ce sa Il defaimam cu buna stiinta? Stim noi prin ce, prin pacate, desigur. Avertisment util: omul rau si trufas este gata sa vada si in altii numai trufie si rautate si se bucura cand aude pe altii vorbind de rau pe semeni. Cata lipsa de iubire! Mereu povetele Dvs. mi-au fost de folos, aveti o intuitie buna.

Iar cand mi se pare ca lumina e departe, aprindeti o speranta: am uitat ca incepatorul credintei - Hristos - a fost rastignit si ne-a lasat noua crucea? Atunci, de vrem sa traim "pe picior mare", in huzur si trandavie? Mai bine, sa privim mai des la Cel rastignit si sa invatam ce trebuie sa facem. Opera sfantului din portul militar al Sankt Petersburgului a devenit un centru al credintei mele. Si oare cine credeti ca e "de vina"? Nu vom fi delasatori sau fusaritori (poclazitori): cine si-a construit o casa, a facut-o ca sa locuiasca in ea, logic. Ei, dar stati: noi suntem casele Celui ce ne-a creat pentru Sine. Deci, ce inseamna asta? Ca El e Cel ce trebuie sa locuiasca in noi si nu diavolul, ucigasul, mincinosul.

Ectenia dragostei

Rostim, parinte drag, de atatea ori pe zi ectenia mare: aceasta cuprinde in sine multa intelepciune, pentru ca este o ectenie a dragostei! Sigur, noi ne-am obisnuit cu ea, dar sa ne inchipuim ca o auzim pentru prima data, sa ne punem in locul unui strain. Stiti ce mi-a zis fetita de patru ani? Ia auziti: "Tati, eu dupa ce mor am sa fiu vie, pentru ca bebe Iisus a crescut mare si ma inviaza si ma face un inger foarte frumos. cu aripi (exclama!)". Iar de ziua mea a zis: "Mami, stii de ce tati s-a nascut de Buna Vestire? Pentru ca Doamne-Doamne stia ca tati se va face preot".

Ne rugam Neatinsului, parinte drag, ne indreptam mintea mereu spre maretia nemarginita a Creatorului: sa nu trecem cu vederea faptul ca Lui I se inchina zeci de milioane ingeri si de sfinti, ca este atotprezent, atotvazator, de o infinita bunatate, dreptate si sfintenie. Sa consideram drept o mare cinste ca putem vorbi (cand ne rugam), cu Domnul Hristos, cu Maica Domnului, cu toti sfintii. Va voi urma sfatul: Roaga-te intotdeauna cu bucurie, cu cutremur, cu evlavie, tinand seama cu Cine vorbesti.

Marius Matei

.