
De multe ori, daca suntem atenti la copiii nostri, avem atatea de invatat de la ei. Am fost la o nunta, unde erau mai multi copii. Erau romani, francezi, de mai multe nationalitati. Copiii vorbeau limbi diferite, dar asta n-a contat deloc. S-au inteles prin mangaieri, strangeri de mana, zambete, joc.
Am stat si i-am privit. Erau ca niste fluturasi colorati care pluteau in jurul nostru.
Nu a fost important ca n-au comunicat verbal, sufletele lor s-au inteles prin gesturi.
Oare de ce nu putem fi si noi asa?
Crestem si ne pierdem pe drum, uitam de sufletele noastre, judecam aproapele, ne indepartam de cei care nu sunt "ca si noi", stam de vorba doar cu cei pe care ii cunoastem, prietenii ii alegem "pe spranceana", sa nu fie, Doamne fereste, dintr-o familie mai modesta, ca ne strica reputatia si, ce va spune lumea?!
Dumnezeu ne-a invatat sa fim ca si copiii, pentru ca numai asa vom ajunge in Imparatia Cerurilor. Stand si uitandu-ma la acesti copii, am inteles ce a vrut Hristos sa spuna. Unde suntem noi fata de copii? Unde se pierde sufletul nostru? Cat suntem copii nu stim ce e mandria, incepem sa crestem si devenim constienti de ea, o lasam sa se dezvolte si ajunge sa ne conduca viata si sa ne strice sufletele.
Dragi parinti, haideti sa incercam, intr-o lume atat de stricata, sa ne crestem copiii in asa fel incat sa nu ajungem sa ne auzim copilul strigand altuia "Hainele mele sunt mai frumoase ca ale tale", pentru ca din acel moment mandria incepe sa creasca si sa tot creasca.
Sa incercam, prin copii nostri, sa schimbam aceasta lume si sa o facem demna de Imparatia Cerurilor. Sa ne ajute Dumnezeu sa ajungem si noi ziua in care sufletele noastre sa redevina pure, curate, pline de dragoste, suflete de copii.
J. Parmena
(28 august 2010)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.