Neincrederea lui Toma

Neincrederea lui Toma Mareste imaginea.

“Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” Şi zicând acestea apoi Iisus apoi le-a arătat ucenicilor săi mâinile şi coasta sa, iar ucenicii s-au bucurat văzând pe Domnul. Toma, unul din cei doisprezece apostoli nu era cu ucenicii când li s-a arătat Iisus. Iar ucenicii i-au spus după aceea lui Toma că l-au văzut pe Domnul. Dar Toma s-a îndoit de cele spuse de ceilalți ucenici și le-a zis: “Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” Dar după opt zile ucenicii lui Iisus și Toma erau împreună într-o încăpere unde ușile erau încuiate și a venit iarăși Iisus, a stat în mijlocul lor și a zis „Pace vouă!”, iar lui Toma Iisus i-a zis „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.” Și atunci Toma i-a răspuns lui Iisus: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” La care Iisus i-a zis lui Toma „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 1-31)

Sondajele de opinie publică arată că majoritatea oamenilor, în special a românilor mărturisesc că au o credință religioasă. De asemenea majoritatea oamenilor sunt de bună credință omenește vorbind, sunt cinstiți, nu se dau la o parte să facă un bine atunci când le este cu putință. Deci ateiști sau antiteiști sunt practic puțini oameni. Dar tot așa, folosind aceleași criterii de analiză și observație sociologică, antropologică și religioasă, puțini oameni sunt credincioși în sensul biblic sau potrivit literei ori a spiritului religios. Majoritatea oamenilor sunt deci credincioși așa zis căldicei, ori sunt asemenea lui Toma în prima săptămână de după înviere. Ei vor sa vadă, să cerceteze, să aibă probe, și apoi, pe baza evidenței vor și crede. Acesta este de fapt și spiritul veacului acestuia modern, empiric, tehnic și științific, care a descoperit miraculos atâtea lucruri bazându-se pe cercetare, experiment, analiză minuțioasă a lucrurilor și a fenomenelor naturale. Numai că știința cea mai modernă dovedește tot mai evident că lumea și cosmosul, realitatea așa zis obiectivă nu sunt de natură materială, ci totul este de fapt energie în cea mai mare parte nevăzută. Intuitiv și prin revelație dumnezeiască omul religios din toate timpurile și locurile a presimțit că dincolo de realitatea materială, vizibilă cu ochii trupești există și o realitate invizibilă care nu poate fi văzută decât cu ochi spirituali pentru cei care au astfel de ochi să vadă. Și pe cât mai spirituală vederea pe atât mai vizibilă realitatea nevăzută. Omul înduhovnicit nu mai are nevoie să vadă pentru a crede, după cum omul neînduhovnicit are nevoie să vadă cu ochii trupești, are nevoie de dovezi pentru a se îndupleca să și creadă. Poate de aceea mântuitorul îl mustră pe Toma și fericește pe cei care nu au văzut și au crezut. “Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 1-31)

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit ne-a învățat că: "Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute" (Evrei 11, 1) și că "Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creadă că El este și că se face răsplătitor celor care Îl caută" (Evrei 11, 6). Credința este un act de cunoaștere, dar de cunoaștere deopotrivă cu mintea și cu inima.Vorbim mult despre credință dar înțelegem mai puțin și vedem și mai puțin din adevărata glorie dumnezeiască atunci când nu avem un dram de credință ci gândim doar cu mintea și privim doar cu ochii trupești. Potrivit învățăturii Sfântului Pavel: “Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. (Evrei 11, 1). Credința este un dar dumnezeiesc pentru oamenii care voiesc și se nevoiesc să încreadă în Dumnezeu. Ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt credem și ne încredem în cele ce ni le descoperă Dumnezeu și ne astfel putem orienta propria viață potrivit acelei lumini dumnezeiești mai presus de fire și de lume. Prin harul Sfântului Duh și cu voința credinței se poate schimba orice viață în bine, se pot muta și munții de necredință din noi înșine, munți care ne împiedică să vedem partea luminată a muntelui. Altfel ne condamnăm singuri să rămânem în partea întunecată a muntelui, să nu vedem lumina dumnezeiască.

Credința este ascultare divină. Este crezul nostru, încredințarea în puterea lui Dumnezeu, în iubirea sa pentru oameni și voința sa de a face omului bine. Avraam, Moise, Fecioara Maria au acționat prin credință în Dumnezeu. De asemenea și apostolii după primirea Sfântului Duh. Dar numai crezând nu este suficient. Putem cunoaște multe lucruri despre Dumnezeu dar putem să nu trăim după cum vrea Dumnezeu. Sfântul Iacov spune că și diavolii cred, ba chiar se și cutremură, însă rămân diavoli, adică despărțiți de Dumnezeu. Fapta credinței este angajarea totală a omului, primirea adevărurilor dumnezeiești cu mintea, dar și cu inima, mărturisirea cu gura, dar și cu viața pe care o ducem. Este ascultare și iubire. Credința ar trebui să fie precum o bucată de oțel pusă în foc. Oțelul rămâne oțel în compoziția sa chimică, dar un oțel care nu mai este opac, inert, dur, ci aprins fiind produce nu numai lumină ci și căldură. Tot așa credința ne dăruiește deopotrivă lumina înțelegerii dar și căldura iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Dumnezeu nu este niciunde pentru cei care îl caută pe Dumnezeu dar privesc numai cu ochii lumești deoarece Duh este Dumnezeu, iar duhul este nevăzut. Pentru cei care au ajuns să vadă și să înțeleagă realitatea duhovnicește Dumnezeu este pretutindeni și pe toate le împlinește. Dumnezeu este în toate și aproape de cei ce se tem de El (Ps. 84, 10), dar mîntuirea Lui este departe de cei păcătoși (Ps. 118, 155). Sfântul Apostol Iacov scrie că și demonii cred și se înfioară (Iacov 2,19b), iar Sfântul Apostol Pavel propovăduiește cum cu toții știm că suntem mântuiți prin credință (Efes. 2, 8). Iar Sfântul Apostol Petru ne învață: “Credeți în Dumnezeu fără să-l vedeți și va veți bucura cu o bucurie negrăită.” (1 Petru, 1,8). Apostolul Toma a pipăit cu mâna rănile lui Iisus și a crezut. Dar după tradiția bisericească necredința lui în învierea lui Iisus l-a mustrat toată viața până la moartea sa ca martir în India unde l-a propovăduit pe Iisus cel înviat. Tot potrivit tradiției, un ostaș l-ar fi împuns pe Toma cu sulița ca pe Iisus. Poate mustrarea conștiinței l-a împuns precum o suliță, așa cum conștiința ne mustră și pe noi de câte ori din orgoliu ori din vanitate devenim sceptici, ori mai puțin credincioși de cum s-ar cuveni, ori când faptele noastre nu se potrivesc cu ceea mărturisim și propovăduim altora.

Toți oamenii aleargă să fie fericiți, ziua și noaptea. Dar dacă fericirea ar sta în puterea oamenilor, toți oamenii ar fi fericiți. Toți doresc, vor și luptă să fie fericiți, dar nu sunt. Ceea ce înseamnă că cheia fericirii nu se află în inteligența omului , ci în voința lui Dumnezeu și în credința omului în Dumnezeu. Fericirea pe care ne-o aduce în inimi credința este un alt fel de fericire decât fericirea pe care ne-o oferă lumea aceasta plină de promisiuni și de pofte care în ultimă instanță nu ne satisfac inima și mintea, nu ne potolesc setea după izvorul cu apă vie al tămăduirii dumnezeiști. Fericirea este un dar de la Dumnezeu. Cel ce se apropie mai mult de Dumnezeu să primească darul credinței înțelege mai mult și se apropie mai mult de adevărata fericire. Sfânta Scriptură fericește pe oamenii morali și spirituali dar deplânge ca nefericiți pe toți oamenii care trăiesc în virtuți false și după fericiri înșelătoare și amăgitoare.

„Hristos s-a sculat și de aceea nimenea să nu fie necredincios”. Tot așa precum Toma a strigat bucuros și fericit după ce a atins coasta lui Iisus, după ce l-a văzut pe Iisus cel înviat să strigăm și noi: “Domnul meu și Dumnezeul meu”. Fiindcă ne-a spus Iisus că: „Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut !”

Marin Mihalache
Chicago, USA

Despre autor

Marin Mihalache Marin Mihalache

Colaborator
35 articole postate
Publica din 19 Aprilie 2018

Pe aceeaşi temă

09 Mai 2021

Vizualizari: 314

Voteaza:

Neincrederea lui Toma 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE