Biologia moleculară contemporană şi ştiinţa geneticii au manifestat un interes deosebit faţă de cercetările pe celule stem, deoarece se crede că se vor putea dobândi de aici numeroase cunoştinţe şi se vor realiza multe descoperiri în domeniul aşa-numitelor terapii genice şi celulare şi, de asemenea, deoarece există speranţa producerii de celule şi ţesuturi în vederea transplanturilor la bolnavii care le necesită.
Ce sunt, aşadar, celulele stem?
Ovulul fertilizat, aşa cum se cunoaşte, se mai numeşte şi zigot. Din această clipă îşi începe viaţa sa embrionul. Zigotul are un anumit program, ştie ce vrea să facă şi să devină. Se divide în mod corespunzător prin intermediul unor mecanisme complexe. Este o viaţă care aleargă spre dezvoltarea ei.
In următoarele zile, acest ovul fertilizat, zigotul, se divide în mai multe celule, iar în a cincea zi de la fertilizarea lui se finalizează blastocistul, care este un embrion de 4-5 zile, asemănător cu o mică minge, alcătuit din celulele externe şi masa internă. Celulele externe, numite trofoectodermă, sunt cele din care se vor dezvolta placenta, sacul amniotic, cordonul ombilical etc. Masa internă este formată din celule stem, care în acest moment sunt nediferenţiate, dar din ele vor apărea mai târziu diversele organe ale corpului uman, cum ar fi creierul, inima, stomacul, rinichii etc.
In general, există trei tipuri de celule stem: totipotente, care pot da naştere tuturor tipurilor de celule, aşa cum sunt celulele embrionului din ziua a 3-a până în a 4-a zi de la fertilizare, pluripotente, care pot da naştere tuturor tipurilor de celule, cu excepţia celor care au legătură cu trofoectodermă, aşa cum sunt celulele stem embrionare până în a 14-a zi de la fertilizare, şi multipotente, care pot da naştere unui număr relativ redus de tipuri de celule, cum sunt celulele stem (celulele-suşă) ale celor maturi. In general, se poate remarca faptul că pluripotenţa celulelor stem se reduce progresiv pe măsură ce se completează şi se finalizează dezvoltarea organismului. Desigur, s-au făcut mulţi paşi în studiul acestei teme, mai jos fiind prezentate câteva noţiuni.
Aşadar, celulele stem, care sunt celulele interne ale blastocistului, sunt un tip de celule care au proprietatea de a fi nediferenţiate şi de a se multiplica, dar în acelaşi timp se pot diferenţia şi da naştere altor celule diferenţiate.
Dacă dorim să mergem mai departe cu această analiză, vom spune că celulele blastocistului sunt celule stem (suşă), care deţin în interiorul lor tot materialul genetic al omului, aşa cum îl deţine fiecare celulă, şi au pe de-o parte capacitatea de a se multiplica fără a se diferenţia încă - ceea ce înseamnă că nu au preluat încă anumite funcţii în cadrul organismului, adică nu s-au transformat în celule specializate în organismul uman (precum celulele inimii, ale stomacului, ale rinichilor, ale ochilor etc), astfel încât să execute funcţiile aferente diverselor organe -, iar pe de altă parte au posibilitatea, în anumite condiţii, să înceapă să se transforme în celule specializate ale diferitelor ţesuturi. Oamenii de ştiinţă, după ce izolează celulele stem, încearcă prin metode speciale să le facă să se diferenţieze, astfel încât să se transforme în tipul de celule de care au nevoie. Aceasta se numeşte diferenţiere dirijată. Studiile în acest domeniu prezintă interes ştiinţific, dar şi practic-terapeutic. Se menţionează în acest sens că în martie 2009, cercetătorii britanici au anunţat iniţierea unui program în scopul producerii de globule roşii sanguine pentru transfuzii, pornind de la celule stem embrionare umane a căror sursă urma a fi reprezentată de embrionii rămaşi nefolosiţi la fertilizările in vitro. Conform cercetătorilor americani, acest lucru este realizabil la nivel experimental şi există perspectiva de a fi întrebuinţat pentru producerea unor cantităţi mari de sânge sintetic, astfel încât să se acopere nevoile pentru transfuzii.
Interesul pentru cercetarea pe celule stem priveşte, pe lângă aspectul practic şi clinic, şi încercarea de a se da răspuns mai multor întrebări, precum: care sunt mecanismele care fac ca o celulă să se multiplice sau să se diferenţieze, care determină ovulul fertilizat - o celulă - să ajungă până la stadiul unui organism complet dezvoltat, cu aproximativ 200 de tipuri de celule, aflate într-o armonioasă conlucrare? Care sunt mecanismele şi condiţiile care fac ca o celulă stem să se diferenţieze într-un tip de celulă specifică unui anume organ şi nu altuia? Care sunt stimulii care determină o celulă sâ înceapă să se diferenţieze, ca şi etapele prin care trece până la finalizarea acestui proces? Desigur, toate acestea nu prezintă doar un interes teoretic, ci şi unul practic, căci dacă dereglarea oricăruia din aceste mecanisme este de natură să provoace boli - anomalii genetice, cancere şi altele -, şi cunoaşterea mecanismelor respective este posibil să ajute la tratarea acestora.
Pe de altă parte, există o mare speranţă că, dacă oamenii de ştiinţă vor reuşi să producă ţesuturi din celule stem şi să le transplanteze la bolnavi, vor putea realiza vindecarea lor, spre exemplu în cazul bolnavilor de Parkinson ş.a. Aceste strădanii se află însă abia într-un stadiu incipient şi drumul în această direcţie pare a fi foarte îndelungat, fără ca cineva să poată prezice că sfârşitul va fi încununat de succes. Oamenii de ştiinţă cunosc şi riscurile acestui demers, cum este, spre exemplu, posibilitatea carcinogenezei. Recent s-a arătat că celulele stem care au fost cultivate timp îndelungat .In laborator prezintă un număr sporit de mutaţii care se aseamănă cu cele ale celulelor canceroase. Până în prezent, terapiile cu celule stem care reprezintă o rutină în medicină sunt cele realizate prin utilizarea celulelor stem hematopoietice ale adulţilor, la bolnavi cu afecţiuni hematologice.
Pentru producerea liniilor celulare de la celulele stem embrionare umane, oamenii de ştiinţă trebuie să distrugă blastocistul pentru a extrage celulele masei lui interne (celulele stem), ceea ce are drept rezultat uciderea embrionului.
S-a dezvoltat o teorie conform căreia, deoarece ţesutul nervos începe să se formeze după 14 zile de la fertilizare, până în acest moment, când celulele stem embrionare încă nu s-au diferenţiat, nu se poate vorbi de embrion şi din această cauza se pot întreprinde diverse cercetări.
Vom înfăţişa câteva aspecte care relevă modul în care abordează teologia ortodoxă problema cercetărilor pe celule stem.
1. Aşa cum s-a subliniat în repetate rânduri în cuprinsul lucrării de faţă, teologia ortodoxă nu a voit şi nu voieşte să pună bariere cercetării ştiinţifice care are drept scop folosul omului. Toate realizările ştiinţei care au contribuit la sănătatea umană au pornit de la cercetări îndelungate. Cu toate acestea, ştiinţa însăşi va trebui să-şi stabilească limite şi hotare în cadrul cărora-să-şi desfăşoare cercetarea. Acest lucru îl realizează ştiinţa bioeticii.
2. Cercetările pe celule stem ale adulţilor, şi care au drept scop folosul bolnavilor, nu ridică probleme. Pe aceste celule se bazează, de altfel, şi înnoirea naturală a multor ţesuturi ale corpului, cum sunt pielea, celulele sângelui etc.
3. Cercetările pe celule stem embrionare ridică însă, din punct de vedere pastoral, întrebări grave şi, în sens mai larg, nasc serioase dileme etice. Aceste probleme teologice provin din faptul că cercetătorii, pentru prelevarea celulelor stem mbrionare, distrug blastocistul şi ucid aşadar ovulul fertilizat (embrionul) în primele zile ale dezvoltării sale, mai înainte de diferenţierea celulelor stem. Acest fapt dă naştere unei serioase probleme teologice, deoarece, potrivit teologiei ortodoxe, de la începutul conceperii omului există suflet - învăţătura despre „fiinţarea ipostasului uman de sine-stătător din chiar momentul zămislirii" -, de vreme ce, după învăţătura hristologică, omul „se însufleţeşte o dată cu zămislirea". Biserica Ortodoxă nu acceptă teoria „procesului de însufleţire". Acestui fapt i se datorează şi sărbătorile în legătură cu momentul zămislirii, precum praznicul zămislirii Sfântului Ioan înaintemergătorul (23 septembrie), al zămislirii Născătoarei de Dumnezeu (9 decembrie), al Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu, adică prăznuirea zămislirii lui Hristos (25 martie). Biserica Ortodoxă nu poate accepta opinia potrivit căreia în primele 14 zile de la concepere pot să se facă în mod liber cercetări şi intervenţii asupra ovulelor fertilizate, având ca rezultat distrugerea blastocistului, deoarece atunci, chipurile, nu ar exista persoană umană şi suflet.
Deoarece unii vorbesc despre „material genetic" după fertilizare, trebuie să semnalăm faptul că şi terminologia ştiinţifică vorbeşte despre embrion, atunci când este vorba de embryo, adică embrionul în stadiul cel mai precoce, şi de făt (fetus), când e vorba de embrionul mai dezvoltat. Unul dintre pionierii cercetării pe celule stem embrionare, Gerhart, răspunzând părerii unora cum că rezultatul donării în scop de cercetare nu este embrion, ci ovul (material genetic), a spus: „Afirm că este embrion, nu cred că cineva îl poate socoti un simplu ovul".
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în comunicatul său din data de 17 august 2000, afirmă cu privire la acest subiect:
„Biserica noastră îşi exprimă opoziţia categorică faţă de efectuarea de experimente pe celule embrionare umane. Această denumire subînţelege distrugerea nu a unor celule embrionare, ci a embrionilor umani.
Opinia conform căreia formarea persoanei umane începe din a 14-a zi de la concepere le oferă un alibi oamenilor de ştiinţă britanici, însă având o provenienţă scolastică şi nu o bază ştiinţifică, aceasta constituie o credinţă subiectivă şi o concepţie samavolnică. Biserica şi conştiinţa creştină consideră omul ca persoană cu perspectivă veşnică şi nemuritoare încă din clipa conceperii lui.
Discriminările dintre oameni sporesc din ce în ce mai mult. Totul arată că evoluţia societăţii noastre este deja una «eugenică» şi rasistă. Cu toate acestea, efortul pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii nu poate trece prin distrugerea a milioane de fiinţe umane la vârsta embrionară ".
4. Din punct de vedere teologic, există o problemă în încercarea medicilor de a determina o celulă stem embrionară să se diferenţieze conform propriilor lor preferinţe, deoarece se distruge blastocistul. Acest lucru trebuie privit din perspectiva faptului că, încă de la conceperea sa, omul nu poate fi considerat „cobai", nici „atelier de piese de schimb vii" în beneficiul unora, de obicei persoane înstărite, care îşi doresc prelungirea propriei lor vieţi.
Este diferită situaţia prelevării celulelor stem din cordonul ombilical sau de la adulţi, cu condiţia ca aceasta să nu se facă premeditat (avorturi) sau să devină obiect al comerţului. Astăzi, oamenii de ştiinţă încearcă să evite dilemele etice generate de distrugerea blastocistului, prin crearea altor metode de obţinere a celulelor stem embrionare, aşa cum s-a menţionat anterior. Deoarece aceste strădanii se află încă la primii paşi, este necesar ca Biserica să aştepte finalizarea cercetărilor. Se pare că noile metode nu provoacă aceleaşi grave dileme etice, însă nu se exclude eventualitatea apariţiei altor noi probleme bioetice.
5. Toate cele de mai sus par să arate că domină şi se cultivă şi mai mult fenomenul „utilitarismului", dacă tehnologiile reproductive, fertilizările in vitro vor fi promovate nu atât pentru ca familiile lipsite de copii să dobândească urmaşi, ci pentru a le oferi oamenilor de ştiinţă ovulele fertilizate „supranumerare" care vor fi congelate în vederea cercetărilor.
6. Principalul pericol pentru care ne îngrijorăm este posibilitatea ca oamenii de ştiinţă să permită dezvoltarea unei fiinţe umane în laborator. Există-şi eventualitatea ca fiinţa care va fi „produsă" să fie un hibrid himeric (de exemplu om- animal), fapt ce ar atrage după sine urmări înfricoşătoare.
Nu ştim dacă Dumnezeu ar îngădui să se repete în istorie, într-un alt mod, situaţia tragică a Turnului Babel, şi prin donarea omului în laborator să rezulte o fiinţă cu trup omenesc, însă lipsită de suflet. Astăzi aceasta nu se întâmplă, deoarece viaţa omului se află în chip tainic în relaţie cu sufletul său. Insă, deoarece sufletul şi trupul îşi datorează amândouă existenţa energiei-lucrării creatoare nemijlocite a lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea părinţilor trupeşti (potrivit învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis), şi deoarece, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, altul este felul naşterii trupului şi altul felul naşterii sufletului - care se petrec în aceeaşi clipă a zămislirii -, de vreme ce sufletul provine din suflarea dumnezeiască şi dătătoare de viaţă care se săvârşeşte în chip negrăit, iar trupul se alcătuieşte din materia sa de bază, eventuala situaţie, îngăduită de Dumnezeu datorită unei pedagogii, a rupturii dintre suflet şi viaţă şi a creării unui hibrid himeric, apare drept una tragică.
Toate acestea reprezintă probleme teologice grave şi este necesară, din partea cercetătorilor şi, în general, a tuturor, o intensă problematizare asupra lor.
Mitropolit Ierotheos Vlahos
Bioetica si bioteologie, Editura Christiana
Cumpara cartea "Bioetica si bioteologie"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.