Dorinţa1 (Duminica lui Zaheu)
Duminică, 26 ianuarie 2025, se citește pericopa lui Zaheu Vameșul.
Cu mult înainte de începutul propriu-zis al Postului, Biserica anunţă apropierea acestuia şi ne invită să intrăm în perioada pregătitoare Postului. Este o trăsătură caracteristică a tradiţiei liturgice ortodoxe aceea ca fiecare mare sărbătoare sau perioadă - Paşti, Crăciun, Postul Mare etc. - să fie anunţată şi pregătită în avans. De ce? Datorită profundei cunoaşteri psihologice pe care o are Biserica asupra naturii umane. Cunoscând lipsa noastră de concentrare şi teama „lumească" a vieţii noastre, Biserica ne ştie neputinţa de a ne schimba rapid, de a trece brusc de la o treaptă duhovnicească sau intelectuală la alta. Astfel, cu mult înainte ca nevoinţele Postului să înceapă, Biserica ne face atenţi la seriozitatea lor şi ne invită să medităm la semnificaţia acestora, înainte de a putea practica Postul, ni se dă sensul lui. Această pregătire include cinci duminici consecutive, precedente Postului, fiecare dintre ele, prin propria-i pericopă evanghelică, dedicată unui fundamental aspect al pocăinţei.
Primul anunţ al Postului Mare este făcut în duminica în care pericopă evanghelică este despre Zaheu (Luca 19, 1-10). Este istoria unui om care era prea scund ca să-L poată vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă, încât a mers şi s-a urcat într-un copac. Iisus răspunde dorinţei lui şi merge în casa sa. Astfel, tema acestei prime vestiri a Postului este dorinţa. Omul îşi urmează propria dorinţă. S-ar putea chiar afirma că omul este dorinţă, şi acest fundamental adevăr despre natura umană este mărturisit de Evanghelie: Unde este comoara ta, spune Hristos, acolo va fi şi inima ta. O dorinţă puternică depăşeşte limitele naturale ale omului; când îşi doreşte cu pasiune ceva, el face lucruri de care, în mod „normal", nu este capabil. „Mic" fiind, se depăşeşte şi se transcende pe sine însuşi. De aceea, singura întrebare este dacă noi dorim lucruri bune, dacă puterea dorinţei în noi este îndreptată către ţelul cel bun sau dacă - în cuvintele existenţialistului ateu Jean-Paul Sartre - omul este o „inutilă pasiune".
Zaheu a dorit „lucrul cel bun"; a dorit să-L vadă şi să se apropie de Hristos. Este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe cu redescoperirea naturii profunde a tuturor dorinţelor: dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după adevărata viaţă. Zaheu este „mic" - meschin, păcătos şi limitat -, dar dorinţa lui depăşeşte toate acestea. El „forţează" atenţia lui Hristos, îl aduce pe Hristos în casa sa. Aceasta este, deci, prima vestire, prima invitaţie făcută nouă de a dori ceea ce este cel mai profund, cel mai adevărat în noi înşine, de a cunoaşte setea şi foamea de Absolutul care este în noi, fie că ne dăm seama de el, fie că nu. Când deviem de la acest Absolut, înstrăinându-ne de el, dorinţele noastre ne transformă în „inutila pasiune" de care vorbea Sartre. Dar dacă-L dorim suficient de profund, de puternic pe Hristos, Acesta ne va răspunde.
ALEXANDER SCHMEMANN
Postul Mare, pasi spre inviere; Editura Sophia
Cumpara cartea "Postul Mare, pasi spre inviere"
Nota:
1 In acest capitol, cuvântul „dorinţă" are sensul de „căutare", în majoritatea cazurilor, exprimând mai corect starea sufletească a vameşului Zaheu - n.tr.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.