Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir s-a nascut pe 26 octombrie 1673 in tinutul Falciu, judetul Vaslui, azi comuna Dimitrie Cantemir. A fost fiul domnitorului Moldovei Constantin Cantemir (1685-1693) care era de partea turcilor. La varsta de 15 ani, Dimitrie este luat ostatic de turci si astfel ajunge in Constantinopol. Dupa moartea tatalui este numit domn al Moldovei pentru cateva luni. Din cauza faptului ca turcii nu au fost de acord cu prezenta sa in aceasta demnitate, revine in Constantinopol. Aici participa la cursurile Academiei Patriarhiei Ecumenice. S-a casatorit cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, cu care a avut mai multi copii, printre care si pe poetul si diplomatul rus Antioh Dimitrievici Cantemir.

Cand turcii au capatat incredere in el, au fost de acord ca Dimitrie sa fie inscaunat domn al Moldovei. Insa, pentru ca era crestin, s-a alaturat lui Petru cel Mare in razboiul ruso-turc. Nadajduia ca prin ajutorul rusilor sa scape de stapanirea otomana. Insa, in lupta de la Stanilesti, rusii sunt invinsi de otomani, iar Dimitrie este nevoit sa plece in Rusia. Aici devine consilierul personal al tarului Petru cel Mare. In anul 1711, i s-au acordat titlul de Principe Serenissim al Rusiei si un domeniu feudal langa Harkov. A trecut la cele vesnice pe 21 august 1723 si a fost inmormantat in Rusia, , la Dimitrovka, in Biserica "Sfantul Nicolae". Cu ajutorul lui Nicolae Iorga, in anul 1935, ramasitele pamantesti ale lui Cantemir sunt inhumate in Biserica "Trei Ierarhi" din Iasi.

Prima carte a lui Dimitrie Cantemir este "Divanul sau galceava inteleptului cu lumea", scrisa in romana si tiparita la Iasi in anul 1698. Aici vorbeste despre superioritatea vietii spiritual fata de cea biologica.

A doua sa lucrareeste scrisa in limba latina si a aparut in anul 1700, la Constantinopol: „Imaginea stiintei sacre, care nu se poate zugravi“. Prin aceasta lucrare incearca sa integreze fizica intr-un sistem teist, un fel de impacare intre stiinta si religie.

Lucrarea „Istoria ieroglifica“ a fost scrisa la Constantinopol, in romana (1703-1705) si este considerata prima incercare de roman politic-social. Aici sunt prezente cugetari, proverbe si versuri, prin care satirizeaza lupta pentru domnie dintre boierii din Tarile Romane.

Alte opere ale lui Cantemir: "Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae", "Descriptio Moldavie" (Descrierea Moldovei"), "Prescurtare a sistemului logicii generale", "Cercetarea naturala a monarhiilor", "Sistema religiei mahomedane" (in rusa "Kniga sistima muhamedanskoi relighii"), "Cartea stiintei muzicii".

Istoricul Alexandru Zub Marturiseste despre Dimitrie Cantemir: „Carturar de vast orizont și domn cu inalte raspunderi, Cantemir semnifica in durata noastra forta intelectuala si cutezanta politica. Amandoua i au asigurat prioritati ce nu pot fi trecute cu vederea. Una l a dus la creatii remarcabile in multiple domenii, plasandu l pe calea regala a unui enciclopedism romanesc; cealalta l a prefacut in simbol al luptei pentru eliberarea patriei, pusa mai presus de orice vanitati personale. Este ceea ce l a intarit pe principele carturar in actiunea din 1711, al carei sens avea sa l fixeze chiar el, lapidar si obiectiv, ca intr un epitaf: Lasand toate maririle si foloasele pentru o singura marire, a trecut cu ostile sale de partea crestinilor (Descrierea Moldovei). Marirea cautata atunci era demnitatea tarii, libertatea ei, o marire pe care, dupa neizbanda de la Prut, Cantemir avea sa o serveasca doar cu mijloacele eruditiei” (Acad. Alexandru Zub, „Dimitrie Cantemir, erudit si om politic” in Dimitrie Cantemir (1673 1723). Principe roman și carturar european, volum colectiv, Ed. Trinitas, Iasi, 2003, p. 11).

Pe aceeaşi temă

26 Octombrie 2018

Vizualizari: 1473

Voteaza:

Dimitrie Cantemir 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Dimitrie Cantemir

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Strigatul din oglinda
Strigatul din oglinda E greu când toate-ncep să se încline,În așteptarea zilei cea din urmă.Și-n miezul negru-al soarelui din tineUn vierme, întruna, scurmă și scurmă.Un misterios dicteu: te subțieziCum scândura-nșelată de talașii sterpi.Și te-nlănțuie vedenii: niște șerpi 25.00 Lei
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi Suntem arhitecții propriei eternități prin fiecare gând și fiecare faptă care aduce lumină celorlalți. Aceasta este busola morală necesară într-o lume care a uitat să se oprească și să privească cerul. Acum 50.000 de ani, specia noastră a încetat să mai 60.00 Lei
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale „Leacuri mănăstirești” este un tezaur de tămăduire ce reunește peste 120 de rețete naturale culese de Mariana Borloveanu direct din liniștea chiliilor mănăstirești. Acest volum tămăduitor transformă darurile din „farmacia lui Dumnezeu” în remedii 70.00 Lei
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii Maica Tecla binecuvântează masa ta cu peste 90 de rețete desprinse din inima mănăstirii Văratec. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum 65.00 Lei
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim Pe Danion Vasile îl admir și pentru sinceritatea sa. Sinceritate în trăirea credinței ortodoxe. Virtute mică, de la sine înțeleasă, ați putea zice, dar care în lumea noastră, dominată de mercantilism și obsesie pentru statut și imagine socială, a devenit 20.00 Lei
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre Cei mai mulți dintre contemporanii noștri habar nu au ce anume înseamnă akedia. Puțini sunt cei care știu că tradiția a identificat-o cu „demonul amieziiˮ cel atât de temut de către cei ce trec prin faimoasa „criză a vârstei de patruzeci de aniˮ. Și 41.23 Lei
Din Cuvant, prin Cuvant, spre cuvantare
Din Cuvant, prin Cuvant, spre cuvantare „Sufletul meu tânjește către Domnul și cu lacrimi Îl caut. Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile... Dacă nu m-ai fi atras 38.06 Lei
Parintele Constantin Milos - De la lumina cea simtitoare la lumina cea intelegatoare
Parintele Constantin Milos - De la lumina cea simtitoare la lumina cea intelegatoare De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții 20.09 Lei
Parintele Macarie Gusca si neimplinita dorinta a infaptuirii unui „Athos” vasiovean
Parintele Macarie Gusca si neimplinita dorinta a infaptuirii unui „Athos” vasiovean Mi-a povestit careva dintre cei ce iubesc pe Domnul cu o voință nesăturată: „Dorind eu să cunosc lămurit dragostea lui Dumnezeu, mi-a dăruit acesta Bunul întru simțire și încredințare multă. Și așa de mult am simțit această lucrare, încât sufletul se 20.09 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact