Temple, preoti, rituri, sarbatori
In Fenicia putem intalni cultul pietrelor. Daca se poate intelege cu destula usurinta ideea unui cult al apelor si al muntilor, este foarte greu de inteles ideea care i-a condus pe fenicieni sa faca dintr-o piatra un obiect de venerare si sa fixeze in ea locasul unui zeu. Piatra aceasta este in general conica si este asezata pe un altar. Pietrele de felul acesta se numesc "betyl", transcriere a unui cuvant semitic care inseamna "locuinta zeului". Cea mai celebra piatra venerata de fenicieni este aceea din templul din Bybos. Trebuie sa precizam ca un astfel de cult este intalnit in Canaan, la Gezer, in perioada arhaica si se continua in "piatra neagra" din templul din Mecca.
Cercetatorii au avansat unele ipoteze in legatura cu originea misterioasa a acestui cult. Astfel, cel mai adesea, i se atribuie o origine meteoritica; s-a crezut ca este vorba de o reminescenta a cultului muntilor, data fiind forma conica a pietrei; s-a mai vorbit si de o reprezentare phalica. Ceea ce este sigur si trebuie retinut este respectul vechilor semiti pentru aceasta forma conica.
Locurile de cult
Ca si in cazul canaaneiilor, acestea erau de cele mai multe ori asezari inalte, pe culmile muntilor, dealurilor, care erau considerate sacre. Templul consta intr-o incinta sacra descisa spre cer. In centru era o capela mica, sanctuarul divinitatii, si aici era un betyl; un altar pentru sacrificii asezat in fata betyl-ului. De asemenea, sanctuarul cuprindea si un izvor sacru (sau doar un bazin cu apa sfanta) si un copac sacru.
Personalul templului
Templele acestea erau servite de un cler numeros care avea de a savarsi riturile. Preotii sunt Kohanim, iar primul dintre nreoti poarta numele de rab (adica sef); au fost descoperite inscriptii care mentioneaza existenta unor preotese. Templul era o institutie cu viata proprie, avand si administrand bunuri. Aici isi gaseau locul si "barbierii sfintiti", care aveau sarcina sa taie pletele acelora care aduceau o asemenea jertfa zeului si care asigurau epilarea sau barbieritul ritual, necesar la savarsirea unor ceremonii cultice.
Functiile sacerdotale, considerate onorifice, erau, ca si la israeliti, apanajul unor anumite familii. S-a descoperit la Cartagina, de exemplu, epitaful unui mormant in care au fost ingropati cinci generatii de preoti si mari preoti.
Personalul acestor temple era completat de hierodulii de ambele sexe care se dedau la prostitutia sacra. Practica aceasta nu poate fi despartita de cultul lui Ashtarte, marea zeita a fecunditatii.
Sacrificiile
Idea sacrificului este naturala: zeul este un stapan si de aceea ii sunt oferite cadouri in schimbul unor favoruri. Exista ideea ca zeul se hraneste si de aici oferirea de sacrificii sub forma de hrana pusa pe altar. Atunci cand credinciosul mananca el insusi o parte din hrana oferita drept jertfa, avea loc adevarata comuniune.
Sacrificiile feniciene nu se deosebesc de cele ale semitilor in general. Numai ca fenicienilor le sunt atribuite sacrificiile umane. Sacrificarea primilor nascuti era o practica curenta la canaanii preoti. Fenicieni au pastrat obiceiul acesta multa vreme. Philon din Byblos vorbeste despre sacrificarea copiilor pentru indepartarea calamitatilor.
Pr. Ioan Stancu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.