Cuvant pentru tineri

Cuvant pentru tineri

Am fost rugat să scriu un cuvânt pentru tine, tânărul de azi, să-ţi dedic acest text. Cred că este cel mai greu lucru ce mi se putea cere. Ce aş putea să spun eu unui tânăr la început de secol XXI? Dacă am fost dintotdeauna căutat şi înconjurat de tineri, s-a întâmplat nu atât pentru că aş fi ştiut ce să le spun (mila Domnului, când s-a putut şi asta!), ci mai ales pentru că am încercat să-i ascult, să mă fac părtaş la durerile şi frământările lor. Nu întotdeauna am şi reuşit acest lucru, dar întotdeauna m-am străduit.

Pe tineri nu-i poţi păcăli. Dacă nu eşti onest cu ei, dacă pozezi, dacă ai fie şi cea mai mică urmă de făţărnicie sau vreun interes ascuns, ei te simt şi, mai devreme sau mai târziu, te ocolesc. Aşa încât, dacă tinerii ne evită, a noastră este vina, nu a lor. Pe cei tineri toată lumea are impresia că trebuie să-i înveţe ceva, să le facă morală sau, la cealaltă extremă, să le inoculeze ideea că n-au nevoie de nimeni şi de nimic, că-şi sunt suficienţi lor înşişi. Dar tinerii nu pot fi prostiţi şi manipulaţi la nesfârşit. Ei au nevoie doar de un singur lucru pentru a se elibera din închisoarea întunericului: de onestitate. Nimic nu e mai trist pe lume decât să vezi un tânăr viclean sau care se autoamăgeşte. Un tânăr care se lasă cumpărat ca să strige lozinci prin pieţe sau care-şi vinde visurile pe tarabele înşirate ispititor de iarmarocul acestei lumi. Un tânăr care se lasă corupt, care caută să parvină după modelul adulţilor, adică prin compromis şi minciună. Tinereţea e sinonimă cu francheţea, cu elanul, cu scormonirea întru adevăr, cu visurile imposibile. Pe tineri îi poţi amăgi, dar nu-i poţi supune. Tinereţea este imprevizibilă.

Ce-aş putea spune, totuşi, tinerilor de azi? Acelaşi lucru pe care îl tot spun celor trei fete ale mele, dintre care două au trecut deja de graniţa celor 18 ani. Aş spune tinerilor că eu am mare încredere în ei! Nu am încredere în cântecele de sirenă ale lumii care-i înconjoară. Nu am neapărat încredere că ei vor şti să facă alegerile cele mai bune la această vârstă. Dar am încredere că Dumnezeu îi iubeşte şi că le va descoperi Adevărul şi îi va pune pe Cale, spre a dobândi Viaţa (cf. Ioan 14, 6). Am încredere că ei, tinerii, nu se mulţumesc cu puţin, ci vor dori Totul. Că vor face indigestie de la atâtea plăceri, alergie la tot ceea ce este artificial sau virtual şi că vor avea reacţii adverse la manipulările de tot felul. Că ei vor şti – fără să le fi fost predat la şcoală – să facă diferenţa între cineva care te foloseşte şi Cineva care te iubeşte. Între cineva care vrea să te stăpânească şi Cineva care vrea să fii liber. Între cei ce promit, dar nu oferă, şi Cel ce nu promite, ci oferă continuu, fără a pretinde altceva, decât şansa de a oferi şi mai multă viaţă (cf. Ioan 10, 10). Cu alte cuvinte, aleg să am încredere că tinerii sunt mai receptivi decât credem noi la prezenţa discretă şi dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu.

Vedeam şi în România, dar parcă aici, în Occident, sunt mult mai mulţi tinerii ce se afundă în plăcerea oferită de sex, de droguri, de alcool etc. De fapt, ei caută un anestezic pentru rănile lor sufleteşti. Sunt tineri lipsiţi de sens, care ajung foarte repede la depresie. Şi cum să nu te apuce urâtul, când te uiţi în jur şi totul arată ca un imens deşert spiritual? Ce să le mângâie inima, cine să le-mplinească năzuinţele? Aceşti tineri au nevoie să privească pe cineva în ochi, ca spre o fereastră de la care le face din mână Dumnezeu. De aceea, mă simt adesea ruşinat când trebuie să privesc eu însumi un tânăr în ochi. Ce va vedea el în mine? Patimile şi neputinţele mele sau nădejdea licărindu-mi de fiecare dată în inimă, când în minte se aude: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Cât aş vrea să nu fiu piatră de poticneală pentru nimeni, mai ales pentru aceşti mai tineri prieteni ai mei! Cât m-aş bucura dacă ei s-ar uita nu la nemernicia mea, la faptele mele smintitoare, la cuvintele mele slăbănoage, ci la Dumnezeul către care îmi tot ridic privirea. Eu am eşuat în tinereţe, târziu L-am (re)găsit pe Dumnezeu. Cu ce drept le-aş cere eu acum tinerilor să nu cadă, să se păstreze curaţi? Nu le pot cere, dar le pot povesti despre căderi. Nu pot decât să mă ofer lor ca o carte deschisă, pe care o pot citi sau pe care o pot ignora. Dar mai ales, pot să ofer o inimă de mamă şi o îmbrăţişare de tată. Să nu-i judec şi să nu obosesc a le spune că nici Hristos nu a venit ca să-i condamne, „căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 17).

Am spus prea multe pentru un om care nu are nimic de spus. De fapt, în esenţă, eu doream să spun un singur lucru, atât: Tinere, iartă-mă, căci şi din cauza păcatelor mele lumea a devenit pentru tine loc al pierzării. Iartă şi vei birui!

pr. Constantin Sturzu
Sursa:
doxologia.ro

 

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
170 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

Pe aceeaşi temă

12 Decembrie 2016

Vizualizari: 1567

Voteaza:

Cuvant pentru tineri 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 90.00 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 167.00 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.00 Lei
Viata omului - darul lui Dumnezeu
Viata omului - darul lui Dumnezeu Cu adevărat, viața este un dar de la Dumnezeu, de care noi trebuie să ne bucurăm cu toată ființa noastră! Viața trebuie trăită în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Începem existența noastră prin această viață pământească pentru o vreme oarecare, orânduită de 12.69 Lei
Alfabetul fericirii vesnice
Alfabetul fericirii vesnice Este foarte greu să definim fericirea, ca de altfel viața, iubirea etc. Fericirea nu se definește, ci se trăiește intens, ființial. Fără de Dumnezeu nu poți fi fericit. Ziua fără de soare este întuneric, adică noapte. Atunci când apare soarele pe cer, tot 26.43 Lei
Cuvant despre pocainta
Cuvant despre pocainta Prezenta ediție unește într-un singur volum două lucrări deosebit de frumoase, al căror subiect este, în esență, același: mântuitoarea pocăință. Cea dintâi carte este o sinteză asupra experienței practice, duhovnicești, a pocăinței, pe baza Sfintelor 74.00 Lei
Strigatul din oglinda
Strigatul din oglinda E greu când toate-ncep să se încline,În așteptarea zilei cea din urmă.Și-n miezul negru-al soarelui din tineUn vierme, întruna, scurmă și scurmă.Un misterios dicteu: te subțieziCum scândura-nșelată de talașii sterpi.Și te-nlănțuie vedenii: niște șerpi 26.43 Lei
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi Suntem arhitecții propriei eternități prin fiecare gând și fiecare faptă care aduce lumină celorlalți. Aceasta este busola morală necesară într-o lume care a uitat să se oprească și să privească cerul. Acum 50.000 de ani, specia noastră a încetat să mai 63.32 Lei
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale „Leacuri mănăstirești” este un tezaur de tămăduire ce reunește peste 120 de rețete naturale culese de Mariana Borloveanu direct din liniștea chiliilor mănăstirești. Acest volum tămăduitor transformă darurile din „farmacia lui Dumnezeu” în remedii 73.89 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact