În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).
Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.
Iubiţi credincioşi,
Primul motor cu energie solară produs de o fabrică de automobile avea putere numai să rotească un disc de plută. De atunci, s-au făcut progrese pentru transformarea energiei razelor solare în energie electrică. Dar pare, totuşi, să fie un timp destul de lung până vom putea conduce un automobil alimentat cu energie solară.
În timp ce ştiinţa care studiază energia solară este în dezvoltare, noi, care suntem creştini, am putea să ne bazăm pe un alt gen de energie: puterea Fiului lui Dumnezeu, despre Care Sfânta Scriptură ne spune că este în cer chiar acum şi este „mai presus decât toată Începătoria şi Stăpânia şi Puterea şi Domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (Efes. 1, 21).
Dumnezeul nostru este, aşa cum spune psalmistul, un Domn bun şi mare, Care „pe toate câte le-a vrut, le-a făcut în cer şi pe pământ” (Ps. 134, 3-6). Dumnezeu este Stăpânul istoriei, Care cârmuieşte inimile şi evenimentele după bunul Său plac (Efes. 4, 17).
Înţeleptul Solomon Îi spune: „Tu, pururea ai putere nemărginită” (Înţ. 11, 21), iar dreptul Iov mărturiseşte: „Ştiu că eşti atotputernic; nu este nici un gând care să n-ajungă pentru Tine faptă” (Iov 42, 2).
Lumea întreagă este o mărturie elocventă despre puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Contemplând frumuseţile naturii, admirând ordinea şi armonia din univers, Îl putem înţelege pe „Domnul Cel tare şi puternic” (Ps. 23, 8).
În această privinţă, Beethoven spunea: „Când privesc cerul şi milioanele de sori care luminează de sus şi-şi urmează căile cu o precizie veşnică, sufletul meu se înalţă către izvorul cel dintâi al acestor făpturi”.
Dumnezeu Îşi arată atotputernicia prin felul în care Se îngrijeşte de nevoile noastre. El, Cel Atotputernic, ne dă înfierea şi ne tratează cu îndurare, iertând păcatele noastre. „Tatăl a arătat – zice Sfântul Apostol Pavel – cât de covârşitoare este mărimea puterii Sale între noi, cei ce credem, potrivit cu puterea lucrătoare a tăriei Lui” (Efes. 1, 19).
De aceea, noi ne rugăm Dumnezeului Atotputernic, convinşi „că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc. 1, 37). Atotputernicul Creator este Atotţiitorul, adică Acela Care poartă o grijă delicată de lume şi de omul pus s-o stăpânească.
De aceea, când avem tărie în lupta vieţii, când ne merge bine şi avem cele de trebuinţă, nu trebuie să ne trufim, fiindcă „puterea este a lui Dumnezeu” (Ps. 61, 11). Toate le datorăm atotputerniciei Sale părinteşti, care se împărtăşeşte fiinţelor create pentru ca acestea să crească în bine.
Puterea lui Dumnezeu este nemărginită, şi El a promis că ne va da chiar această putere. „Nu te teme, căci Eu sunt cu Tine” (Is. 41, 10) – zice Domnul. El vrea să ne fie hrană pentru suflet şi sănătate pentru trup, cum a fost şi pentru slăbănogul din Capernaum.
Este imposibil să povestim câtă putere poate să pună Părintele ceresc într-un om şi când această putere divină ne umple, slăbiciunea omenească nu mai este o piedică.
Când experimentezi acest lucru, nu poţi decât să-L preamăreşti pe Dumnezeu, zicând cu Sfânta Fecioară Maria: „Lucruri mari mi-a făcut mie Cel Puternic şi sfânt este numele Lui” (Lc. 1, 49).
Noi trebuie să fim convinşi că avem în cer pe Biruitorul iadului şi al morţii, pe Hristos, Domnul slavei, Care vrea să vină în ajutorul nostru cu nemărginita Sa putere. Noi suntem slabi şi păcătoşi, El are putere şi vrednicie (cf. Apoc. 4, 11).
Dacă suntem credincioşi Lui şi dacă ne vedem slăbiciunile noastre, atunci atragem asupra noastră puterea lui Hristos (cf. II Cor. 12, 9). Este posibil ca puterea din razele soarelui să nu fie răspunsul la nevoile de energie ale lumii, dar puterea Fiului lui Dumnezeu din cer este tot ce ne trebuie nouă, din punct de vedere spiritual.
Pentru a înţelege aceasta, voi da câteva exemple. Încă înainte de întrupare, Fiul lui Dumnezeu a fost alături de oamenii credincioşi, dându-le o mare putere. Despre David citim că a ucis un leu şi un urs cu mâna goală, iar despre Samson aflăm că a cărat în spate marile porţi ale cetăţii.
În Sinaxarul Bisericii, ni se istoriseşte că în timpul persecuţiei lui Diocleţian (†305) a fost întemniţat, bătut şi ars cu făclii aprinse diaconul Vichentie din Spania. Simţind în el o forţă dumnezeiască, mărturisea: „Nu cer, tiranule, să încetezi a mă chinui, ci să-mi dai şi mai mari chinuri, că mai tare este puterea lui Hristos care mă întăreşte, decât puterea ta care mă chinuieşte. Şi nu voi înceta a-L proslăvi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”.
Bătut cu beţe de fier aprinse, a fost băgat iarăşi în temniţă, unde şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Noi avem încă un exemplu din zilele noastre. E vorba despre o persoană care, într-un moment deosebit, aflată în strâmtorare, a dovedit mare putere. Aceasta a fost doamna Gene Perrymann din Carolina de Sud, care în anul 1965 arăta prin experienţa ei că Dumnezeu dă tărie celor ce au nevoie. După ce copilul ei de 8 ani a coborât să ia autobuzul spre şcoală, ea, care se afla în balcon, a auzit un scârţâit de frână şi un ţipăt. A coborât în autostradă şi la o mică distanţă de casă, şi-a văzut copilul ghemuit dedesubtul maşinii, între una din roţile din spate şi rezervorul de benzină. Temându-se că rezervorul va lua foc, ea, care era o femeie slabă şi mică de statură, sub 60 de kg, în disperare a ridicat partea din spate a maşinii şi a împins în şanţ maşina, care avea greutatea de 1000 de kg.
Nu-i aşa că, uneori, ni se pare că nu avem puterea spirituală şi fizică pe care vrem să o avem? Nu ne luptăm oare cu ideea de a-L iubi pe Hristos cu tărie sau de a pune început de viaţă nouă? Nu ni se pare uneori greu de-a trăi pentru Dumnezeu acasă, la serviciu, pe stradă, în birou, în pieţele publice şi pretutindeni în mijlocul semenilor noştri?
Atunci să ne dăruim în întregime lui Hristos, Care are puterea să ierte păcatele şi să vindece neputinţele noastre. Să ne încredinţăm vieţile noastre Lui, pentru a fi încurajaţi, protejaţi şi întăriţi cu „puterea slavei Sale” (Col. 1, 11).
Putem fi ajutaţi întotdeauna, dacă ne încredinţăm Aceluia Care, prin Duhul Său, ne întăreşte în „omul cel lăuntric” (Efes. 3, 16).
Când puterea lui Dumnezeu lucrează în noi, avem pace în primejdii, suntem supuşi în necazuri şi răbdători în suferinţe, îndurând cu blândeţe dispreţul sau contrazicerea.
Într-adevăr, Dumnezeu dă o putere neaşteptată credincioşilor Săi, atunci când ei trec prin încercări deosebite, aşa încât să nu ne mai recunoaştem sărmana noastră fire. Cei slabi şi fricoşi ajung tari şi curajoşi, cei neînvăţaţi primesc înţelepciune, cei muţi primesc cuvânt cu putere multă de la Fiul lui Dumnezeu, Care stă de-a dreapta Tatălui cu putere infinită şi poate să-i ajute pe cei ispitiţi sau încercaţi (cf. Evr. 2, 18).
Iubiţii mei,
Hristos este Emanuel, „Dumnezeu cu noi”, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Care a spus: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt. 28, 18). Toate lucrurile din lume sunt slabe şi neputincioase în comparaţie cu El, valoarea şi puterea cea mai mare din tot universul creat. Dacă rămânem în Hristos şi împlinim poruncile Lui, vom primi „putere de sus” (Lc. 24, 49) şi vom birui încercările şi obstacolele de pe acest pământ.
S-ar putea ca să nu fie întotdeauna nevoie de putere fizică. Uneori, poate avem nevoie de o putere de voinţă supranaturală spre a birui ispita. Alteori, în viaţa noastră, poate să aibă loc o mare tristeţe care cere putere emoţională.
Oricare ar fi dificultatea, Dumnezeu poate să ne dea putere să facem faţă greutăţilor vieţii, precum ne asigură psalmistul David când zice: „Domnul va da tărie poporului Său” (Ps. 28, 11). Amin.
Înaltpreasfinţitul Irineu Pop-Bistriţeanul
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.