Pe o micuță insulă din Grecia, un monah ce a trăit o viață cu totul deosebită aduce alinare și mângâiere pentru greul zilelor moderne, dar și vindecare pentru boli grele, rezolvare pentru probleme de nerezolvat în limitele omenești. Dar cine a fost acest om, care prin modul cum și-a asumat încercările vieții a devenit sfânt? La o primă vedere viața Sfântului Nectarie nu are nimic deosebit, nimic spectaculos. Asemenea oricărui om care și-a propus căutarea lui Dumnezeu și dobândirea mântuirii, s-a luptat cu multe greutăți. De-a lungul vieții sale a cunoscut din plin sărăcia, lipsurile, nedreptatea, umilința și boala. Dar toate acestea n-au fost pentru ierarhul Nectarie decât binecuvântări care l-au condus pe drumul sfințeniei.
Din botez cu numele Anastasie, Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în orășelul Silivria din nordul Greciei, provincia Tracia. Provenea dintr-o familie săracă, de oameni simpli, dar credincioși. Încă de mic, Anastasie s-a arătat a fi un copil inteligent, cu o puternică dorință de a învăța cât mai multe lucruri noi. Era atras de biserică și de sfintele slujbe. Uimea, adesea, pe cei ai casei cu puterea sa de a reține pasaje întregi de predici și îndemnuri catehetice.
Scrisoare către Domnul nostru
Dorea cu ardoare să poată continua studiile, dar, din păcate, situația grea în care se găsea familia sa nu îi permitea să ducă la îndeplinire acest vis. Așa că, la vârsta de 14 ani, s-a hotărât să plece de lângă căminul părintesc în marele oraș Constantinopol. Începutul a fost greu în acest oraș străin pentru micul Anastasie. A muncit o bună perioadă de timp, la un negustor de tutun, numai pentru porția zilnică de mâncare. Muncea din zori și până la asfințitul soarelui, purtând haine ponosite și adeseori desculț. În puținele clipe de răgaz, își îndulcea suferința citind din Sfânta Scriptură și din cărțile Sfinților Părinți. Știa să scrie, și de multe ori îl ajuta pe patronul său să își redacteze corespondența. Necăjit și singur, într-una din zile s-a hotărât să scrie și el o scrisoare către… Mântuitorul Iisus Hristos din ceruri… Într-o dimineață de iarnă, un vecin îl întâlnește pe micul Anastasie, înfruntând frigul și zloata, pentru a trimite scrisoarea inedită.
… Către Domnul nostru Iisus Hristos, în cer Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat și mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reușit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ție.
Robul Tău, Anastasie.
Impresionat, acest vecin i-a pregătit micuțului un pachet cu haine călduroase de iarnă și l-a pus apoi la poștă. Iar Anastasie s-a bucurat și a primit pachetul ca fiind trimis de Cel căruia I se adresase cu atâta credință.
Biograful său, monahul Abimelec, relatează că odată, pe când se întorcea acasă de la Constantinopol cu corabia, s-a iscat o furtună îngrozitoare. Atunci, tânărul Anastasie a sărit repede și, cu cureaua de la brâu, a legat în grabă pânza corabiei. Apoi s-a rugat cu glas tare: „Doamne, scapă-mă, ajută-mă să studiez teologia, pentru a putea să-i întorc la credință pe cei care hulesc numele Tău!” Din acel moment valurile și vântul s-au potolit și au ajuns nevătămați la țărm.
La vârsta de 20 ani, Sfântul Nectarie părăsește Constantinopolul și se retrage în insula Hios. Aici, în satul Liti, va activa ca învățător timp de șapte ani. Purtat de dorul către cer, la vârsta de 27 de ani, își urmează vocația pe care o simțea puternic în inima sa și intră ca monah în Mănăstirea Nea Moni. În 1876 avea să fie călugărit, primind numele Lazăr. Câteva luni mai târziu, la 15 ianuarie 1877, va fi hirotonit diacon și va primi numele de Nectarie, nume ce avea să fie cunoscut apoi de întreaga lume. Cum mai ales monahii sunt cei care se roagă pentru oamenii aflați în nevoi, și Sfântul Nectarie a cuprins în ruga sa întreaga lume rănită de boli și suferință. Greu de surprins în cuvinte lucrarea minunată a Sfântului vindecător. Toate s-au realizat pas cu pas. Virtuțile le-a dobândit treptat prin răbdarea în suferință, prin îndurarea în tăcere, a umilințelor și a nedreptăților. Dar protecția și ajutorul lui Dumnezeu l-au însoțit în permanență. Avea totdeauna pe chip o lumină lăuntrică.
Mitropolit de Pentapolis
Ajutat de Sofronie, patriarhul de Alexandria, tânărul Nectarie a urmat mai apoi cursurile Facultății de Teologie din Atena. Singura condiție care i se impunea era ca după terminarea cursurilor să se întoarcă în Egipt, spre a sluji în cadrul Patriarhiei de Alexandria. Întors de la studii, ca o recunoaștere a calităților sale pastorale, în 1886 a fost numit preot în vestita catedrală a Sfântului Sava. Câteva luni mai târziu, va fi ridicat în treapta de arhimandrit și trimis la Cairo, unde avea să ocupe postul de consilier patriarhal. Vestea priceperii sale în a alina bolile sufletești a făcut ca sub epitrahilul său să vină, cu frângere de inimă, mulți credincioși. Era, într-adevăr, păstorul cel bun, care își punea sufletul pentru oile sale.
Aprecierile celor mulți l-au determinat pe bătrânul patriarh Sofronie să-l răsplătească pe vrednicul arhimandrit Nectarie. Astfel, la 15 ianuarie 1889, îl va hirotoni episcop și îl va numi mitropolit onorific de Pentapolis. Dar, destul de repede, veninul uneltirilor, venit de la confrații săi slujitori, l-a determinat pe patriarhul Sofronie să-i trimită o ordonanță prin care îl depunea din funcțiile deținute până atunci. Aceasta se întâmpla în mai 1890. I se permitea doar să rămână slujitor la altarul Sfântului Nicolae. Purta în suflet durerea de a fi căzut victima unor acuzații mincinoase, și mai ales faptul că nu era chemat să se poată apăra în fața patriarhului. Dar uneltirile împotriva lui au continuat, încât trei luni mai târziu, la 11 iunie 1890, patriarhul Sofronie îi trimite ierarhului Nectarie o scrisoare în care îi poruncea să părăsească Egiptul. Sfântul a primit aceste lovituri nedrepte cu smerenie, fără a înceta vreo clipă să îi iubească pe toți, chiar și pe dușmanii săi. Plecarea din parohia Sfântului Nicolae avea să producă o mare durere în inimile credincioșilor, care îl iubeau foarte mult.
Din nou în Grecia
Șirul suferințelor nu avea însă să fie curmat. Cei care îl prigoniseră în Egipt voiau să se asigure că nu mai există pentru el nici o cale de întoarcere. Astfel, revenit în Grecia, timp de 7 luni a fost tratat cu răceală și marginalizat. Situația sa materială era foarte grea. Într-un târziu, a fost angajat ca preot predicator în cadrul Mitropoliei din Evia. Și aici ispitele și umilințele păreau că nu vor avea sfârșit. Dar cu deosebită răbdare, „a ieșit din nou semănătorul să semene sămânța sa” și ierarhul Nectarie, deși umilit și nedreptățit, a început să predice în fiecare biserică a orașului și în toate satele din jur. Se îngrijea de hrana duhovnicească a păstoriților săi, atât prin vorba rostită, cât și prin cuvântul scris. Scria diverse cărți și broșuri, pe care le împărțea gratuit în parohii. Cu timp și fără timp, dăruindu-și întreaga sa ființă pentru luminarea credincioșilor săi, Sfântul Nectarie a colindat întreaga regiune. A devenit încet o competentă autoritate duhovnicească a locului. Mulți credincioși alergau să-i ceară sfatul, mai ales în scaunul Sfintei Spovedanii. Plecau luminați și vindecați sufletește. După o slujire de peste trei ani, devenise iubit și căutat de toți locuitorii Eviei. Dar Bunul Dumnezeu îi pregătea o nouă misiune. I se va încredința conducerea Seminarului Teologic Rizareion din capitala elenă.
„Blând și îngăduitor, îi dezarmează pe cei răi cu privirea sa pură și nevinovată”
Prezența Sfântului Nectarie în mijlocul colectivului de profesori de la Seminarul Rizareion avea să schimbe profund concepția acestora despre modul în care trebuiau educați și îndrumați elevii seminariști. Iată cum îl descria într-o scrisoare unul dintre elevii săi: „… Cât de deosebit, de strălucitor este acest chip, de altfel atât de simplu și de smerit! Îl vezi existând, trăind în lume, comunicând cu ea și în același timp simți că el nu aparține lumii acesteia, că nu are nimic comun cu ambițiile, cu așteptările și cu visurile oamenilor obișnuiți care ne înconjoară. Se roagă neîncetat, ziua și noaptea, se roagă pentru mântuirea lumii și tinde mereu fierbinte spre veșnica împărăție a lui Dumnezeu. Și cunoaște, ca nimeni altul, căile necunoscute ale acesteia. Blând și îngăduitor, îi iubește pe toți și îi dezarmează pe cei vicleni cu privirea sa pură și nevinovată. Deși om trupesc, întruchipează în sine minunatul model al monahismului bizantin, monahismul fecioriei celei îngerești. Este om, dar trăiește în chip îngeresc. Dar oricât de multe ți-aș scrie despre acest chip al smereniei, mă tem că nu voi putea cuprinde mulțimea tainică a harismelor sale…”
Se spune că atunci când s-a îmbolnăvit îngrijitorul seminarului, timp de trei zile, Sfântul Nectarie se trezea cu două ore mai devreme de a se da deșteptarea elevilor și curăța singur întreaga școala. Aceasta pentru a nu fi dat afară bietul om, care avea o situație destul de grea. În dimineața celei de a patra zile, îngrijitorul, care venise la serviciu, l-a găsit spălând toaletele elevilor. Iar Sfântul, în discreția sa, l-a rugat să nu spună nimănui ceea ce văzuse.
Părinte duhovnicesc al Mănăstirii „Sfânta Treime”
După 14 ani de conducere a Seminarului Rizareion, la vârsta de 62 de ani, Sfântul Nectarie s-a hotărât să predea conducerea școlii unui om mai tânăr. Un nou început îl va aștepta pe sfânt în insula Eghina, unde un grup de ucenice, sub îndrumarea sa, reactivaseră viața monahală într-o mai veche mănăstire părăsită. Pentru că reparațiile și lucrările de construcție nu erau terminate, Sfântul Nectarie lucra alături de muncitori. Monahiile povestesc că, îmbrăcat într-o rasă veche, cu mânecile suflecate, îi ajuta după putere, fie cărând materiale de construcție, fie săpând sau făcând alte munci. Era smerit și curat cu inima și de aceea Dumnezeu îi asculta întotdeauna rugăciunile.
Dăruirea cu care Sfântul Nectarie săvârșea Sfânta Liturghie a fost remarcată de mulți credincioși. Una dintre maici povestește că, de multe ori, vedea alături de Sfântul Nectarie, în timpul Sfintei Liturghii, un tânăr strălucitor îmbrăcat în haine de militar. Era Sfântul Mina. O altă monahie povestește că o dată, în mijlocul sfintei slujbe, a văzut o femeie distinsă, ținând în brațe un prunc minunat, care a intrat prin sfintele uși și a dăruit acel prunc Sfântului Nectarie. Imediat a urmat momentul liturgic al axionului, iar Maica Domnului a dispărut.
Sfântul Nectarie era prietenos cu toți locuitorii insulei. De fiecare dată când trecea prin satul din vale, în prezent orășelul Eghina, era invitat să intre și să binecuvânteze fiecare casă. Stătea de vorbă cu toată lumea, îi încuraja să înfrunte cu credință sărăcia și problemele de zi cu zi, să mulțumească lui Dumnezeu și pentru cele bune, și pentru încercările prin care treceau. Unul dintre locuitori își amintește că l-a invitat pe preasfințitul să se odihnească o clipă de arșița zilei. Văzând lăcustele care atacaseră măslinul din curtea credinciosului, Sfântul a făcut o rugăciune și a însemnat copacul cu Sfânta Cruce. Imediat s-au ridicat lăcustele, formând un nor zumzăitor și au zburat în depărtare. Buni prieteni ai preasfințitului erau și pescarii insulei. Aceștia îi aduceau năvoadele să le binecuvânteze și vedeau că întotdeauna după aceasta prindeau mulți pești. Bucuroși, trimiteau adesea sus la mănăstire pe cei mai frumoși.
„Doctore, credeți în Dumnezeu…?”
După o lungă și tăcută suferință, în seara zilei de 8 noiembrie 1920, Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice. Și tot atunci, cu intenția de a-i schimba hainele, maicile au așezat pe patul alăturat vesta neagră de lână cu care fusese îmbrăcat în spital peste picioarele unui bolnav paralizat într-un accident. Și… picioarele acestuia, inerte și lipsite de viață, au început să se miște din nou. Își dădea seama că omul sfânt, pe care mai mult de o lună de zile l-a avut lângă el, care îi dăduse atâta curaj și speranță, acum îi dăruise și cel din urmă și mai neprețuit dar: vindecarea.
Pe mulți oameni Sfântul iubirii i-a ajutat să depășească legile firii ce par imuabile, vindecând boli de nevindecat. „Doctore, credeți în Dumnezeu…?” a fost răspunsul dat de Paraskiva din Atena, atunci când a fost întrebată cum s-a vindecat de cancer. „Doctore, credeți în Dumnezeu…? Aceasta este o minune. Am fost în insula Eghina, m-am uns cu ulei sfințit de la candela Sfântului Nectarie. M-am rugat fierbinte și iată-mă…!” „Într-adevăr, a răspuns medicul, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că ești perfect sănătoasă și toate analizele o confirmă. Mare lucru…!” Cu adevărat mare lucru! Multe mărturii se cunosc despre minunile Sfântului Nectarie din întreaga lume. „Aici s-a rostit multă rugăciune…!” repeta medicul, constatând vindecarea de cancer a unei monahii din cadrul Mănăstirii „Buna Vestire” din Patmos. Și medicul tot repeta uimit: „Aici s-a rostit multă rugăciune…! A avut loc o mare minune…!” Și, într-adevăr, după ultimele rezultate ale biopsiei s-a constatat vindecarea totală a cancerului.
Datorită lucrării sale minunate pentru oameni, ierarhul Nectarie a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din Grecia în 1961, stabilindu-se ca zi de prăznuire 9 noiembrie. Om asemenea nouă, aproape ca timp și spațiu, Anastasie a devenit, prin modul cum și-a asumat încercările vieții, Sfântul Nectarie. Vas sfințit și devenit lucrător, Sfântul Nectarie este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni.
Ștefania Coșuleanu
Sursa: ziarullumina.ro
-
Sfantul Nectarie - vindecatorul de cancer
Publicat in : Credinta -
Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer
Publicat in : Vietile sfintilor -
Cum l-am cunoscut pe Sfantul Nectarie
Publicat in : Religie -
Sfantul Nectarie, ocrotitorul meu si al familiei mele
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.