Ontologia cuantica: o depasire a separarii subiect-obiect
Stiinta secolului XX ne obliga la o reconsiderare a naturii. Aceasta nu mai poate fi privita in sine, ci in stransa legatura cu omul si cu trimitere la metafizica. Stiinta contemporana concretizeaza un dialog al omului cu natura. Putem afirma ca actuala stiinta impune o teleologie superioara stiintei clasice. Stiinta contemporana nu are un scop in sine, ci este strans legata de destinul omului si de raportarea intregii creatii cu transcendenta. Metodologia stiintifica actuala nu este neutra fata de obiectul de cercetat, acesta fiind implicat in metoda de cercetare.
Mai mult decat atat fizica cuantica presupune si angajarea subiectului in analiza obiectului de cercetat. Heisenberg spune: "Daca se poate vorbi de o imagine a naturii conforma cu stiintele exacte ale naturii din vremea noastra, atunci trebuie sa intelegem prin ea nu atat imaginea naturii, cati imaginea raporturilor noastre cu natura. Vechea impartire a lumii intr-o existenta care se desfasoara obiectiv in spatiu si timp, pe de o parte, si un spirit in care se reflecta aceasta dezvoltare, pe de alta parte. Asadar impartirea lui Descartes in res cogitans si res extensa nu mai corespunde ca punct de plecare in intelegerea stiintelor moderne ale naturii. In campul de vedere al acestei stiinte se afla mai presus de toate reteaua relatiillor omului cu natura... Incetand de a mai fi un spectator al naturii, stiinta se recunoaste si ea drept parte a actiunilor reciproce dintre om si natura".
Teoria cuantica ii permite lui Pauli sa aiba o intelegere unitara a lumii. El depaseste conceptia mecanicista despre o lume materiala autonoma si separata de ordinea spirituala. Lumea stiintei clasice, lipsita de semnificatie in care subiectul este separat de obiectul de cercetat este inlocuita in fizica cuantica cu o lume care afirma o relationare a spiritului cu materia. Metafizica traditionala tributara unei gandiri dualiste (inflluentata si de filosofia lui Kant), este depasita de o conceptie care evidentiaza unitatea existentei. Pauli este impresionat de limbajul alchimist tocmai pentru faptul ca acesta surprinde relatia organica dintre materie si spirit.
El crede ca fizica atomica si psihologia lui Jung favorizeaza revenirea la un limbaj unitar in ceea ce priveste complexitatea fenomenelor psiho-fizice. Marturiseste fizicianul: "Presupun ca tentativa alchimista a unui limbaj unitar psihofizic a esuat numai datorita faptului ca s-a referit la o realitate concreta aparenta. Astazi avem in cadrul fizicii o realitate neaparenta-obiectele atomice-asupra careia observatorul poate actiona cu o anumita libertate; in psihologie intalnim procese inconstiente care nu pot fi intotdeauna acordate univoc unui subiect determinat. Tentativa unui monism psihofizic imi apare acum esentialmente plina de perspective, deoarece limbajul unitar necesar-inca necunoscut, neutral in raport cu perechea opusilor psihic-fizic-se raporteaza la o realitate mai adanca, neimediata. S-ar gasi atunci o modalitate de expresie, care depaseste cauzalitatea fizicii clasice in sensul corespondentei, pentru unitatea intregii existente... In aceasta conceptie sunt jertite ontologia si metafizica traditionale, dar este aleasa unitatea existentei".
Noua paradigma impusa de teoria cuantica strapunge barierele unui rationalism unilateral, fortand schimbarea atitudinii si in metafizica. Chiar si anumite scheme ale teologiei scolastice au fost reconsiderate. Au fost teologi apuseni care datorita schimbarilor survenite in stiinta au renuntat la o abordare exclusivista si triumfalista a lumii, fiind obligati sa redescopere dimensiunea tainica a teologiei. Faptul ca stiinta isi recunoaste limitele epistemologice, impunand in acelasi timp un demers menit sa apropie cunoasterea rationala de trairea mistica, face ca lumea sa fie abordata intr-o noua perspectiva culturala care depaseste separarea dintre spiritual si material.
In acest sens, Pauli marturiseste: "Avertizat de esecul tuturor stradaniilor premature spre unitate din istoria spiritului, nu voi indrazni sa fac predictii asupra viitorului. Impotriva strictei impartiri a activitatii spiritului uman in departamente separate incepand cu secolul al XVII-lea, consider insa ca idealul unei depasiri a opozitiei, care sa cuprinda intr-o sinteza ampla atat intelegerea rationala cat si trairea mistica a unitatii, constituie mitul rostit sau nerostit al epocii noastre".
Daca mentalitatea moderna a acreditat ideea ca obiectivizarea stiintei presupune o excludere a spiritului, a constiintei umane, lucrurile se schimba in fizica cuantica. In aceasta teorie se afirma legatura implicita intre subiectul cunoscator si fenomenul cercetat. In acest context apare o interesanta carte a lui Sir Charles Sherrington, intitulata Man on his Nature, in care este prezentata o cautare onesta a dovezilor obiective ale interactiunii dintre materie si spirit. Schrodinger preciza ca si in fata descoperirilor fizicii cuantice, inertia vechii conceptii moderne era greu de inlaturat. Marturisea fizicianul: "Atitudinea stiintifica va trebui restructurata, stiinta va trebui facuta intr-un chip nou. Este nevoie de multa bagare de seama. Suntem acum in fata unei situatii iesite din comun. Desi materialul din care este construita imaginea noastra despre lume provine exclusiv din organele de simt ca organe ale spiritului, astfel incat imaginea fiecarui individ despre lume este si ramane un construct al spiritului sau, neputandu-se dovedi ca poseda alt fel de existenta, spiritul constient ramane unstrain in acest construct... De obicei nu ne dam seama de acest fapt pentru ca ne-am obisnuit sa gandim personalitatea omului ca fiind situata in interiorul corpului sau. Suntem atat de uimiti cand aflam ca de fapt ea nu poate fi gasita acolo, incat intampinam asemenea afirmatii cu ezitare si indoiala si nu ne face placere sa le admitem".
Fizica de astazi nu mai poate face abstractie de constiinta umana. Legatura intrinseca dintre subiectul cercetator si obiectul de cercetat face ca in cercetarile stiintifice constiinta umana sa fie implicata efectiv. Fizica actuala nu se mai ocupa cu un univers separat de om. "Stiinta trebuie sa explice tot ceea ce exista in univers si ea a juns in stadiul in care nu mai poate face abstractie de existenta constiintei. Teoriile fizice cele mai profunde, care nu lasa nici o posibilitate pentru explicarea fenomenelor mentale si ale conttiintei, oricat de frumoase si impresionante, nu pot fi privite decat cu mare suspiciune... A sosit poate momentul ca stiinta, in intregime sa puna in centrul ei omul. Totul trebuie sa devina convergent spre explicarea si intelegerea lui. Omul parca nici nu apartine numai universului nostru fizic si poate ca, in unitatea lui, el este inradacinat si in cosmosul profund, cel din care se nasc universuri, spatii si timpi. Totul poate fi regandit despre om si lume".
Fizica cuantica este una din marile provocari al epistemologiei secolului XX. Perspectiva deschisa de rezultatele fizicii cuantice va depsi separarea subiect-obiect in actul cercetarii, existenta in paradigma mecanicista dominata de filosofia cartesiana. Totodata se va afirma ordinea interioara a universului existenta la nivelul microfizicii. Ordinea nu mai este inteleasa ca un aranjament exterior sau o dispunere regulata a evenimentelor, ci exista o ordine totala implicata in fiecare realitate spatio-temporala. Se trece de la o ordine explicita la o ordine implicita. Un exemplu de ordine explicita il constituie sistemul de coordonate cartesiene, dar in noua pradigma ordinea explicita devine secundara. Legile fizicii nu vor va mai fi descrise intr-un sistem cartesian, ci vor fi evidentiate prin intermediul holomiscarii care este o totalitate nedivizata, indefinibila si incomensurabila.
Holograma (inregistrarea fotografica a figurii de interfernta a undelor de lumina care provin de la un obiect) reda corespunzator caracteristicile holomiscarii si a ordinii implicite. Caracteristica fundamentala a hologramei este ca o parte contine informatie despre intregul obiect, adica forma si structura intregului obiect sunt infasurate in interiorul fiecarei regiuni din inregistrarea fotografica. Cand fiecare regiune este iluminata cu ajutorul laserului forma si structrura sunt desfasurate pentru a da o reprezentare recognoscibila si integrala a obiectului.
Ordinea implicita da o reprezentare mai coerenta a proprietatilor cuantice ale materiei decat ordinea explicita ce ramane specifica conceptiei mecaniciste. In paradigma holista ordinea implicita este fundamentala si prioritara. Legile fizice se sustrag pornind de la ordinea implicita care se desfasoara in ordine explicita, pe cand reprezentarea mecanicista porneste la elaborarea unor legi bazandu-se pe ordinea explicita, si ramananand oarecum exterioara fenomenului studiat.
Bohm insista ca trebuie sa acordam prioritate ordinii implicite, ca e nevoie sa se plece de la implicit la explicit. "Propunerea noastra de a incepe, ca baza, cu ordinea implicita inseamna ca ceea ce e primordial, independent existent si universal trebuie exprimat in termeni de ordine implicita. Astfel sugeram ca ordinea implicita este cea activa, iar ordinea explicita se desfasoara in afara unei legi a ordinii implicite, asa incat este secundara, derivata si adecvata numai intr-un anumit context limitat. Sau, altfel spus, relatiile ce constituie legea fundamentala au loc intre structurile infasurate care se intretes si se intrepatrund in cuprinsul intregului spatiu, mai degraba decat intre formele abstracte si separate care sunt manifestate pentru simturile si instrumentele noastre".
Cosmologia integrativa propusa de Bohm se bazeaza pe ordinea implicita, fiind relationata cu constiinta, ambele realitati (cosmosul si constiinta) fiind proiectii ale unui fundament comun ce le depaseste deopotriva. Desi nu exista o perceptie clara sau o desfasurare detaliata a acestui fundament comun, el este infasurat implicit in constiinta noastra, dar el nu se constituie intr-un principiu ultim si fix. Dimpotriva dezvoltarea unei multitudini de teorii in ceea ce priveste fundamentul comun al existentei, plecandu-se de la o aceeasi viziune unificata asupra lumii si a omului este foarte posibila.
Vorbind de natura fundamentului comun constiintei si cosmosului, Bohm arata posibilitate generarii de noi si noi teorii, consecvente cu principiile integrative ale plenitudinii continue si curgatoare. "...Vedem chiar si acest fundament ca un stadiu, in sensul ca ar putea exista, in principiu, o infinitate de dezvoltari ulterioare dincolo de el. In orice moment anume al acestei dezvoltari fiecare astfel de multime de viziuni car pot aparea va constitui cel mult o sugestie. Ea nu trebuie luata ca o pretentie privind ceea ce este adevarul final si cu atat mai putin ca o concluzie privind natura unui astfel de adevar. Mai degraba, aceasta sugestie devine ea insasi un factor activ in totalitatea existentei, care ne include atat pe noi insine cat si obiectele gandirii si ale cercetarilor noastre experimentale".
Ontologia cuantica este reprezentata sugestiv de Heisenberg. Ea are un element care explica aspectul ondulatoriu al naturii si altul ce evidentiaza caracterul corpuscular al naturii. Aspectul ondulatoriu e interpretat in ontologia lui Heisenberg nu ca o probabilitate definita subiectiv ci ca o tendinta obiectiva pentru ca un eveniment actual sa apara. Evenimentul actual exprima realitatea obiectiva si corespunde aspectului corpuscular al naturii.
Ontologia lui Heinseberg permite inserarea constiintei in descrierea naturii facute de un fizician. Reprezentarea ontologica depaseste viziunea epistemologica dualista ce separa obiectul de subiect, facand posibila o reprezentare coerenta a lumii corelativa conexiunii minte-creier. Astfel procesul creierului la un nivel superior este actualizarea unei secvente de simboluri si el este strans relationat cu evenimentul psihologic ca atare.
Ontologia cuantica este transferata in acest fel si la nivelul constiintei, ea nu ramane exclusiv la nivelul realitatii fizice. "Ni se ofera imaginea unei reprezentari a evenimentelor psihologice in cadrul descrierii mecanicii cuantice a naturii: orice eveniment psihologic este identificat cu un eveniment de nivel superior al creierului. Particularitatea esentiala consta in aceea ca evenimentul de nivel superior al creierului manifesta toate conexiunile structurale identificate in evenimentul psihologic iar o reprezentare teoretica a ceva nu poate decat sa etaleze toate conexiunile structrale identificate in lucrul in sine... Caracterul ontologic al evenimentului de nivel superior din creier este similar caracterului ontologic al nivelului psihologic: ambele categorii de evenimente functioneaza ca selectioneri si realizatori ai uneia dintre multe alte posibilitati integrate, deci ca transformatori ai potentialitatilor in actualtati".
Orientarea ontologica este cea care faciliteaza interconectarea constiintei cu materia. Nu mai avem de-a face cu o materie amorfa, grosiera, lipsita de rationalitate ci cu o materie care se intrepatrunde cu rationalitatea. Lumea fizica nu ramane fara un statut ontologic, ea fiind structurata intrinsec tocmai pe baza rationalitatii sale interne, in stransa legatura cu ratiunea umana. Astfel ratiunea umana poate sesiza rationalitatea cosmosului intr-o perspectiva ce regaseste identitatea ontogica a intregii existente.
Implicarea procesului constient al mintii umane in reprezentarea lumii in perspectiva fizicii cuantice (ce evidentiaza o ontologie reala a lumii) permite o viziune coerenta asupra universului ce articuleaza atat constiinta cat si natura. "Incorporarea unei reprezentari a procesului constient in reprezentarea pe care o face fizicianul procesului creierului da nastere unei interpretari a teoriei cuantice care este integrata coerent intr-o reprezentare teoretica cuprinzatoare a naturii care include atat mintea cat si materia si care asigura automat conexiunile structurale dintre minte si creier".
Perspectiva fizicii cuantice e obligatorie, deoarece fizica clasica nu are imaginea unei realitati care sa insemne mai mult decat suma partilor sale componente. In schimb, evenimentul cuantic realizeaza o entitate noua cuprinzand laolalta intr-un nou intreg ontologic unificat aspecte ale unei situatii precedente. Astfel evenimentul cuantic este unul integrativ, pe cand conceptia reductionista din fizica clasica nu permite relationarea constiintei cu sistemul fizic care ramane o realitate exterioara subiectului cunoscator.
Conceptia cuantica este una dinamica, fiecare eveniment cuantic de tip Heisenberg, actualizand caracteristici ale unei potentialitati date. Dar schimbarea produsa de un eveniment influenteaza ansamblul sistemului, in care este implicat si omul. Secventa evenimentelor actuale determina viitorul comportamental al universului, iar viata mentala a omului constituie o sub-secventa a secventei complete a evenimentului de tip Heisenberg. Ontologia cuantica este cea care unifica evenimentul constient al mintii cu evenimentul materiei creierului.
Astfel prin ontologia cuantica asistam la o unificare a constiintei cu materia. "Calitatea ontologica caracteristica evenimentului actual de tip Heisenberg este realitatea sa; proprietatea sa de a veni la fiintare. Acesta proprietate este de asemenea o calitate ontologica a unui eveniment constient. Astfel, evenimentul constient si evenimentul din creier sunt de nedeosebit din punct de vedere structural si ontologic: aceste doua evenimente corespunzatoare reprezinta acelasi lucru in cadrul teoriei matematice. Asadar, constiinta nu este in aceasta descriere mecanico-cuantica a naturii, ceva care planeaza in afara spatiului si a materiei, observand universul descris matematic dar fara sa il influenteze. Mai degraba ea este reprezentabila ca o parte naturala integrala a procesului dinamic de baza care da forma universului iar structura sa este complet reprezentata in cadrul descrierii matematice a naturii pe care o face fizicianul".
Adrian Lemeni
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.