Gandul la moarte este pentru Sfintii Parinti un mijloc de imbunatatire a vietii. Prin acest gand, ei ne indeamna sa nu ne atasam de lucrurile pamantesti mai mult decat ne este necesar, sa nu cautam o afirmare a lor peste trebuinta.
Dar pentru multi din aceasta viata, gandul la moarte aduce neliniste. Si acest lucru se intampla pentru ca ei traiesc ca si cand lumea sfarseste odata cu moartea.
Desi omul stie ca poate muri in orice moment, el are tendinta de a trai ca si cand este nemuritor in aceasta lume. Interesant este ca si atunci cand cineva apropiat moare, apeleaza la diferite firme pentru a-l machia, aranja, expune in locuri speciale, in asa fel incat sa para viu. Daca nu-l poate readuce la viata, omul care nu accepta moartea, vrea ca macar sa aiba parte de iluzia vietii.
E cutremurator sa vezi cum omul incearca in acest fel sa aduca pe cineva in normalitatea acestei lumi, in conditiile in care acela a trecut in lumea de dincolo.
Total diferit se raportau cei din vechime la moarte. Pentru ca ei credeau in Dumnezeu, in Cel care a biruit moartea, traiau cu constiinta mortii ca trecere si nu ca sfarsit. In trecut, la sate, cand se afla ca cineva mai are putin de trait, trecea tot satul "sa-si ceara iertaciune", ca acel om sa moara in pace. Taranul nu fugea de moarte si nici nu incerca sa-si minta semenul ca mai are de trait. De ce nu facea acest lucru? Pentru ca cel ce urma sa treaca in viata de dincolo, invatase toata viata ca trebuie sa moara cum se cuvine. Era oricand pregatit pentru trecerea in lumea vesniciei. Pentru el moartea nu a fost un dusman al vietii, ci un semen, de la care a avut de invatat multe.
Biserica, prin rugaciunile ei, ne pune acest gand mereu in fata. In rugaciunile pe care le rostim seara, inainte de a ne culca, spunem: "Stapane, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi acest pat groapa? … Iata groapa imi zace inainte si moartea imi sta inainte. De judecata Ta Doamne ma tem si de chinul cel fara de sfrasit, iar a face rau nu mai contenesc". Aducerea aminte de moarte pe care o face Biserica prin rugaciunile ei, este indemn spre pocainta. Pentru un crestin, gandul la moarte nu aduce teama paralizanta, ci mai multa grija asupra felului in care isi pregateste vesnicia. In acest sens Scriptura ne indeamna "In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata" (Int. Sir. 7, 38).
Inchei cu indemnul lui Evagrie Ponticul - omul trebuie sa se angajeze in actiune pentru viata ca si cand ar trai o mie de ani, dar trebuie sa fie dezlipit de lumea aceasta ca si cand ar muri maine.
Adrian Cocosila
-
Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
Publicat in : Dogma -
Cu moartea pe moarte calcand
Publicat in : Religie -
Moartea mea intre Dumnezeu si mine
Publicat in : Editoriale -
Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Rugaciune la moartea unuia din soti
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.