Duminica Sfantului Apostol Toma

Duminica Sfantului Apostol Toma Mareste imaginea.

"In ziua cea dintai a saptamanii, fiind seara si usile fiind incuiate, acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: Pace voua! Si, zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazandu-l pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si, spunand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute. Insa Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus.



Deci i-au spus lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede. Si, dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma era impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijlocul lor si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Iisus a facut inaintea ucenicilor Sai si alte multe minuni, care nu sunt scrise in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui." (Ioan 20, 19-31)

"Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 29)

Acestea, sunt cuvintele pe care le-a adresat Mantuitorul Iisus Hristos ucenicului Sau Toma, care mai intai s-a indoit de Invierea Lui, dar, dupa ce L-a intalnit pe Hristos si I-a atins semnele cuielor din mainile Lui si semnul sulitei din coasta Lui, a biruit indoiala sa si a devenit un marturisitor puternic al adevarului Invierii lui Hristos si al dumnezeirii Sale. Mantuitorul Iisus Hristos ii spune lui Toma: "Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 29), adica fericiti sunt cei ce n-au vazut cu ochii trupului pe Hristos Cel Inviat, dar au crezut in El. Toma crede in Invierea lui Hristos dupa ce Il vede cu ochii trupesti si Ii atinge ranile de pe trup cu mana sa, insa Mantuitorul ii spune ucenicului Sau indoielnic ca mai inalta decat cunoasterea prin simturi este cunoasterea spirituala prin credinta care vine din auzire si intelegere duhovniceasca, nu neaparat din atingere si vedere trupeasca.

Credinta, ca relatie a omului cu Dumnezeu, se naste in interiorul omului, in inima sa, dupa ce a primit cuvantul lui Hristos. "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Romani 10, 17). Deci, credinta vine din cuvintele Evangheliei, din invatatura Bisericii, din cuvantul preotului, din cuvantul de invatatura crestina auzita de la mama si tata sau de la bunici in anii copilariei, acestia fiind primii dascali in viata omului. Credinta se mai poate naste si creste din citirea cartilor sfinte sau din sfatul sincer al unui prieten credincios. Prin urmare, credinta nu este o vedere fizica, trupeasca, prin simturi, ci este o vedere sau o intelegere spirituala, o cunoastere cu ochii mintii a realitatilor spirituale nevazute si netrecatoare.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "atunci avem credinta, cand nu ne marginim numai la ochii trupului, ci vedem cu ochii mintii cele ce nu se vad. Mai cu seama pe acelea pe care le vedem cu ochii mintii trebuie sa le socotim mai vrednice de credinta decat pe cele pe care le vedem cu ochii trupului" (Omilii la Facere, omilia LXIII, V, in col. PSB, vol. 22).

Mantuitorul Iisus Hristos ii fericeste pe cei care au aceasta putere sau capacitate spirituala de a cunoaste realitatile nevazute, de a vedea cu ochii sufletului prezenta lui Dumnezeu - Creatorul dincolo de creaturi, dincolo de vederea fizica sau corporala. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: "Cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice" (II Corinteni 4, 18). Deoarece Dumnezeu este imaterial, netrecator si nemarginit, El nu poate fi vazut cu ochii trupesti. Insa sufletul luminat de credinta poate vedea sau cunoaste prezenta lui Dumnezeu dincolo de vederea fizica, printr-o relatie spirituala cu El.

Evanghelia de astazi se termina cu o invatatura sau o concluzie esentiala referitoare la credinta: "Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui" (Ioan 20, 31).

In finalul ei, Evanghelia nu se refera doar la credinta si convingerea lui Toma, ci se refera la toti cei care vor crede in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si anume, scopul credintei lor in Hristos este unirea cu El, adica dobandirea vietii vesnice. Prin urmare, cand marturisim credinta in Iisus Hristos si in Invierea Lui, noi aratam dorinta de-a dobandi viata vesnica. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: "De vei marturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si vei crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe El din morti, te vei mantui! Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire" (Romani 10, 9-10). Deci, noi credem in Iisus Hristos Cel Inviat, pentru ca vrem sa traim vesnic in iubirea Lui, in lumina si bucuria Preasfintei Treimi. Scopul scrierii si citirii sau proclamarii Evangheliei este acela de a intari credinta in Hristos si de-a chema pe oameni la mantuire, adica la viata vesnica. Prin urmare, credinta nu este o simpla convingere intelectuala, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legatura vie a omului credincios cu Dumnezeu, Izvorul vietii vesnice.

Acest adevar este marturisit de Sfintii Apostoli si de Biserica lui Hristos. De pilda, Sfantul Apostol Pavel zice: "Credinta este incredintarea celor nadajduite si dovedirea celor nevazute" (Evrei 11, 1). Deci credinta este o pregustare a unor realitati ceresti promise sau dorite si o vedere spirituala cu ochii mintii a unor daruri sfinte nevazute cu ochii trupesti. Prin urmare, credinta este o relatie sau o legatura vie cu Dumnezeu Care ne daruieste in arvuna bucuria comuniunii eterne cu El: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul" (Psalmi 33, 8). Toate Sfintele Taine ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Imparatia cerurilor, bucurie din bucuria lui Hristos Cel Inviat din morti. De unde stim noi aceasta? Din experienta si marturia sfintilor. Iata ce spune Sfantul Apostol Petru in aceasta privinta: "Pe Iisus Hristos fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita" (I Petru 1, 8).

Il iubiti desi nu L-ati vazut, credeti in El desi acum nu-L vedeti, dar crezand va bucurati in El cu o bucurie negraita si preamarita inseamna o bucurie mai presus de orice exprimare in cuvinte, izvorata din prezenta harica a lui Hristos Cel Inviat si preaslavit in sufletele credinciosilor. Bucuria negraita si preaslavita a crestinilor este bucuria mantuirii. De aceea, Sfantul Apostol Petru adauga imediat: "Dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor" (I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte: recompensa, rasplata sau rodul credintei vii este mantuirea sufletului, adica unirea omului cu Dumnezeu.

Desi nu Il vedem pe Hristos cu ochii trupesti, prin credinta Il simtim prezent in Biserica Sa si in viata noastra. Ca atare, cand se intensifica legatura omului cu Hristos Domnul prin credinta, rugaciune si fapte bune, prezenta Lui in viata crestinului aduce multa bucurie negraita si preaslavita. In acest sens, Sfantul Maxim Marturisitorul († 662) vorbea despre virtutea credintei ca fiind puterea de legatura spirituala care infaptuieste unirea desavarsita, nemijlocita si mai presus de intelegere a credinciosului cu Dumnezeu. Astfel, credinta ca legatura vie dintre credincios si Dumnezeu in Care el crede este lumina vietii Bisericii pe pamant si arvuna vietii celei vesnice sau pregustarea bucuriei preaslavite din Imparatia Preasfintei Treimi.

In Duminica Tomii aducem multumire lui Dumnezeu mai ales pentru darul credintei. Dumnezeu daruieste tuturor oamenilor acest dar, pentru ca "Dumnezeu doreste ca tot omul sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4). De fapt, omul creat dupa chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26) poarta in sine posibilitatea sau inceputul legaturii sale cu Dumnezeu, o legatura personala, inteligenta si iubitoare sau afectiva. Din pacate, nu toti oamenii cultiva acest dar al legaturii lor personale cu Dumnezeu, Facatorul cerului, al pamantului si al omului. Multi oameni nu-si mai pun intrebarea: cine a facut cerul si pamantul, soarele si luna, aerul si apa, fara de care viata nu ar fi posibila, ci se comporta in lume, in creatia lui Dumnezeu, ca si cand Dumnezeu nu ar exista. Daca nu credem in Dumnezeu sau nu vrem sa comunicam cu Dumnezeu, aceasta nu inseamna ca Dumnezeu nu exista. Insa cei care cred in Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, si intra in legatura cu El prin rugaciune si prin fapte bune, aceia primesc inca din lumea aceasta in arvuna bucuria cea negraita si preaslavita a credintei lucratoare prin iubire. Totusi, plinatatea acestei bucurii o primeste omul credincios numai dupa invierea de obste, cand si trupul sau va participa la bucuria vesnica a sufletului sau unit cu Dumnezeu prin har.

Intelegem, asadar, ca trebuie sa cultivam credinta prin rugaciune, ca expresie a iubirii fata de Dumnezeu, si prin fapte bune, dovada a iubirii fata de aproapele. Altfel spus, credinta singura nu este suficienta, ci ea trebuie sa fie insotita si de faptele credintei, pentru ca "precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte moarta este" (Iacov 2, 26). In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Chiar daca cineva crede cu desavarsire in Tatal, si in Fiul, si in Duhul Sfant, daca nu savarseste binele, credinta singura nu-i va folosi la nimic pentru mantuire. Atunci cand zice Iisus Hristos: "Viata vesnica este sa Te cunoasca pe Tine ca singurul si adevaratul Dumnezeu" (Ioan 18, 3) sa nu credem ca aceasta credinta ne este indeajuns pentru mantuire, ci mai avem nevoie inca de o vietuire buna si de o purtare ordonata" (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXXI, 1).

Noi credem ca Hristos Domnul a inviat, mai ales pentru ca Sfintii Apostoli care ne-au propovaduit Evanghelia lui Hristos au vazut si au marturisit pe Hristos Cel Rastignit si Inviat. La inceput, credinta vine din ascultarea cuvantului Evangheliei, iar apoi ea se confirma si se lumineaza prin bucuria prezentei lui Hristos Cel Inviat in sufletele celor care cred in El. Aici vedem legatura tainica dintre citirea Evangheliei ca binevestire a adevarului credintei si raspunsul nostru ca marturisire a credintei. Mai intai ascultam Sfanta Evanghelie si apoi marturisim Crezul. De la cine am invatat noi aceasta? De la femeile mironosite si de la Sfintii Apostoli. Femeile mironosite au fost cele dintai persoane care au crezut in Invierea Mantuitorului. Cand au crezut? Dupa ce au ascultat Vestea cea Buna a Invierii Lui adusa lor de catre inger la mormantul lui Iisus. "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici (a spus ingerul femeilor mironosite)… Mergeti si spuneti ucenicilor Lui…" (Marcu 16, 6 - 7). Ele insa n-au zis: noi nu credem, nici n-au mai intrebat ceva, ci au auzit si au crezut. Apoi s-au intors spre casa cu bucurie si cu teama. Teama de mister, de neobisnuit, iar bucurie, pentru ca au primit Vestea cea Buna a Invierii lui Hristos.

Deci, ele au crezut pentru ca li s-a vestit mai intai Evanghelia Invierii de catre inger. Iar pe cand se intorceau ele spre Ierusalim, pe neasteptate, L-au intalnit pe Insusi Domnul Hristos Cel Inviat, Care le-a zis: "Bucurati-va, nu va temeti". Prin urmare, credinta lor izvorata din ascultarea si primirea Evangheliei Invierii a fost confirmata de intalnirea lor cu Insusi Iisus Hristos Cel Inviat. Evanghelia ne spune ca indata ce ele L-au vazut pe Iisus, I s-au inchinat Lui, si au cuprins picioarele Lui (cf. Matei 28, 9). Atingand picioarele lui Hristos Cel Inviat, pe cand s-au inchinat in fata Lui, femeile mironosite au simtit sau au trait faptic adevarul impartasit lor de catre inger prin cuvant. De atunci si pana astazi credinta lor se cultiva in viata Bisericii: auzim Evanghelia lui Hristos Cel Rastignit si Inviat, credem in inima noastra adevarul ei, il marturisim prin rostirea Crezului, iar apoi ne intalnim cu Hristos Cel Rastignit si Inviat impartasindu-ne cu El in Sfanta Taina a Euharistiei.

Cand intram duminica in biserica, mai intai ne intalnim cu Hristos Cel Inviat sarutand icoana Invierii Lui, comunicam cu Hristos Cel Inviat prin rugaciune si prin ascultarea Evangheliei Sale, Il marturisim rostind Crezul, iar apoi ne impartasim cu Hristos Cel Inviat in Sfanta Euharistie, primind Trupul si Sangele Lui, ca arvuna a vietii, pacii si bucuriei vesnice din Imparatia cerurilor. Bucuria traita de femeile mironosite si de ucenicii care L-au vazut pe Hristos Cel Inviat se primeste, se marturiseste si se raspandeste in lume prin lucrarea Bisericii lui Hristos. Credinta Sfintilor Apostoli care L-au vazut cu ochii lor trupesti pe Hristos Cel Inviat lumineaza credinta noastra, a celor care-L vedem acum pe Hristos duhovniceste cu ochii si simtirea sufletului.

Din acest motiv, putem rosti cu bucurie rugaciunea: "Invierea Lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus". Prin aceasta marturie devenim si noi vestitori ai Invierii Mantuitorului Iisus Hristos si marturisitori ai iubirii Lui pentru oameni, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin!

+ Daniel, Patriarhul Romaniei
Sursa:ziarullumina.ro

Duminica Sfantului Apostol Toma  - Predica IPS Bartolomeu - AUDIO

 

.

17 Aprilie 2015

Vizualizari: 2389

Voteaza:

Duminica Sfantului Apostol Toma 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE