In limba ebraica exista doi termeni care redau cu aproximatie notiunea de suflet si duh, si anume: nephesh si ruah. Semnificatia cuvantului nephesh a fost probabil gat, esofag si de aici, prin extensiune, ceea ce iese prin gat, adica suflarea, sau suflul vietii, ceva asemanator conceptului latin de anima.
Locul clasic pentru nephesh este in Geneza 2, 7, unde se face referire la "duhul de viata" insuflat de Dumnezeu, omului, multumita caruia omul devine fiinta vie sau suflet viu (nephesh haya). Acest concept este intarit printr-o alta dezvoltare semantica a cuvantului nephesh, care a ajuns sa denote, in perioada vechi testamentara, orice fel de dorinta, aspiratie sau impuls vital. Astfel, nephesh se face simtit in dorinta de a manca si a bea (Deuteronom 12, 15; 20;1 Sam. 2, 16; Mica 7, 1), dar si in impulsurile de reproducere (Ieremia 2, 24).
Spre deosebire de prima nuanta semantica, care acentua asupra elementului individualitatii, aceasta notiune releva dorinta insului de a se mentine viu, de a trai. In acest context al mentinerii si continuarii vietii, mai intervine o a treia nuanta semantica, care prezinta sufletul (nephesh) ca fiind indestructibil legat de sentiment si emotii. Durerea si mahnirea (I Samuel 1, 10; 30, 6; Ezechil 27, 31; Iov 27, 2; Isaia 15, 4), bucuria si pacea (Ieremia 6, 16; Plangeri 17; Psalm 86, 4; 94, 19), dorul si dragostea (Psalm 63, 2; Geneza 34, 3; 44, 30;I Samuel 20, 17; Cantarea Cantarilor 1, 7; 3, 1), ura, mania, ciuda si oboseala (Isaia 1, 14; Ieremia 15, 3; Iov 10, 1 ; Ezechil 23, 17) toate exprimate prin nephesh. Oriunde se intalnesc aceste emotii sau sentimente acolo este prezent si nephesh. Este interesant de observat ca atunci cand nephesh este prezentat ca subiect al unor senzatii psihice, el devine o potentialitate spirituala a omului.
Continutul ideatic al lui nephesh este largit si intregit prin folosirea altor termeni vitali pentru intelegerea conceptiei iudaice primare despre suflet, si anume ruah (duh, spirit) si leb (inima). Asociatia existenta dintre acesti termeni nephesh, ruah si leb a determinat pe unii ganditori sa sugereze un trihotomism fiintial in ceea ce priveste conceptia iudaica despre om. Omul, dupa acestia, ar fi format din trup, suflet si spirit. O astfel de pozitie nu poate fi sustinuta intrucit nephesh nu este opus lui ruah, ci pus paralel cu acesta (Isaia 26, 9; Iov 7, 11). Ba mai mult, cei trei termeni nu sunt enumerati in acelasi text si nici pusi in opozitie.
La inceput ruah a fost folosit pentru a desemna puterea care caracteriza energia fizica si mintala a omului, asa cum a fost cazul lui Ilie (II Regi 2, 15). In general, el denota toate aspectele vietii emotionale. Atunci cand este intrebuintat in legatura directa cu fiinta umana, el este prezentat ca lacas al sentimentelor umane.
Viata launtrica a omului cu intensitatea si multiplicitatea proceselor ei se reflecta mai ales in importanta pe care psihologia vechi-testamentara o atribuie inimii - leb. Cand profetul Osea caracterizeaza comportamentul lipsit de sens al regatului nordic, el spune ca Efrem nu are inima, adica nu are intelegere si cunoastere (Osea 7, 11; 4, 11).
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.