Biserica il praznuieste pe 20 iulie pe unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament: Ilie Tezviteanul. Alaturi de Enoh, este unul dintre cei doi oameni care au fost ridicati, inca din timpul vietii pamantesti, cu trupul la cer, fara a gusta moartea. Asta nu inseamna ca, pana la sfarsitul lumii, lucrurile vor ramane asa.

Conform Sfintei Scripturi, Ilie si Enoh vor veni in zilele premergatoare celei de a doua veniri a Mantuitorului Hristos, vor predica, vor denunta viclenia Antihristului si ratacirea in care multi vor cadea, intarind pe cei care vor ramane statornici in dreapta credinta. La sfarsitul perioadei de propovaduire, si Ilie si Enoh vor patimi moarte martirica. Astfel, daca Sfantul Ioan Botezatorul a fost Inaintemergatorul primei veniri a Domnului pe pamant ˗ cea smerita, intru slujirea si vindecarea omului ˗, Sfantul Ilie va fi Inaintemergatorul celei de a doua veniri a Sa ˗ cea intru putere si slava, cand va si judeca lumea. Pentru bisericile care au ca ocrotitor pe Sfantul Ilie (asa cum este si biserica la care slujesc, cunoscuta de ieseni cu numele Talpalari), exista, dincolo de harul pe care-l poate revarsa Dumnezeu asupra enoriasilor sau asupra monahilor ocrotiti de rugaciunile acestui prooroc unic, si un mic neajuns, o nemangaiere, daca-i putem spune asa. Anume aceea ca ei nu pot avea acces la nici un fel de sfinte moaste (trupul sau fiind ridicat la cer) sau relicve sfinte ale acestui sfant care-i ocroteste. Pana si de la Maica Domnului ne-a ramas binecuvantatul sau brau spre mangiierea si intarirea multora.

Dar acest inconvenient este cu mult depasit de un aspect asupra caruia reflectam extrem de rar (sau deloc). Asa cum aminteam la inceputul articolului, Sfantul Ilie va veni inapoi pe pamant, inainte de sfarsitul lumii. El va predica vreme de trei ani si jumatate inainte de a fi ucis. Nu e deloc greu de imaginat ca, in tot acest interval de timp, Sfantul Ilie ar putea alege sa intre in bisericile care il au drept ocrotitor. Care parinti, intrand intr-o localitate in care stiu ca se afla si o parte dintre copiii lor, nu ar merge sa-i viziteze pe acestia? Cine ar avea o inima atat de rece incat sa treaca prin acel loc fara ca sa-i salute macar pe cei carora li se acorda respectul si cinstea firesti a se acorda unor parinti? Asadar, nu e greu de presupus ca si Sfantul Ilie, mai ales ca va avea misiunea de a predica adevarata credinta si pe adevaratul Dumnezeu, va face un astfel de gest, intalnindu-se cu proprii sai "copii". Despre momentul in care s-ar putea intampla acest lucru, nu stim nimic precis, intrucat sfarsitul lumii poate surveni in orice moment, atunci cand voieste Dumnezeu. Adica se poate petrece si peste multe sute de ani, dar si peste doar cativa ani.

Avand in minte toate aceste consideratii, ca preot al unei comunitati care il are ca ocrotitor pe acest mare prooroc al Vechiului Testament (dar si mucenic al vremurilor de pe urma), va marturisesc ca m-am cutremurat, constientizand ca este perfect posibil urmatorul scenariu. Sa slujesc la sfantul altar si, la sfarsitul slujbei, facand apolisul (formula cu care se incheie o slujba), sa pomenesc, cum fac de obicei, si pe Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, "ocrotitor al acestui sfant locas". Si, ridicand, la urma, privirea, sa constat ca in biserica tocmai a intrat acest mare sfant. Ar urma, dupa ce mi-ar trece fireasca uimire si as lua binecuvantare, probabil un dialog. Poate ca l-as intreba, atunci, anumite lucruri, poate ca doar l-as ruga sa mijloceasca inaintea tronului Preasfintei Treimi pentru noi toti si, mai ales, pentru comunitatea "talpalarilor", care il cinsteste in mod deosebit, ca pe un ocrotitor si ca pe un parinte, sau, mai degraba, poate ca nu ar fi nevoie sa spun nimic, ci doar sa-l privesc si sa-mi las duhul sa se bucure de prezenta sa. Cu siguranta insa nu voi pregeta sa ma folosesc de prezenta sa pentru a-i cere ajutorul. Daca se va intampla sa fie, la acea vreme, seceta, cam cum e si acum, l-as implora sa deschida baierele cerului, sa trimita ploaie la buna vreme. Daca vreunei vaduve i se va intampla sa-i moara singurul sau fiu, singurul sprijin al batranetilor, precum s-a intamplat cu vaduva din Sarepta Sidonului, as indrazni sa-i cer sa-i aduca inapoi, prin rugaciunile lui, sufletul acelui copil. Si multele altele de pe lista "problemelor", pe care credinciosii mi le vor fi incredintat in acel moment, as indrazni sa i le prezint Sfantului Ilie.

De la tonomat la persoana
Tot reflectand asupra acestei (perfect) posibile intalniri cu Sfantul Ilie, la un moment dat m-am cutremurat pentru a doua oara, pricepand un lucru. Anume ca modul in care m-as raporta la dansul ar fi diferit de modul in care o fac in momentele in care il intalnesc, nu in carne si oase, ci in rugaciune, iar cererea mea ar fi mult mai insistenta si cu mult mai multa nadejde, avandu-l in fata ochilor, decat atunci cand ii vad chipul din icoana. Firesc, ati putea comenta, una e sa vorbesti cu cineva la telefon, prin intermediul unei scrisori (fie ea si electronica) sau pur si simplu in gand, si cu totul altceva este cand ai in fata persoana, cand te afli in imediata ei vecinatate. Numai ca, daca in viata de zi cu zi si in relatia cu semenii nostri lucrurile ar putea sa fie tratate asa (cand dialogul, comunicarea cu celalalt nu se face in plan duhovnicesc), in relatia pe care o stabilesti cu un sfant in momentele de rugaciune lucrurile nu stau deloc astfel. In momentul in care ma rog unui sfant (ca sa nu mai vorbim de momentele in care ma rog lui Dumnezeu Insusi), eu nu lansez niste cuvinte asa, in eter, precum semnalele radio emise de aparatura cercetatorilor, care spera sa primeasca un raspuns inteligent de la civilizatii ce se presupune ca ar exista prin indepartate galaxii. Cand ma rog, nu doar cu buzele sau cu mintea, ci cu toata fiinta mea, eu intru in dialog cu persoana careia ii adresez rugaciunea. Persoana respectiva e, atunci, in fata mea, langa mine, ma asculta si imi raspunde. Sigur, daca eu transform rugaciunea intr-o bolboroseala fara sens sau intr-o incantatie magica, nu pot constientiza prezenta acelei persoane. Dar daca am credinta si suficienta staruinta, atunci voi simti cum cade un val, cel care ma impiedica sa percep altceva decat realitatea materiala accesibila ochilor trupesti, si am acces, astfel, la adevarata realitate, cea spirituala sau duhovniceasca.

Ca atare, n-ar trebui sa fie nicio diferenta intre a vorbi cu Sfantul Ilie fata catre fata, la venirea sa pe pamant, sau a vorbi cu dansul ca acum, in fata icoanei care mi-l infatiseaza ochilor trupesti sau, pur si simplu, in gand, cum se intampla cel mai adesea. Faptul ca ma raportez diferit la cele doua situatii denota un stadiu de copilarie duhovniceasca. In momentul in care ne vom ruga (vom intra in dialog) cu Dumnezeu sau cu sfintii Lui, crezand si constientizand prezenta Lui (sau a lor), atunci stabilim cu adevarat raporturi personale in rugaciunea noastra. Atunci si noi insine ne ridicam la demnitatea de persoane, incetand a mai fi doar niste tonomate care reproduc cuvinte lecturate de pe carti sfinte sau de a ne mai cobori la nivelul celui care doar cere sa i se implineasca diverse dorinte (folositoare sau nu), obsedat de darurile pe care le asteapta in viata sa, dar ignorand pe Daruitorul, pe cel de la care ne vine tot binele.

pr. Constantin Sturzu
 

.

• Canon de rugaciune catre Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul
  Publicat in : Sfantul Proroc Ilie
• Sfantul Ilie Tesviteanul
  Publicat in : Sfantul Proroc Ilie