Mitropolitul Ioan (Pelushi) de Korca: "O moarte care a preamărit pe Dumnezeu"

Există un proverb albanez care spune: „Dacă vrei să ştii ce fel de persoană a fost cineva, vezi modul în care a murit.” Sfinţii au repetat acelaşi lucru. Chiar dacă oamenii erau consideraţi a fi sfinţi încă în timpul vieţii lor, felul în care au stat în faţa morţii era o importantă mărturie a sfinţeniei lor şi a harului Sfântului Duh din ei. Chiar şi Dostoievski atestă aceasta în povestirea lui despre stareţul Zosima. Infruntarea morţii constituie o încercare foarte serioasă şi reală a credinţei, deoarece ea relevă cât de profundă şi de puternică este credinţa cuiva. Cel care stă faţă în faţă cu moartea nu mai are timp de prefăcătorii şi trebuie să-şi scoată toate măştile pe care le-a purtat întreaga viaţă.

Modul în care Lynette a făcut faţă morţii ne-a arătat cine era ea. Imi amintesc că m-a sunat imediat ce doctorii au diagnosticat-o ca având cancer. Deşi era tulburată, în locul fricii, am simţit în vocea ei tăria credinţei şi a nădejdii în viaţa veşnică. Doar o credinţă vie şi o puternică nădejde în viaţa veşnică ar putea domina frica de moarte.

Pare uşor când altcineva trece prin toate acestea. Acele câteva minute care fac dintr-un atlet un campion sunt rezultatul a mii de ore lungi de antrenament şi de eforturi. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu înfruntarea morţii; ea devine posibilă datorită lungilor ore de pregătire duhovnicească. Sufletul omului este curăţat, îmbogăţit şi întărit doar în prezenţa ultimei realităţi - aceea a veşniciei. Cele mai profunde trăiri şi virtuţi cultivate printr-o viaţă trăită în comuniune cu Dumnezeirea, chiar şi atunci când nu suntem pe deplin conştienţi de această luptă, constituie cea mai bună pregătire în înfruntarea ultimului şi celui mai important eveniment din viaţa fiecăruia.

Lynette s-a pregătit mult timp pentru acest drum. întreaga ei viaţă a fost, cu adevărat, o pregătire. Profunda trăire a credinţei îi îmbogăţise sufletul, cultivase trăiri nepieritoare, căci fiecare experimentare a sfinţeniei lasă urme de neuitat în sufletul omului. Inzestrată cu talent artistic şi cu sensibilitate, hrănită şi întărită de iubirea lui Hristos, Lynette a simţit prezenţa lui Dumnezeu, care a transformat-o şi care s-a făcut resimţită pretutindeni, în orice situaţie sau circumstanţă în care s-ar fi aflat.

Cultivarea virtuţii este o comoară duhovnicească indispensabilă atât bucuriei din viata de zi cu zi, cât si înfruntării oricărei dificultăţi. Este o comoară, preţioasă în vremuri bune şi în vremuri de restrişte, în doliu şi în fericire, în cruce şi în înviere. Este „adevărata drojdie” a vieţii. Aceasta era valabil şi pentru Lynette. Ea se putea bucura atât în viaţa de zi cu zi, cât şi atunci când a avut de trecut un test foarte dificil. Când Dumnezeu este prezent în cele mai mici detalii ale vieţii noastre de zi cu zi, cu siguranţă că va fi încă şi mai prezent în clipa celei mai aprige încercări. Aşa s-a întâmplat şi cu Lynette. Deşi tânără şi având doi copii mici, înfruntarea morţii nu a făcut-o „să se înece în disperare", căci nimic nu poate răpi bucuria dată de Dumnezeu, indiferent de cât de tragice ar putea părea în ochii noştri evenimentele.

Lynette a fost o bună prietenă, în cel mai deplin sens al cuvântului. Prietenia autentică aduce bucurie şi bucuria autenticei prietenii aduce comuniune. Adevărata prietenie poate fi comparată chiar cu o Sfântă Taină. Aşa cum Dumnezeu îşi transmite harul nevăzut prin lucrările văzute ale Sfintelor Taine, în acelaşi fel şi prietenia poate deveni un canal de transmitere a harului lui Dumnezeu şi a negrăitei Sale bucurii, conducând persoana spre trăirea unei vieţi depline. Totuşi, din păcate, trăim vremuri care au slăbit înţelegerea prieteniei, transformând-o, în cel mai bun caz, într-un parteneriat care elimină bucuria vieţii. Unul din motivele pentru care oamenii din ziua de azi şi-au pierdut emoţiile umane fireşti şi, odată cu ele, şi capacitatea de a se bucura se datorează pierderii comuniunii cu cealaltă lume, cu cea dumnezeiască. Comuniunea cu sfinţenia se realizează adesea prin intermediul relaţiilor pe care le avem nu numai unul cu celălalt, ci şi cu întregul univers.

Lynette a considerat ca fiind extrem de important să pună în aplicare învăţătura Domnului în viaţa ei cotidiană. Când nu punem în practică aceste lecţii în viaţa noastră de zi cu zi, atunci aceste învăţături nu au nici o valoare pentru noi. Pentru a ne vindeca, nu este suficient doar să credem în efectul tratamentului. Dacă nu ne injectăm în corp medicamentul, nu ne va face nici un bine. Acelaşi lucru poate fi spus şi referitor la credinţă. Dacă nu o practicăm în viaţa noastră cotidiană, credinţa pe care o avem îşi pierde valoarea. Lynette a încercat cu grijă să-şi trăiască credinţa în fiecare detaliu al vieţii. Deşi îşi manifesta în mod constant şi concret dragostea de aproapele, indiferent de poziţia lui socială, oferind atâtea săracilor şi celor aflaţi la nevoie, ea s-a simţit întotdeauna vinovată de a nu fi făcut mai mult. De fiecare dată când mi se plângea în legătură cu asta, mă bucuram interior, căci ştiam că totuşi ea îi ajuta, cu adevărat, pe ceilalţi, într-un mod semnificativ. Eram fericit pentru modul în care-L simţea pe Dumnezeu, pentru smerenia ei, pentru sincera ei generozitate care provenea din comuniunea avută cu Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru a nu-i stimula mândria, nu-i spuneam ceea ce credeam cu adevărat. Oricât de surprinzător ar părea, aşa se întâmplă de obicei. Cei care fac multe şi oferă ce au mai bun se acuză pe sine că nu au făcut niciodată suficient, în timp ce aceia care fac puţine tind să se justifice pentru ceea ce nu au făcut. Smerenia şi autenticul sentiment de nevrednicie provin dintr-o vibrantă comuniune cu Viul Dumnezeu.

Lynette a considerat întotdeauna relaţia ei cu Dumnezeu - nu ca pe o relaţie abstractă, ci una personală, cu un Dumnezeu personal - ca fiind de o supremă importanţă. Ea L-a luat pe Dumnezeu în serios. Un sfânt înţelept spunea odată: „Nu-i putem împărţi pe oameni în buni şi răi, ci în cei care-L iau în serios pe Hristos şi cei care nu o fac.” Dragostea pentru Dumnezeu a lui Lynette, smerenia şi drăgălăşenia ei, tăria şi demnitatea cu care a înfruntat moartea proveneau din această vie relaţie si din dorinţa de a trăi cu Hristos. Mişcătoarele ei scrieri şi scrisori din timpul martiriului ei prin cancer dau mărturie de acestea.

Lynette, alături de soţul ei Nathan şi de mulţi alţi misionari care slujeau în Albania, au încercat să împărtăşească iubirea şi învăţăturile lui Hristos. Particularitatea unică a lui Lynette este felul în care L-a predicat pe Hristos, nu numai prin viaţa, ci şi prin moartea sa. Moartea ei L-a preaslăvit pe Dumnezeu. Ea îmi aduce aminte de cuvintele Evanghelistului Ioan, prin care scrie despre revelaţia făcută de Hristos lui Petru, când îi descria acestuia modul în care va muri: Iar aceasta a zis-o, însemnând cu cefei de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu (Ioan 21, 19). A-L preaslăvi pe Dumnezeu prin viaţa ta este mare lucru, dar şi mai mare este să-L preaslăveşti prin moartea ta. Aceasta este împlinirea unei vieţi creştine, când însăşi moartea face trimitere la slava lui Dumnezeu.

Intr-o cultură în care moartea creează o durere şi o disperare incredibile şi în care atât de mulţi oameni pur şi simplu încearcă să o evite prin simplul fapt că nu amintesc de ea, viaţa lui Lynette stă ca o incredibilă mărturie a modului în care un creştin vede viaţa şi înfruntă moartea. Vestea cea Bună sau Kerygma Bisericii este aceea că Domnul a învins moartea şi că moartea însăsi nu este sfârşitul; viata nu se termină în tristeţe sau uitare, ci oferă o trecere spre o bucurie şi mai profundă şi spre o întâlnire mai deplină cu Dumnezeu. Proclamăm mereu aceste cuvinte, dar, când cineva le predică prin viaţa sa, acea persoană are un impact şi o credibilitate mai mari. Insuşi Domnul nostru nu a predicat Vestea cea Bună doar prin cuvinte, ci le-a dat acestora putere şi viaţă prin moartea şi învierea Sa. Cu moartea pe moarte a călcat.

Modul în care Lynette a înfruntat moartea a devenit cea mai mare predică şi învăţătură a ei ca misionar în Albania şi, prin aceasta, a inspirat cu adevărat pe mulţi oameni din întreaga lume, care au însoţit-o pe drumul Calvarului. Prin viaţa şi moartea sa, ea a impresionat în special pe tinerii noştri albanezi, căci au fost martori oculari ai modului în care un adevărat credincios are încredere în Iisus Hristos atunci când îşi întâmpină moartea. însăşi moartea, cel mai mare şi mai obişnuit duşman al fiecăruia, se transformă în slavă prin Iisus Hristos.

Când am întâlnit-o pe Lynette pentru ultima oară, cu siguranţă agoniza. Zăcea în pat, palidă, dar cu un farmec luminos şi cu o palpabilă pace dumnezeiască strălucindu-i pe chip. Avea ochii închişi, fiind foarte slăbită. După ce mi-a mulţumit pentru vizită şi pentru faptul că eram acolo, ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura ei au fost: „Ce lucru minunat!” Ea a repetat aceste cuvinte de două sau de trei ori. Am vrut s-o întreb ce simţea sau ce vedea în timp ce spunea asta, dar nu puneam, întrucât părea extenuată. Nu ştiu ce simţea sau ce vedea cu ochii sufletului ei în acele ultime momente, dar ceea ce ştiu sigur este că sălăşluia într-o profundă comuniune cu Domnul, rata ei radia încontinuu de harul celeilalte lumi.

In ziua următoare, duminică după-amiaza, Nathan m-a sunat pentru a mă anunţa că Lvnette trecuse ia Domnul. Deşi mă aşteptam şi ştiam că plecarea ei din lumea acesta era o chestiune de doar câteva zile, vestea morţii ei m-a şocat şi m-a întristat. In această stare de tristeţe am deschis Evanghelia, întrebându-mă oare ce cuvânt îmi va da Dumnezeu. Am o Evanghelie franţuzească foarte veche, prima Biblie pe care am citit-o vreodată, de care mă simt foarte ataşat emoţional. Biblia s-a deschis şi am citit: Tes peshes te sont remis... Ta foi t’a sauvee. Va en paix! (Iertate îţi sunt păcatele... Credinţa ta te-a mântuit; mergi înpace! (Luca 7, 48-50). In adâncul sufletului am simţit şi am crezut că aceste cuvinte erau pentru Lynette şi liniştea şi vioiciunea mi-au umplut sufletul.

Odihneşte-te în pace, draga noastră soră, şi roagâ-te pentru oamenii şi pentru Biserica pe care atât de mult ai iubit-o!

Mostenirea lui Lynette, marturie pentru cei ce infrunta boala; Editura de suflet

Cumpara cartea "Mostenirea lui Lynette, marturie pentru cei ce infrunta boala"

 

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: