Sfanta Scriptura ne prezinta foarte putine informatii despre Apostolul Toma. In scrierile apocrife, Sfantul Toma apare cu numele de Iuda; Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu si Luca il numesc Toma; iar Sfantul Evanghelist Ioan il numeste Geamanul. Nu stim de ce Toma mai purta un alt cognomen - Iuda sau Mar.

Invatatura celor 12 Apostoli, scrisa in jurul anului 250, mentioneaza ca India si tarile din jur au primit Evanghelia lui Hristos prin predica Apostolului Iuda Tomas, iar actele Sinodului I Ecumenic (Niceea, 325) pastreaza semnatura unui Mar Ioan, preot al Bisericii Persiei si episcop al Marii Indii.

Apostolul Toma s-a nascut in Paneada Galileei. De profesie era pescar. In scrierile apocrife se spune ca ar fi fost o vreme tamplar. Probabil ca de aceea arhitectii si mestesugarii l-au preferat ca protector. In referatele nou-testamentare nu sunt redate imprejurarile in care a fost chemat la apostolat, ci il intalnim in listele Sfintilor Apostoli (Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15; Fapte 1, 13).

Desigur, sunt si momente in care se evidentiaza interventiile sale alaturi de Mantuitorul. De pilda, atunci cand Lazar din Betania a murit, Toma, referindu-se deopotriva la ceea ce avea sa I se intample Mantuitorului si aratandu-si atasamentul total al lui fata de Domnul, precum si capacitatea lui de a se jertfi pentru El, a spus confratilor sai: „Sa mergem si noi si sa murim cu El“ (Ioan 11, 7-16). Sau, cand Hristos a rostit Marea Cuvantare de despartire, Toma, neintelegand unde va merge, Il intreaba: „Doamne, nu stim unde Te duci; si cum putem sti calea?“ La aceasta interventie, Hristos Se autoreveleaza: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan 14, 4-6).

Cel mai cunoscut episod este insa cel al manifestarii neincrederii sale in Invierea Mantuitorului. Desi I-a fost ucenic, Toma vrea probe: „Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede“ (Ioan 20, 25). Toma cere semnele Crucii; semnele identitatii lui Hristos, spune parintele Galeriu.

Asa se face ca la proxima intalnire a Mantuitorului cu ucenicii Sai, adica la opt zile dupa prima Sa aratare, Hristos a intrat la Apostoli prin usile incuiate si, dupa ce le-a dat binetea pacii divine (Ioan 20, 26), Iisus l-a indemnat pe Toma, care lipsise in ziua cea una a Invierii (Ioan 20, 24), sa-I atinga ranile din palme si din coasta. Insa, felul in care Hristos i-a adresat indemnul l-a facut pe Toma sa nu mai simta nevoia sa o faca, ci luminat de Duhul Sfant neintarziat s-a aruncat la picioarele Domnului strigand: „Domnul meu si Dumnezeul meu!“ (Ioan 20, 28). Din acest comportament al lui Toma intelegem ca totul a fost randuit prin iconomia lui Dumnezeu, pentru a fi marturie spre incredintarea celorlalti ucenici. Daca la inceput, pentru a crede, Toma avea nevoie de probe empirice, de chenoze probatorii, dintr-o data el a marturisit: „Domnul meu si Dumnezeul meu!“.

Era strigatul care anticipa acel „Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut!“ (Ioan 20, 29). Adica ii fericeste atat pe patriarhii si profetii Vechiului Testament, cat si pe noi, cei care, dupa Inaltarea Sa, avem prin credinta legatura cu El. Virtutea credintei ne lanseaza dincolo de noi. O promisiune peste veacuri si generatii, ca nu vederea fizica, ci doar aceea spirituala trebuie sa ne incredinteze de adevarul Invierii Domnului. De fapt, aceasta este si marturia: ca vederea slavei lui Dumnezeu nu presupune doar vederea fizica, desi nu o exclude.

In sfarsit, pe Toma il mai intalnim amintit ca facand parte din anturajul Apostolilor carora Iisus li S-a aratat la Marea Tiberiadei (Ioan 21, 2). Suntem convinsi ca Toma n-a lipsit nici in alte imprejurari din anturajul Mantuitorului, exceptand cateva momente in care Hristos a preferat doar pe trei din grupul celor doisprezece - Petru, Iacov si Ioan.

Toma, prin atitudinea sa fata de Inviere, vrea sa rezolve rational binomul credinta / necredinta, desi „a crede“ nu-l include pe „a vedea“. Insa, iudeu fiind, nu putea face rabat de la regula. Iata ce spuneau iudeii care L-au rastignit pe Iisus: „Daca este regele lui Israel, sa Se coboare acum de pe Cruce si vom crede in El“ (Matei 27, 42). Sfantul Pavel spune celor din Corint: „umblam prin credinta, nu prin vedere“ (II Corinteni 5, 7). Acest adevar a fost profetic anticipat: „Daca nu credeti, veti fi zdrobiti“ (Isaia 7, 9).

Credinta salasluieste dincolo de limitele mintii omenesti. Ea este „incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute“ (Evrei 11, 1). Credinta nu are nevoie de marturii probatorii. Crezi sau nu crezi. Si totusi, Toma vrea sa se convinga: „Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu“ (I Corinteni 2, 10). Cu dorinta lui Toma a fost de acord si Hristos, Care a spus: „. pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am“ (Luca 24, 39). Vederea cu Duhul depaseste vederea fizica. De fapt, aici avem de a face cu o reciprocitate intre vederea data de Duhul Sfant si credinta: daca nu crezi, nu poti avea aceasta vedere, iar daca n-ar fi aceasta vedere, nu ar fi credinta, dovedirea celor nevazute.

Prin atitudinea sa, Toma a devenit unul dintre martorii Invierii lui Hristos catre popor (Fapte 13, 31). Numai in urma unui astfel de rationament logic, Sfantul Toma I-a recunoscut dumnezeirea lui Iisus: „Domnul meu si Dumnezeul meu!“ (Ioan 20, 28). A devenit un pretios martor al Invierii Domnului.

Invierea lui Hristos a marcat pentru vesnicie istoria lumii, careia i s-a oferit perspectiva eshatologica a Imparatiei lui Dumnezeu. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, potrivit Traditiei, Apostolii au tras la sorti zonele in care urmau sa propovaduiasca. Stiut este faptul ca lui Toma i-au revenit tinuturile dinspre India. Diferitele relatari - ce dateaza inca din secolul al II-lea - vorbesc despre eficienta predicii lui Toma in randul partilor, mezilor, persilor, hircanienilor si bactrienilor, popoare ce se aflau pe teritoriul Iranului, Irakului, Afganistanului si Pakistanului de astazi. Numai in Kerala, Toma a botezat peste trei mii de suflete, formand astfel prima comunitate crestina din India. Pentru aceasta comunitate el a hirotonit preoti si episcopi din randul lor, intemeind sapte Biserici locale, cu numeroase comunitati mai mici.

Toma a plecat apoi spre alte tinuturi, ajungand probabil pana in Sri Lanka, iar la intoarcerea in Calamina, probabil in anul 72, a fost martirizat prin strapungerea cu o sulita. Mormantul sau se afla in Catedrala din Mylapore, in apropiere de Madras, iar moastele sale - care au fost duse mai tarziu la Edessa (in 394), apoi in Chios (in 1298) - se afla la Ortona, in Abruzzi - Italia. Un deget de-al Sfantului se pastreaza la Maastricht (Olanda).

Istoricii din secolul al XIII-lea atesta si ei misiunea pe care a desfasurat-o Toma in Partia, Media si India. Pe seama Sfantului Apostol Toma s-au pus si se pun diferite scrieri de origine gnostica. Dintre acestea amintim: Faptele lui Toma, Apocalipsa lui Toma, Evanghelia copilariei lui Toma si Evanghelia lui Toma. Aceasta din urma se mai numeste si Cartea lui Toma Necredinciosul. Sunt toate scrieri apocrife, datand din secolul al II-lea, pana in secolul al IV-lea. Unele dintre ele sunt de origine gnostica sau maniheana.

Autenticitatea acestor carti nu a fost recunoscuta de Parintii Bisericii (secolul al II-lea), ele fiind considerate ca fiind eretice, adica nocive credintei.

† Calinic Botosaneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor

.

• Duminica Sfantului Toma
  Publicat in : Duminica Tomei