Privegherea in traditia ortodoxa
Privegherea este considerata esentiala pentru asceza intru Hristos, care conduce pe om la curatire, la iluminare si indumnezeire. Hristos insusi este un exemplu de practicare a privegherii, asa dupa cum se vede din textele evanghelice.
Sfantul Evanghelist Luca scrie: "Si in zilele acelea, Iisus a venit la munte ca sa Se roage si a petrecut noaptea in rugaciune catre Dumnezeu. Si cand s-a facut ziua a chemat la Sine pe ucenicii Sai si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli" (Luca 6,12-13). Alegerea Apostolilor s-a petrecut dupa o noapte de rugaciune, dupa o priveghere in munte. Iar dupa minunea inmultirii celor cinci paini, "dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur. Si facandu-se seara, era singur acolo" (Matei 14,23). Interpretand urcarea lui Hristos in munte pentru rugaciune, Sfantul loan Hrisostom spune ca Hristos a facut acest lucru pentru a ne invata "ca pustia si insingurarea sunt bune, deoarece simtim nevoia sa ne intalnim cu Dumnezeu". Ar trebui sa urmam calea linistirii in pustie intrucat "pustia este maica linistirii si a pacii si nu liman al eliberarii noastre de toate tulburarile lumii".
a) Sfintii Parinti despre priveghere
Toti sfintii iubesc privegherea, rugaciunea catre Dumnezeu. Voi cita cateva pasaje din Sfintii Parinti in care se poate observa valoarea rugaciunii de noapte si roadele pe care le capeti datorita ei. Conform spuselor Sfantului Isaac Sirul, postul este inseparabil legat de priveghere: "Deoarece trupul care posteste nu poate admite sa doarma in culcusul sau intreaga noapte". Din nou, Sfantul Isaac Sirul sfatuieste sa alegem osteneala plina de dulceata, adica "privegherea de noapte constanta, prin care toti Parintii s-au eliberat de omul cel vechi si au fost socotiti demni de innoirea mintii lor". Acesta este un lucru esential intrucat in rugaciunile de noapte sufletul experieaza viata eterna, alunga valul de intuneric si primeste Duhul Sfant. Legatura dintre post si priveghere este observata si in alt pasaj din Sfantul Isaac Sirul: cei ce poarta acest razboi nevazut "incep sa posteasca, iar mai apoi lucreaza privegherea de noapte cu postul pentru a-si impropria asceza". In toate operele sale Sfantul Isaac Sirul comenteaza si accentueaza semnificatia privegherii pentru monah in lupta sa impotriva legii pacatului si impotriva diavolului. Intre toate ostenelile monahismului nici una nu este mai mare decat privegherea de noapte. "Chiar daca organismul este slabit de boala si nu poate posti, privegherea singura poate aduce mintii statornicia sufletului care se poate concentra asupra revelatiilor inimii pentru a intelege forta lor duhovniceasca". Asadar, oricare doreste sa aiba o minte plina de trezvie si sa cunoasca o noua viata nu trebuie sa neglijeze privegherea pe parcursul vietii. "Deoarece prin priveghere ti se deschid ochiipentru a intelege intreaga slava a vietii monahale si forta caii celor drepti". Sfantul Isaac Sirul pronunta aceste cuvinte semnificative: "Un monah care staruie in priveghere avand o minte plina de discernamant, nu se va impatimi de cele trupesti, intrucat aceasta este cu adevarat o lucrare ingereasca". Si, mai apoi, el spune ca: "... este imposibil ca un asemenea monah sa nu fie daruit de Dumnezeu cu mari daruri". Intr-adevar, asa cum am aratat mai sus, privegherea trebuie facuta cu "o minte plina de trezvie", ceea ce inseamna ca mintea nu trebuie sa fie imprastiata asupra altor lucruri, ci sa fie indreptata doar catre Dumnezeu.
Sfantul Vasile cel Mare recomanda privegherea in viata ascetica a monahului, si spune ca atunci cand unii slujesc utrenia, ascetii adevarati fac miezonoptica. In "invataturile Parintilor Pustiei" il vedem pe Avva Arsenie care se ruga noaptea si dormea doar putin in zorii zilei cand firea il obliga sa se culce, el obisnuia sa-i spuna somnului "Vino incoace slujitor viclean". Apoi asezat pe scaun, adormea cateva clipe si peste putina vreme se trezea din nou. Monahii cunosc din experienta valoarea privegherii deoarece o folosesc in razboiul' pe care il duc impotriva diavolului si in efortul lor de curatire a inimii. De aceea, Sfantul Ioan Scararul spune: "Privegherea inseamna domolirea patimilor trupesti, eliberarea de naluciri, ochi inlacrimati, o inima infranta, blanda si smerita, ganduri rele alungate, hrana digerata, patimi imblanzite, duhuri supuse, limba controlata, fantezii oprite".
Desigur, exista multe forme de priveghere in concordanta cu metoda, continutul si perioada de timp cand monahul privegheaza. Acest lucru depinde de conditiile de viata, precum si de starea duhovniceasca a monahului care privegheaza.
Unii privegheaza de seara pana la miezul noptii, altii de la miezul noptii pana dimineata, iar altii toata noaptea. De asemenea, unii isi petrec noaptea citind psalmii lui David, care deschid usor portile inimii, altii fac rugaciuni de cainta si de frangere a inimii, iar altii impart noaptea intre rugaciune si lectura.
In Sfantul Munte, care reprezinta o comuniune de oameni aflati in rugaciune, si, mai ales, in rugaciuni de noapte, aflam toate formele de rugaciune si, de aceea, aici exista un mare har si binecuvantari deosebite. Zi si noapte, dar, mai ales, noaptea, Muntele straluceste de flacarile rugaciunilor inaltate de atletii jertfiti cu totul Domnului.
b) Sfantul Grigorie Palama si privegherea
Privegherea este mult apreciata de catre toti Sfintii Parinti, deoarece a fost pusa in practica si s-a dovedit a fi un mare dar al Harului, fiind de folos celor aflati in lupta pentru curatirea de patimi. Este firesc ca si Sfantul Grigorie Palama sa fi apreciat in mod deosebit pe oricare dintre cei ce traiau in duhul adevaratei vieti ortodoxe si, mai ales, in cel al Sfantului Munte. Sfantul Grigorie nu si-a creat o forma proprie de monahism, ci a trait in cadrul monahismului traditional.
In cele ce urmeaza, pentru a vedea cum pune el privegherea in practica, vom exemplifica aceasta prin trei situatii din viata sa asa cum le aflam descrise de catre Sfantul Filotei Kokkinos. Prima dintre ele apare chiar la inceputul vietii sale monahale in Sfantul Munte. Dupa cum stim, cand a ajuns in Sfantul Munte, sfantul s-a dus in Lavra Vatopedu, aflandu-se sub supravegherea duhovniceasca a binecunoscutului duhovnic Nicodim. La trei ani dupa sosirea sa in Sfantul Munte, parintele sau duhovnicesc s-a mutat la Domnul, iar Sfantul Grigorie s-a mutat in Sfanta Manastire a Marii Lavre. Ascultarea sa era la trapeza, avand grija de servirea cinei monahilor, intrucat pe vremea aceea erau foarte multi monahi in Lavra, si trebuia sa ia parte la cantarile de la strana in timpul slujbelor. Forma sa de asceza ajunsese la o mare profunzime. Dorea, pe cat posibil, sa inlature si nevoile sale firesti. De aceea, asa cum ne spune Sfantul Filotei, a stat treaz toata noaptea timp de trei luni. Dar, pentru a nu aduce un prejudiciu sistemului sau nervos, dormea putin la amiaza, dupa ce servea masa.
Cea de-a doua situatie descrisa o aflam in practica sa ascetica la Verroia.
Pe cand avea 30 de ani, el fonda "un schit al dumnezeiestii filosofii" langa Verroia. Asceza sa era severa. Statea inchis in chilie timp de cinci zile ale saptamanii si nu primea pe nimeni pentru discutii. Iesea doar sambata si Duminica pentru a sluji Sfanta Liturghie si pentru a se impartasi, dar si pentru a purta discutii pe teme duhovnicesti cu fratii sai. El se dedica unei severe asceze, asa cum aflam de la Sfantul Filotei: "Avea 30 de ani si era inca sanatos si puternic trupeste, deoarece pana atunci nici cea mai usoara forma de boala nu-l atinsese vreodata".
De fapt, marea asceza trupeasca presupune un organism robust, neatins de vreo boala. Deoarece se bucura de o buna sanatate trupeasca "se supuse unor lupte si mai mari, precum si unui mod de viata mai sever, topindu-si trupul cu multa postire si privegheri, incercand sa-l supuna cu totul duhului, rafinandu-si si curatindu-si forta de contemplatie a sufletului prin toate caile de infranare si sobrietate, precum si printr-un suvoi neincetat de lacrimi, mereu ajungand la dumnezeiasca vedere prin rugaciune neincetata si printr-o directa comuniune si unire cu Dumnezeu, prin har". Asadar, asceza severa si lacrimile neincetate l-au condus la contemplarea propriului suflet, mintea curatind-o si inaltand-o la contemplarea si unirea cu Dumnezeu.
A treia situatie ne este descrisa din perioada de timp cand revenise in Sfantul Munte de la Verroia, ca urmare a mai multor incursiuni turcesti. In aceasta vreme el practica asceza langa Sfanta Manastire a Marii Lavre, in schitul Sfantul Sava.
Acolo se afla in tacere absoluta, fara sa iasa din coliba sa, pentru vreo intalnire sau conversatie cu cineva. Nici macar nu il vedea pe calugarul care-i asigura necesitatile vitale. Putea fi vazut doar sambata si Duminica, cand purta conversatii duhovnicesti cu fratii. Arareori mergea la manastire, doar pentru slujirea celor sfinte, atunci cand intreg soborul de preoti trebuia sa fie prezent.
In Vinerea Patimilor, Sfantul se afla, de asemenea, in manastire si lua parte la slujba Sfintelor Patimi ale Domnului, stand alaturi de staretul manastirii al carui nume era Macarie. In timpul slujbei de noapte cativa monahi incepura sa discute lucruri inutile, uitand ca se afla adunati pentru a lua parte la o slujba atat de sfanta si solemna. Sfantul Filotei face urmatoarea observatie: "Acestia discutau fara masura, daca se poate vorbi de masura in cazul unor astfel de lucruri". Sfantul Grigorie fu, desigur, indignat de comportamentul acestui grup de monahi. Desigur, nu dorea sa le atraga atentia sa-si opreasca conversatia, asa ca, distragandu-si atentia de la troparele ce se cantau, se adanci in sine. Acesta era modul in care "de obicei isi concentra atentia catre sine si, apoi, isi inalta mintea catre Dumnezeu". De aici vedem ca Sfantul era obisnuit sa practice sfanta isihie, concentrandu-si mintea in inima si inaltand-o de acolo catre Dumnezeu. Tocmai atunci trai o mare experienta duhovniceasca. Vazu lumina necreata. "Si deodata, o dumnezeiasca lumina straluci in jurul sau venind de Sus, si atat cu ochii trupesti, cat si cu cei ai sufletului, iluminati de acele raze, vazu clar, ca si cum ar fi avut loc in prezent, tot ceea ce avea sa se intample cu multi ani mai tarziu", in lumina necreata il vazu pe staretul Macarie nemaipurtand rasa monahala obisnuita, ci imbracat in vesminte arhieresti, de arhiepiscop. Aceasta s-a adeverit cam dupa 10 ani, cand Macarie a devenit mitropolit al Tesalonicului.
Putem sublinia cateva lucruri. Unul este acela ca Sfantul lua parte la Sfanta Slujba impreuna cu ceilalti monahi. Din motive independente de vointa lui, el a facut un efort de a-si concentra mintea. Se pare ca avea acest obicei; avu experienta iluminarii mintii sale si fu capabil sa-si separe mintea de ratiune si de lumea inconjuratoare. Cand, mai tarziu, in luptele sale duse in apararea sfantului isihasm, dadea explicatii cu privire la aceste aspecte subtile ale vietii duhovnicesti, el deja le cunoscuse din propria experienta. Celalalt lucru este acela ca mintea, dupa retragerea din lumea inconjuratoare, revenind in inima, s-a inaltat la Dumnezeu si a vazut Lumina necreata atat cu ochii sufletului, cat si cu cei trupesti, care, oricum, fusesera transfigurati dinainte pentru a putea suporta aceasta mare experienta duhovniceasca. Aflat in lumina deveni inainte vazator cu duhul, ceea ce inseamna ca darul inaintevederii este o stare a celor indumnezeiti. Din aceasta situatie, precum si din altele asemanatoare, reiese clar faptul ca Sfantul Grigorie Palama se bucura "de mari daruri duhovnicesti". El nu era un ganditor sau filosof, care teologhisea cu mintea si imaginatia, ci vorbea din experienta. Asadar, el devenise vrednic de a-si exprima parerile in probleme de viata duhovniceasca, precum si de sfanta indignare in fata interpretarilor gresite ale filosofului Varlaam asupra textelor patristice, cel care era un complet necunoscator al vietii isihaste.
Doar din aceasta perspectiva trebuie sa abordam modul in care Sfantul si-a exprimat indignarea fata de Varlaam, precum si epitetele folosite la adresa lui. In plus, putem intelege valoarea privegherii, sobrietatii si isihiei pentru a ajunge la contemplarea lui Dumnezeu. In toiul unor astfel de evenimente, Sfantul Grigorie Palama a inteles valoarea privegherii pentru viata duhovniceasca. Cu ajutorul ei, vederea sufleteasca este curatita si inaltata pana la contemplarea lui Dumnezeu. De aceea, in omiliile sale el ii sfatuieste pe crestini sa posteasca, sa privegheze si sa se roage. O viata duhovniceasca fara asceza, post si priveghere, mai ales daca organismul este puternic, este straina Traditiei Ortodoxe.
Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.