"Pe cand intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit. Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutasul raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face. Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni in Israel n-am gasit atata credinta! Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in Imparatia Cerurilor.

Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela."(Matei 8, 5-13)

Acest dialog ma impresioneaza de cate ori il citesc, si ma gandesc oftand: "cum as putea sa Il impresionez si eu?. Cum as putea sa-L bucur cu credinta mea?"

Dar ca sa nu va intristez, vreau sa va spun o mica istorioara cu un pustnic care primeste o vizita a unui tanar ce se plange ca nimic din viata lui nu-l multumeste, traieste in zadar si astfel nu poate afla ce rost are in viata. Batranul il priveste cu compasiune si il intreaba: "Ce tin in mana acum?". Tanarul priveste cu nedumerire si spune: "un pahar pe jumatate gol". Batranul raspunde oftand: "Nu! Este un pahar pe jumatate plin!. Ca sa traim cu adevarat trebuie sa vedem ce avem, nu ce ne lipseste!."

Urmand si eu acest exemplu, indraznesc sa scriu despre doua asemanari ce exista intre acest sutas si noi. In primul rand si noi ca si el suntem soldati, pentru ca prin excelenta crestinul este un luptator, caci "lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci [.] impotriva duhurilor rautatii care sunt in vazduhuri." (Efes. 6, 12) Iar in al doilea rand, si noi avem credinta ca numai Hristos ne poate ajuta (aici sper sa nu ma insel.).

Si privesc la asemanari pentru ca simt cum acest lucru ne da si noua putere sa credem si mai mult, ne cercetam mai adanc si incercam sa dam glas dorintei ce se adreseaza lui Hristos. Iar ca orice luptator curajos si cinstit, incerc sa pun in valoare ceea ce voi castiga prin lupta, nu ceea ce voi pierde. Si toate luptele (incercarile) prin care trecem sunt prilej de autocunoastere, de smerenie si rugaciune catre Dumnezeu. Iar ceea ce castig sunt: "credinta, nadejdea, dragostea!" (1 Cor. 13, 13)

"Cum sa se mantuiasca un om lipsit de smerenie, de blandete, de supunere si de ascultare fata de Dumnezeu? Cum sa se mantuiasca necredinciosul si pacatosul "daca dreptul abia se mantuieste?" (1Petru 4, 18). Apa nu se aduna pe crestele muntilor, ci in locuri joase, adanci. Nici binecuvantarea lui Dumnezeu nu se salasluieste in cei mandri, care se umfla pe sine in fata Lui, ci in cei smeriti si blanzi, care si-au adancit inima prin smerenie si blandete, prin inchinare inaintea maretiei lui Dumnezeu si ascultare de voia Sa" spunea Sf. Nicolae Velimirovici.

Hristos nu lasa neascultata rugamintea sutasului, ci ca de fiecare data imediat se indreapta cu dragoste catre cel ce-L cheama in ajutor. Insa ajutorul va fi intotdeauna dupa cum am crezut noi, dupa cat de mare ne-a fost credinta sau dupa cat de mult ne-am smerit. Si smerenia este cel mai greu lucru, nu credinta!

A te smeri fara credinta nu te ajuta, dar si a crede fara a ma smeri nu ma ajuta. Asa ca cel mai bine este sa cred, smerindu-ma!.

Sa traim cu credinta ca NUMAI Hristos ne poate ajuta in toate clipele vietii si ma voi putea smeri rugandu-ma Lui, iar prin rugaciune imi voi insanatosi si eu sufletul. Sanatos fiind voi putea sa ajut si eu pe cel neputincios. In vechime, doctorii -dupa fiecare consultatie- scriau pe o foaie de hartie reteta cu tratamentul pe care trebuia sa-l urmeze pacientul. Si in primul rand scriau cu litere mari "CD" care insemna "Cum Deo - cu Dumnezeu", pentru ca erau constienti de faptul ca orice medicament pe care l-ar prescrie, daca nu este luat cu credinta ca Dumnezeu il ajuta pe cel bolnav, nu ar avea niciun efect.

Deci, credinta este cea care ne mantuieste, ne insanatoseste! Dar fara smerenie nu putem pastra binecuvantarea lui Dumnezeu, fara binecuvantare nu pastram Harul Duhului Sfant, iar fara Har suntem goi si neputinciosi.

Ingaduiti-mi acum la sfarsitul acestor randuri sa propun ceva: asa cum Duminica Mironositelor a fost dedicata Mamei credincioase sau Inaltarea Domnului si ca zi a Eroilor ce au cazut spre apararea Patriei si a Dreptei credinte, tot asa si aceasta Duminica sa fie dedicata politicienilor -care oricum se comporta cu noi ca niste slugi- pentru ca sa ia aminte la credinta si felul in care sutasul (ofiterul de armata) se roaga lui Hristos. Iar grija de cel neputincios si bolnav sa le fie grija permanenta, sutasul sa le fie model in activitatea lor.

Nu putem privi la Hristos fara sa ne vedem fratele. Frumos ar fi sa ne vedem fratele si "de la Domnul sa cerem"!

Arhim. Siluan Visan

 

.

• Vindecarea slugii sutasului - Evanghelia credintei
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii
• Duminica a IV-a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
  Publicat in : Duminica a 4-a dupa Rusalii