Aghiasmatarele sunt vase sau constructii, folosite in cultul Bisericii Ortodoxe, special destinate sfintirii, pastrarii si transportarii aghiasmei sau apei sfintite. Aghiasmatarele pot fi impartite in trei categorii: constructii de sine statatoare, plasate in exteriorul bisericii; vase portabile, intalnite de obicei in interiorul bisericii; si vase de dimensiuni reduse (caldaruse), destinate uzului particular, in care este transportata sau pastrata aghiasma.
In cele ce urmeaza, ne vom opri pe de-o parte, asupra aghiasmatarului in calitate de constructie bisericeasca anexa, asa cum il intalnim din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, iar pe de alta asupra rolulul sau in cultul crestin ortodox.
Inca din primele secole, pe langa bisericile propriu-zise au inceput a se dezvolta tot felul de cladiri si incaperi anexe, menite altor lucrari ale Bisericii. Uneori acestea faceau parte din acelasi complex arhitectonic, iar alteori constituiau cladiri aparte. Cele mai cunoscute dintre aceste edifici sunt baptisteriul (in care era savarsita Taina Botezului), skevofilakionul ( in care erau pastrate carti, vasele liturgice, vesmintele) si aghiasmatarul ( in care se savarsea si pastra aghiasma).
Arheologia crestina cunoaste diferite aghiasmatare dintre care unele izvorau de sub biserici, iar altele care devenise adevarate bai cu ape tamaduitore. In functie de formele si destinatia acestui aghiasmatar, uneori acesta era numit si kolimvitra/ lavoarum.
Aghiasmatarele isi au originea originea in acele "scaldatori” pentru ablutiune (spalare rituala), numite "Φιάλη" sau "phiale", ce erau plasate in centrul atriumului din cadrul ansamblului arhitectonic al basilicilor paleocrestine.
Aceste fantani erau folosite de credinciosi inainte de a intra in biserica, care se spalau pe maini si pe picioare potrivit unei traditii derivata din iudaism, ce poate fi inca observata inca in tarile musulmane.
Cand atriumul basilicii crestine a fost redus la proportiile unei mici curti interioare sau ale un simplu portic (pridvor exterior), aceste scaldatori s-au transformat in structuri mai putin elaborate sub forma aghiasmatarelor.
Aghiasmatarul a luat astfel locul fantanilor pentru ablutiune, indispensabile in basilicele antice. De acum insa, apa care curge la agheasmatar este nevoie a fi sfintita. Rolul ei nu mai este acela de a curati doar trupul ci, prin harul dumnezeiesc, sa lumineze sufletele credinciosilor, sa-i tamaduiasca, sa-i sfinteasca.
Randuiala de sfintire a apei este mentionata in secolul al IV-lea in Evhologhiul lui Serapion. Rugaciunea folosita la sfintire, prezinta similaritati cu cea de la Epicleza Euharistica, invocand trimiterea Sfantului Duh asupra apelor.
Sinaxarul sarbatorii Izvorul Tamaduirii vorbeste de minunile facute de Maica Domnului la izvorul din apropierea Constantinopolului si despre bisericile construite ca multumire aici de imparatii Leon cel Mare (457-474) si Justinian (527-565).
In secolul al VI-lea d.Hr., Paulus Silentiarius, descriind minunile petrecute in Sfanta Sophia, pe la 590 d.Hr, mentioneaza prezenta unui aghiasmatar a carui apa sfintita avea puterea de a alunga duhurile necurate si care ramanea nestricata, dupa o perioada indelungata de timp.
In Evhologhionul Barberini din secolele VIII-IX, numele unei rugaciuni ne arata ca apa sfintita reinoieste lucrarea Tainei Botezului.
Aghiasmatarele sunt confectionate de obicei din bronz, marmura, granit sau alta piatra solida, cel mai adesea, sub forma unui dom sprijint pe stalpi (la Muntele Athos predomina forma octogonala) si sunt amplasate in fata locasurilor de cult. Multe dintre acestea contin inscriptii precum versetul 3 din Psalmul 28 al lui David: "Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe”, precum si reprezentari iconografice, dintre care cel mai des intalnite sunt Botezul Domnului si Izvorul Tamaduirii.
De altfel, in Icoana Izvorului Tamaduirii intalnim reprezentat un izvor sub forma unui aghiasmatar, a carui apa este sfintita prin prezenta Maicii Domnului si a Pruncului Hristos.
Aghiasma este apa sfintita de preot in cadrul slujbei Sfestaniei si in ziua de Boboteaza. In functie de slujba savarsita pentru sfintirea acestei ape, aghiasma poate fi de doua feluri: aghiasma mica, atunci cand se savarseste slujba numita "Sfintirea cea mica a apei", si aghiasma mare, cand se savarseste "Sfintirea cea mare a apei", in ziua de Boboteaza.
In "Molitfelnic", inainte de slujba de sfintire mica a apei, intalnim acest indemn: "Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea Apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asemenea si in casele mirenilor si toate ale lor.
Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc; ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta, iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele lor folos."
Aghiasmatarul, indiferent de forma sa, aceea de simplu vas sau de constructie elaborata, ca unul ce pastreaza apa sfintita si sfintitoare, reprezinta un "izvor al tamaduirilor” prezent in fiecare locas de cult ortodox. Si poate fi considerat astfel, deoarece aghiasma este in Biserica acel izvor "neimputinat", ce niciodata nu seaca, din care band, ne impartasim de "Apa cea Vie”, harul Sfantului Duh.
Radu Alexandru
-
Aghiasma, apa sfintita
Publicat in : Botezul Domnului - Boboteaza
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.