Cunoaștem multe întâmplări minunate din viața Sfântului Nectarie, din copilărie, până în ultimele zile din viață și apoi și după trecerea acestuia la Domnul. În articolul de față aș vrea să scot în evidență lucrarea sfântului în calitate de director al Seminarului Teologic Rizarios din Atena, timp de 14 ani, și felul minunat al părintelui de a înțelege raportarea la elevii săi.
Este cunoscut faptul că elevii, în special la o vârstă fragedă, au nevoie ca profesorii lor să le fie mai mult decât o persoană care le transmite informații, ci adevărați pedagogi, veritabile modele spirituale, morale, intelectuale, care să îi inspire și să le transmită un set de valori după care să se călăuzească în viață. Personal, dacă aș fi pus să mă gândesc la zece modele umane care au jucat un rol important în viața mea, cel puțin jumătate dintre acestea ar fi dascăli, începând cu doamna învățătoare și până la unii dintre profesorii universitari. Pe aceștia nu îi percep doar ca ,,profesori,, ci mai mult decât atât, ,,prieteni mai mari și mai înțelepți,, întrucât tot ceea ce am deprins de la ei s-a realizat în cadrul unei relații de amiciție, de deschidere față de celălalt, simțeam că acel profesor mă privește ca un partener de dialog, ca un discipol apropiat; nu mi-am putut alege model un dascăl care îi privea pe elevi doar ca persoane față de care are obligația să își îndeplinească exemplar sarcinile din contractul de muncă și cele dictate de propria conștiință. Pe acesta din urmă îi descriam onorabil folosind un cunoscut vers eminescian: ,,nemuritor și rece,,.
Sfântul Nectarie a fost dascălul care exemplifică în cel mai înalt grad înțelegerea educării elevilor cultivând prietenia, iubirea, blândețea, așa cum aflăm din scrierile biografice despre viața părintelui. ,,Cuviosul era mai mult un părinte afectuos decât un dascăl sever. Era un pedagog întru Hristos și nu un profesor rece. Era una cu elevii săi în educația lor și păstra o distanță înțeleaptă ca ierarh. Le lăsa impresia că este prietenul lor mai mare, dar nu înceta a fi călăuzitorul lor răspunzător pentru felul în care îi îndruma. Pentru toate acestea dumnezeiescul dascăl câștigase nu numai respectul acestor oameni tineri, ci și dragostea lor și inima lor întreagă. O adeveresc spusele lor și recunoștința cu care-l pomeneau mai târziu pe îndrumătorul lor, mărturisindu-și credința în marea lui sfințenie.[...] Acest dumnezeuiesc ierarh i-a robit pe toți câștigându-le respectul numai prin tirania iubirii. Nu avea izbucniri de mânie, nu amenința și nu pedepsea pe nimeni, nu lua măsuri administrative ce nu foloseau nimănui, se slujea doar de blânda sa prezență, de adânca sa pace lăuntrică, de spiritul său împăciuitor și de înfățișarea sa plină de sfințenie,,1.
De-a dreptul minunată și surprinzătoare a fost însă metoda sa de a-i pedepsi sau îndrepta pe elevii nedisciplinați, metodă demnă de viața unui sfânt: ,,Pe elevii nediscplinați nu-i pedepsea, ci pentru vina lor se pedepsea pe sine, dându-și canon de ispășire două sau trei zile. Astfel, ca să nu-l mai supere pe directorul lor și acesta să nu se mai pedepsească pentru ei, elevii aveau grijă să se îndrepte,,2.
Închei cu următorul fragment, care sintetizează foarte bine viața sfântului, plină de iubire pentru toți, însă greu încercată de invidia, calomniile și neînțelegerea sa din partea oamenilor: ,,Cu rugăciunea necurmată coborâtă în inimă, cu iubirea aprinsă de Dumnezeu și de aproapele, Sfințitul Părinte nu-și putea afla liniștea în hotarele strâmte ale îndatoririlor de profesor. De altfel, s-a făcut cunoscut și pentru lucrarea sa în afara Seminarului. Un om sfânt nu-și îngăduie nici un răgaz de odihnă. Timpul său îl umpleau când rugăciunea, când iubirea, când studiul, când predarea, când răbdarea ispitelor ce veneau fie de la ceilalți profesori, ce nu-i înțelegeau viața trăită în duh, străină lor, fie de la elevii nedisciplinați, fie de la consilierii care numai consilieri nu erau, eretici și temători pentru postul lor. Cu toate acestea timpul lucra pentru robul lui Dumnezeu și, încet, dar sigur, se impunea în conștiința tuturor datorită păcii sale lăuntrice proverbiale, pe care nimeni și nimic nu le-o poate tulbura, datorită iubirii sale vii, adâncii sale smerenii și datorită faptului că se pedepsea pe sine pentru indisplina seminariștilor. Într-un singur an s-a impus în conștiița tuturor,, 3.
prof. Cosmin Baboi
Note:
1. Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Egina, Făcătorul de minuni, Editura Sophia, București, 2007, pag.
52-53.
2. Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Egina, Făcătorul de minuni, Editura Sophia, București, 2007, pag. 54
3. Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Egina, Făcătorul de minuni, Editura Sophia, București, 2007, pag 52-53.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.