Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zacheu) Evanghelia de la Luca 19, 1-10

Minunată şi pilduitoare este pocăinţa lui Zacheu! Ea arată peste veacuri - şi ne arată şi nouă, acum - ce poate face Iisus Hristos Mântuitorul dintr-un suflet pierdut, atunci când acesta îl află pe El şi îl primeşte în inima si „în casa” lui.

1. Un „fiu al lui Avraam” cu un nume frumos. Zacheu era un „fiu al aii Avraam” (v. 9), adică din neamul lui Israel. Ar fi trebuit, deci, să fie un credincios al Legii mozaice,care sancţiona asuprirea - şi mai ales asuprirea conaţionalului iudeu - ca un grav păcat. Tertulian (Adversus Marcionem, IV, 37,1) zice că Zacheu ar fi fost, probabil, de „alt neam”, dar chiar aşa fiind, datorită legăturilor sale cu iudeii, ar fi avut o anumită cunoaştere a Scripturilor şi de aceea, prin întoarcerea sa, se va hotărî să-şi împartă pâinea sa cu cel flămând, după cuvântul lui Isaia (58, 6). Această opinie este insă contrazisă de faptul că Iisus zice despre Zacheu că „şi acesta este fiu al lui Avraam”. Iudeii murmură împotriva lui Iisus nu pentru că ar fi intrat in casa unui păgân, ci pentru „că a intrat să găzduiască la un om păcătos”.

Acest om păcătos nu numai că era din poporul ales, prin descendenţa sa, dar avea şi un nume frumos: Zacheu, înseamnă, etimologic, „curat”, „pur”, „cast”. Dar el îşi călcase în picioare calitatea sa de „fiu al lui Avraam” şi îşi batjocorise numele frumos. Se făcuse vameş, adică o coadă de topor a cotropitorilor romani. Şi aceasta numai pentru că sufletul său căzuse pradă iubirii oarbe de bogăţie.

2. Vameş = păcătos. Este cunoscută voracitatea fiscului roman. Istoricul Tacitus, care nu-i iubea deloc pe iudei, ne lasă să înţelegem că o cauză inediată a izbucnirii, la anul 66 d. H., a marii revolte iudaice a constituit-o tocmai povara grelelor dări pe care le pretindea stăpânirea romană (Anale, XII, 54). Ceea ce îngreuia şi mai mult impozitele era modul în care acestea erau percepute. Anume, strângerea lor era arendată tocmai vameşilor pomeniţi atât de des în Sfintele Evanghelii. Aceştia, individual sau în grup, semnau un contract - de obicei pe cinci ani - prin care se angajau să verse la Stat o sumă anume, având apoi o foarte largă libertate în ce priveşte modul în care adunau banii. Incă din anul 212 î. H. exista la Roma o clasă de oameni care preluau contracte de diferite feluri de la Stat. Mai târziu, îi găsim SI în provincii, unde funcţia lor includă colectarea impozitelor şi a diferitelor taxe indirecte. Sistemul era extrem de expus la tot felul de abuzuri şi apare că vameşii, încă de la începuturile existenţei acestui sistem, se dedau la tot felul de abuzuri. De aceea, Cicero considera această ocupaţie ca fiind vulgară, din cauza urii pe care o genera din partea oamenilor. Bineînţeles că victimă rapacităţii şi ale abuzurilor lor îngrozitoare erau mai ales oamenii sărmanii şi fără apărare. Se ştie că Sfântul Ioan Botezătorul le cerea vameşilor tocmai acest lucru: „Nu cereţi mai mult decât vă este rânduit” (Lc 3, 13). Pentru a-şi asigura succesul jecmănelii, se constituiseră într-o adevărată castă, ne asigură Talmudul (tratatul Şevuot, XXXIX, 9), într-o administraţie ae strângători de dări şi taxe, cu şefi şi subordonaţi, de care te loveai peste tot. Un astfel de „mai-mare al vameşilor” era şi Zacheu.

Există meserii şi locuri de muncă în care oamenii sunt mai expuşi spre păcat. In această situaţie erau pe atunci vameşii. Decăderea lor părea generala. De unde şi asocierea, repetată în Sfintele Evanghelii, între vameşi şi păcătos. Numele de vameş ajunsese, pe baza unei experienţe ce nu prea cunoaste excepţii, sinonim cu acela de păcătos, de păcătos notoriu. Aşa şi apar vameş, mai peste tot în Sfintele Evanghelii. Totuşi, nu toţi vameşii erau pervertiti iremediabil. Apare evident că unii nu se împăcau în adâncul fiinţei lor cu situaţia lor netrebnică. Ne sunt clar prezentate în Sfintele Evanghelii cazuri de vameşi care se pocăiesc: unul într-o istorisire parabolică (Paraboal fariseului si a vameşului, Lc 18, 10-14), şi două cazuri de vameşi pe care întâlnirea cu Mântuitorul îi schimbă radical: vameşul Levi, de la „vama” din Capernaum (Mt 9,9), devenit Apostolul şi evanghelistul Matei (Mt 10,5: şi Zacheu, mai-marele vameşilor din Ierihon.

3. Păcatul te face urât şi în faţa oamenilor. Vameşii erau tare urâţi şi preţuiţi de popor, şi aceasta din două motive: întâi pentru că se puseseră în slujba păgânilor cotropitori; şi apoi pentru că erau hoţi şi jecmănitori ai cetăţenilor. Aici ajunsese Zacheu înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul. Ajunser şef al nelegiuiţilor vameşi şi strânsese o bogăţie de pe spinarea semenilor săi, mai mult, a conaţionalilor şi a coreligionarilor săi. Nu mai avea prieteni, poate, printre cei din tagma sa. Când, auzind că Iisus trece prin Ierihon, inima l-a împins să încerce să-L vadă şi el pe Profetul din Galileea. Cu toată demnitatea lui de mai-mare al vameşilor şi de om bogat, nimeni dintre concetăţenii săi nu s-a oferit să-i facă loc mai în faţă.

Cei care ţin să placă lumii nu-şi dau seama că păcatul te face urât şi în iţa oamenilor, nu numai în faţa lui Dumnezeu. Crezi că, făcând voia lumii, te faci plăcut lumii? O, nu este deloc aşa! E adevărat că lumea iubeşte „ce este al său” (In 15, 19). Dar „iubirea” lumii nu este iubire, ci, mai degrabă, opusul ei. Să ne ferească Dumnezeu de acest fel de „iubire”!

4. Zacheu vrea să-L vadă pe Iisus. „Zacheu - scrie Părintele Iosif Trifa - două piedici în a-L vedea pe Iisus. Piedica cea dintâi era lăuntrică. Era bogat şi scris este că anevoie vor intra bogaţii în împărăţia cerurilor [Mt i, 23]. Mai ales cum era el: un îmbogăţit prin furt. Dar această piedică a biruit-o dragostea şi iertarea lui Dumnezeu. A rămas însă ca Zacheu să biruie el însuşi a doua piedică: Gura lumii, ruşinea de lume... Ruşinea de a-L căuta pe Domnul. Şi Zacheu a biruit şi această piedică”.

Zacheu n-a mai ţinut seamă de „demnitatea” sa. Căci voia să vadă „cine este Iisus” (v. 3), de Care auzise atâtea. S-a căţărat într-un sicomor de pe marginea drumului. De acolo l-a chemat Iisus. Şi, cunoscându-i inima cuprinsă de dorul mântuirii, Domnul a făcut cu Zacheu ceea ce n-a mai făcut cu nimeni altcineva: s-a autoinvitat în casa lui. "Astăzi în casa ta trebuie sa rămân”, i-a zis El lui Zacheu (v. 5). Iar acesta „a coborât degrabă şi L-a primit cu bucurie” (v. 6).

Minunea începuse din clipa în care Zacheu a dorit să-L vadă pe Iisus. Si se continuă în primirea grabnică şi bucuroasă pe care păcătosul vameş face în casa lui. Dar această minune se împlineşte tainic în inima lui Zacheu. Ce se întâmplă cu el? Unde i-au dispărut dintr-odată pofta de avere încrâncenarea faţă de semeni? Ale lui sunt aceste cuvinte neaşteptate: Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva - şi, o, cât de mult şi pe câţi îi năpăstuise -, întorc împătrit”. Da, ale lui, dar nu ale lui Zacheu cel dinainte. Căci avem acum în faţa ochilor un alt Zacheu.

5. Cel mai mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că păcatul cei mai greu este acela de care nu te poţi lăsa, păcatul care te stăpâneşte. Pentru Zacheu, pacatul cel mai greu era, desigur, iubirea de avere. Or, hotărârea sa a însemnat o smulgere radicală şi decisivă tocmai de sub stăpânirea acestui păcat. El se dezleagă cu totul de avere. Căci, nu numai că jumătate din averea sa a da săracilor, ci nici cealaltă jumătate n-a ţinut-o pentru sine. Sfinţii Părinţi Irineu, Tertulian, Sf. Ambrozie, Sf. Ioan Gură de Aur, Fer. Augustin ş. - tâlcuiesc acest loc spunând că jumătatea cealaltă a reţinut-o Zacheu pentru a repara nedreptăţile pe care le făcuse, dând înapoi împătrit celor pe care-i jecmănise ca vameş. Că, într-adevăr, Zacheu n-a mai ţinut averea, rezultă din ceea ce a devenit el ca ucenic al lui Hristos. O traditie consemnată în scrierile pseudo-clementine (Omilii, III, 63; Recunoaşteri, H. 66) - ne spune că Zacheu a fost însoţitor al Sfântului Apostol Petru, care l-a şi aşezat, împotriva voii sale, episcop al Cezareii Palestinei. Iar în Constituţie Apostolice (VII, 46) ni se spune că, după martiriul său (căci îşi va da şi vim pentru Hristos), i-a urmat în această slujire Corneliu, fostul sutaş.

6. Minunea naşterii din nou. In casa de la Ierihon s-a petrecut o minune. „Când a plecat Zacheu de acasă - scrie Părintele Iosif Trifa, un lacom ce tremura după câştiguri, după bani, după înşelăciuni. Şi, stiţi ce zice după ce a intrat Iisus în casa lui: Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor... Parcă-l vedem pe Zacheu în casa lui. E de nerecunoscut. El, cel care înnoda cu zece noduri banul înşelat - iată-l acum cu punga deschisă. Stă gata să-ţi prădeze banii şi averile cu săracii. Toate le priveste acum ca nişte gunoaie faţă de bucuria mântuirii. Zacheu cel întors acasă era un altul. Zacheu cel plecat de acasă murise. Zacheu cel întors era un Zacheu nou, înviat la o viaţă nouă. O schimbare de temelie s-a făcut în casa şi în viaţa lui Zacheu după ce a intrat Mântuitorul în casa lui. Zacheu rămâne până la sfârşitul veacurilor o pildă grăitoare despre ce inseamnă a-L primi cu adevărat pe Iisus Mânuitorul şi Evanghelia Lui.

A-L primi cu adevărat pe Domnul înseamnă un început de viaţă nouă, un hotar de viaţă.  Schimbarea lui Zacheu din Ierihon, schimbarea lui Saul pe drumul Damascului..., schimbarea tuturor păcătoşilor care s-au apropiat de Domnul -au primit pe El - ne spun că aşa trebuie să se schimbe şi viaţa noastră, schimbare din temelie trebuie să se facă în viaţa noastră după ce L-am primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul”.

După o frumoasă legendă, cineva dintre apropiaţii lui Zacheu, văzând minunea petrecută cu Zacheu, adică schimbarea radicală a vieţii sale, naşterea de Sus” (In 3, 3), l-a întrebat: „Zacheu, ce-ai văzut tu în ochii lui Iisus, cand  El a intrat în casa ta şi ai stat în faţa Lui?” La care el a răspuns: „L-am vazut pe Zacheu aşa cum trebuia să fie!”

7. „Astăzi”. Impresionantă şi cu totul pilduitoare este nu numai întoarcerea lui Zacheu, ci şi promptitudinea acestei întoarceri. El nu L-a ţinut pe Iisus la uşă, aşa cum fac atâţia dintre noi. In relatarea evanghelică despre fiinţa lui Zacheu apare de două ori cuvântul „astăzi”: Astăzi în casa ta trebuie să rămân” (v. 5); şi: "Astăzi" s-a facut mântuire casei acesteia” (v. 9). Astăzi este ziua lui Dumnezeu.El nu ne reproşează faptul că a stat la uşa inimii noastre şi ieri si alaltăieri şi în toată viaţa noastră trecută. Actualitatea permanentă a iubirii Sale faţă de noi îl face să trăiască un permanent „astăzi” în aşteptarea raspunsului nostru de iubire.

Mulţi sunt, o, vai, prea mulţi, aceia care zic mereu ca au timp să se întoarcă, că sunt prea tineri spre a o apuca pe Calea Crucii lui Hristos. Psalmistul ne îndeamnă: „Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre” (Ps 94, 8). Epistola către Evrei, citând aceste cuvinte (Evrei 3,7J 13; 4,7), le atribuie Duhului Sfânt însuşi (3,7), iar pe „astăzi” din acest text profetic îl tâlcuieşte ca fiind noua şi adevărata zi sau „sărbătoare de odihna" în care intrăm prin întoarcerea noastră la Hristos şi la credinţa în El.

In cazul lui Zacheu, lui „astăzi” al Domnului i se răspunde cu un „astâzi" al omului. De aceea, primului „astăzi” din această pericopă evanghelică urmează un al doilea şi fericit „astăzi”, care de data aceasta este deopotriva al Domnului şi al omului întors la El: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!” O, fericită întâlnire dintre harul mântuitor al Domnului şi voinţa de mântuire a omului! Ce poate ea face din viaţa unui om! Ce minunat este sa ajungi să priveşti - să te priveşti - în ochii lui Iisus! Cât de nouă şi strălucitoare apare perspectiva infinită pe care o astfel de privire o deschide vieţii noastre omeneşti, care altfel ne apare atât de sărmană şi searbădă!

„Mântuirea noastră - scrie Părintele Iosif Trifa - începe în clipa când deschidem Domnului uşa inimii noastre şi se sfârşeşte în clipa când Domnul a ajuns Stăpânul şi Cârmuitorul vieţii noastre... Când clipă de viaţa noastră este predată Lui, stă sub ascultarea Lui şi cârma Lui. O viata creştinească fără această predare Domnului n-ajunge nimic”. Iar Părintele Arsenie Boca zice într-un cuvânt al său (Măn. Prislop, 30 ian. 1949): aici începe omul să semene cu Dumnezeu. Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptăţile tale, ci şi de toată dreptatea. Când stai în faţa Domnului eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de avuţia lumii, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii. Ai ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu. De altfel nici n-ajugi în faţa lui Dumnezeu până n-ai întors toate ale Cezarului, înapoi Cezarului. De aci încolo, începe sfinţenia”.

Iubitul meu frate! Vrei tu să-L vezi pe Domnul Hristos? Poate că ai auzit multe despre El, dar niciodată nu L-ai văzut de aproape. Nu vrei ca Zacheu, să vezi „Cine este Iisus”? Dacă nu L-ai cunoscut încă, e sigur ca sufletul tău nu poate fi decât neliniştit şi nefericit. Evanghelia cu Zacheu te cheamă şi pe tine, iubite frate, la adevărata naştere din nou. Smulge-te din mulţime, înalţă-te deasupra minciunii şi a deşertăciunii ei şi îndreaptă-ţi cu dor privirea spre Hristos sau, mai degrabă, lasă-L pe El să te privească cu privirea Sa atotbună şi mântuitoare! Lasă-L chiar acum să intre şi să rămână în casa ta şi în inima ta! Ca astfel, nespus de fericit, să auzi chiar acum din gura Lui: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

FRAGMENT DIN CARTEA "LUMINA EVANGHELIEI - EXEGEZE LA EVANGHELIILE DUMINICALE", Editura Agnos

Cumpara cartea "LUMINA EVANGHELIEI - EXEGEZE LA EVANGHELIILE DUMINICALE"

• Duminica lui Zaheu
  Publicat in : Predici de duminica
• S-a rupt ceva in Zaheu
  Publicat in : Religie
• Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon
  Publicat in : Biserica in lume

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: