In fiecare an, la 6 august, se retraieste una dintre cele mai mari taine ale credintei crestine ce s-au descoperit in timpul vietii pamantesti a Mantuitorului Hristos, si anume, Schimbarea la Fata, care a avut loc in Galileea, conform relatarilor Sfintilor evanghelisti sinoptici, dar si a unui martor ocular prezent la eveniment, Apostolul Petru (II Petru, 1,17-18).
Textul biblic care relateaza aceasta mare minune, o incadreaza intre marturisirea publica a dumnezeirii lui Hristos pe care o face Apostolul Petru, si vindecarea unui tanar epileptic, care este adus de tatal sau la Sfintii Apostoli, pentru a gasi vindecare.
Timpul petrecerii acestei minuni este relatat cu mici diferente, insa alaturi de Botezul Sau in Iordan si Invierea Lui din morti, Schimbarea Sa la Fata, este strabatuta de descoperirea tainei luminii celei vesnica de-a pururi fiitoare.
Urcatul pe munte a Domnului, alaturi de cei trei Apostoli ai Sai, Petru, Iacov si Ioan, este asociat usor cu urcatul lui Moise pe Muntele Sinai, unde a primit Legea si unde a dialogat cu Dumnezeu. De aceasta data relatarea ce preceda minunea este sumbra, foarte rezumativa, marcata de duhul umilintei si al ascultarii care defineau activitatea de mantuire a lumii a lui Hristos Dumnezeu. Textele Sfintelor evanghelii nu aduc imagini pitoresti ale reliefului, ci se concentreaza asupra tainei care are loc in singuratatea muntelui, conform Sfantului evanghelist Luca "pe cand Domnul se ruga, chipul fetei Sale si imbracamintea straluceau" (Luca, 9,29).
"Lumina cea vesnica S-a aratat pe chipul lui Hristos, descoperindu-L asa cum era in realitate, dar nu putea fi sesizat de ochii trupesti, marginalizati de legile fizice ale creatiei, umbrita si aflata in stapanirea pacatului si a mortii. Atitudinea Apostolilor a fost una de teama si spaima, taina produce nedumerire, uimire, nu poate fi explicata cu logica umana limitata si patimasa, este cea care se traieste, observa dar nu poate fi inteleasa.
Lumina "pururea fiitoare"
Pe muntele Sinai, cand a coborat proorocul Moise cu tablele Legii, "fata lui stralucea" (Iesire, 34,29-35), dar spre deosebire de chipul Mantuitorului, lumina de pe fata proorocului era imaginea stralucirii dumnezeiesti in care se aflase timp indelungat. Lumea lui Hristos, pe care imnograful crestin a numit-o "cea pururea fiitoare" stralucea din fiinta Sa, caci nu numai fata, ci si vesmintele Sale erau patrunse de puterea luminii. Soarele si lumina devin in taina evangheliei, momente cruciale, ce explica dumnezeiasca si stralucirea slavei lui Hristos Cel intrupat. De pe munte privind campiile Galileei, toata creatia asteapta profunda transfigurare (preschimbare) (Rom.8, 20-22) "caci faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasi la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu", pana cand va fi un "cer si un pamant nou, in care locuieste dreptatea" (II Petru, 3,13).
Lumina care straluceste izvorand din icoana (imaginea) dumnezeirii lui Hristos, anticipeaza lumina Invierii care va iesi biruitoare din mormant. Aceasta lumina care va strabate timpurile si secolele istoriei, care va lumina pe toti cei ce vor primi prin apa si Duh lumina cunostintei de Dumnezeu chemandu-i la o viata noua in Hristos, astazi, pe Muntele Taborului este vazuta, sesizata si contemplata cu uimire de cei prezenti.
Lumina dumnezeirii a facut ca Apostolii sa intre in starea de somn (imagine a mortii, caci nu poate omul sa vada marirea dumnezeiasca si sa ramana viu). "Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn si desteptandu-se, au vazut slava Lui" (Luca 9, 32).
Este zguduitor de constatat cat de inrobita este natura (firea) umana cerintelor de ordin biologic si cat de greu le poate invinge si depasi, chiar in clipele supreme, atunci cand ii este ingaduit omului sa patrunda in sferele tainei de necuprins. Aici nu este doar imaginea neputintei trupesti, ci Apostolii au fost orbiti de stralucirea luminii ce izvora de pe chipul lui Iisus, de aceea nu L-au putut privi timp indelungat, asa cum nu puteau privi soarele fara sa constatam limitele vizuale ale ochilor nostri. Cei care acum sunt coplesiti de somn in apropiere de Domnul Hristos, care le arata chipul sau cel vesnic, ceresc si nemuritor, se vor lasa usor sa fie doborati de oboseala si somn in ceasul zbuciumului si a sangelui din gradina Ghetsimani. Cei trei Apostoli nu au puterea sa vegheze pentru a fi alaturi de Invatatorul lor in clipe de mare durere, dar nici pentru a contempla stralucirea luminii dumnezeiesti. Lumina tainica a Schimbarii la Fata a fost slava dumnezeirii pe care o vor vedea si contempla sfintii si toti dreptii in viata cea vesnica si fara sfarsit.
Taina icoanei Schimbarii la Fata
Minunea Schimbarii la Fata, descopera taina Invierii si a luminii de dincolo, o cale de revenire a lui Hristos de-a dreapta Tatalui in imparatia Sa cea fara sfarsit. Prin aceasta minune, a Schimbarii la Fata, precum si a Botezului in raul Iordan, cand se deschid cerurile, se observa usor ca firea zidita poate fi preschimbata, fiind capabila sa se imbrace in lumina, Hristos descoperind atunci, pe munte, lumii, reprezentata de cei trei Apostoli, infatisarea ultima a noastra preschimbata (transfigurata) de lumina si stralucirea Invierii, care se va intampla spre finalul istoriei si a veacurilor.
Icoana ce reda Schimbarea la Fata a Domnului, exprima prin culoare, in gesturi tainice, atitudinea celor trei Apostoli. Petru cu parul alb (simbol al statorniciei si intelepciunii, cu experienta vietii) ridica mainile rostind ce bine este sa fim noi aici, Ioan cu vesmant alb si rosu, culori ce simbolizeaza dragostea, el fiind Apostolul dragostei, cade cu fata la pamant asa cum au cazut dreptii vazand ceea ce este de nepatruns, si asa cum este practica adorarii dumnezeirii in cadrul sfintelor noastre slujbe si rugaciuni, ramane tacut in fata tainei, iar Iacov, chiar cade de pe munte, simbolizand martiriul sau pe care-L sufera in Ierusalim (F.ap.12,1).
Deasupra tuturor, Hristos Dumnezeu Care binecuvinteaza alungand frica, nesiguranta, teama, triumfand prin Cruce si biruind puterea mortii. Inaltimea muntelui este imaginea care aduce lumina ce straluceste in toata lumea, aflata sub spectrul mortii si a fricii. De pe un munte, cel al Maslinilor, se va inalta Domnul la ceruri, lasand pamantenilor si tuturor celor ce-L urmeaza pe El, binecuvantarea Sa.
In momentul stralucirii luminii pe chipul lui Iisus, apar langa El Moise si Ilie, ambii vorbind cu El despre apropiatul lui sfarsit in cetatea Ierusalimului (Luca 9,31). Prezenta celor doua mari personalitati ale istoriei poporului ales, atesta legatura dintre cele doua testamente, astfel Israelul este prezent la taina cea mare a preamaririi lui Hristos sub ambele ipostaze care au dominat viata religioasa in perioada pregatirii intruparii Cuvantului. Faptul ca Moise si Ilie vorbeau despre Patimile, Crucea si moartea lui Hristos, demonstreaza ca taina rascumpararii care in esenta implinea toate prefigurarile si aspiratiile Legii vechi, le era puternic ancorata in cunoasterea si fiinta lor. Cel ce vorbea cu Dumnezeu pe Sinai vazand doar norul si tunetele, acum priveste chipul (icoana) Dumnezeului Celui intrupat prezent in persoana lui Iisus pe Muntele cel Sfant.
Taina Schimbarii la Fata a Domnului este chemare, indemn si incurajare
Odata cu intamplarea acestei mari minuni, sunt descoperite sensurile adanci ale istoriei. In centrul ei se afla prezent, tainic si discret, Hristos, prezenta plina de lumina a vesmintelor Sale ce simbolizeaza treptat si etapizat iluminarea si revenirea in sine a tuturor popoarelor care traiau in latura si in umbra mortii.
In aceasta atmosfera care a scos pentru cateva momente pe cei trei Apostoli din lumea greoaie si marginita, un nor luminos umbreste pe toti, iar din nor se aude o voce care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit, pe Acesta ascultati-L!" (Matei 17,5). Asemenea aratarii la raul Iordan, acum Tatal din ceruri vorbeste dintr-un nor luminos ce cheama lumea la a se impartasi din izvoarele harului Duhului Sfant. In epava vechi, testamentara, Dumnezeu vorbea totdeauna din nor. De aceasta data intervine un element nou: norul este luminos, distanta greu de trecut dintre Creator, si creatura sa nu mai constituie un obstacol in vederea unirii cu El. Cuvintele lui Dumnezeu Tatal confirma marturisirea lui Petru care avusese loc doar cu sase zile in urma, iar aceasta marturisire este acum intarita prin taina inexprimabila a Schimbarii la Fata a Domnului. Daca pe malul raului Iordan la Botez a avut loc prima descoperire a Preasfintei Treimi, acum cei trei Apostoli vad si descopera slava insesi a Treimii celei mai presus de fire.
Imnograful ce a sintetizat in cuvinte taina Taborului, a descris astfel prezenta Treimii "in muntele cel sfant sa ne suim cu Iisus, si acolo sa auzim glasul Dumnezeului Celui viu, al Tatalui Celui fara de inceput, Care prin nor luminat a marturisit intru dumnezeiescul Duh, adeverirea fiintei Fiului cea pururea vesnica...".
Prezenta luminii si a dumnezeirii a facut ca teama sa cuprinda inimile Apostolilor.
La fel dupa Inviere cand Domnul se reintalneste cu cei care L-au avut mereu in inima si sufletele lor, pentru a depasi starea incerta manifestata prin teama si nedumerire, li se adreseaza imperios si mangaietor "Nu va temeti" (Marcu, 16,6).
Glasul din norul luminos a facut de aceasta data ca spaima sa fie prezenta pe munte. Atunci Iisus se apropie de ei, i-a atins mangaindu-I: "Sculati-va si nu va temeti" (Matei, 17,7). Ridicandu-si privirea, au vazut doar pe Iisus, fereastra deschisa pentru cateva momente catre lumea cea vesnica s-a inchis, ei ramanand in cuprinsul si legile lumii acesteia. Pe cand coborau din munte, ceea ce, conform relatarii sfantului evanghelist Luca a avut loc a doua zi dupa minunea Schimbarii, Mantuitorul i-a prevenit pe ucenici sa nu povesteasca nimanui cele vazute pana in ziua Invierii (Matei, 17,9). Deci, concluzionand cele relatate pana acum, intre Schimbarea la Fata si Invierea Domnului, exista o relatie tainica, ambele fiind manifestari ale lui Dumnezeu Cel intrupat, ca prin ele, credinta sa rodeasca in inimile noastre. Taina acestei mari sarbatori ne invita si pe noi cei ce traim intr-o lume marcata de fragilitatea vietii pamantesti, de teama si nesiguranta, sa ne urcam pe munte spre a descoperi Lumina lui Hristos. In taina Sfintei Liturghii ne impartasim cu aceasta lumina, de aceea exclamam dupa impartasire: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc".
Pentru omul contemporan marginalizat de pofta si profit, unde totul se reduce la placere, confort, risipa, uitare de sine, singuratate, indiferenta, egoism, taina Schimbarii la Fata a Domnului este chemare, indemn si incurajare. Acesta este Fiul Meu Cel iubit, Iisus Hristos, de El sa ascultati. In masura si dimensiunea ascultarii vom primi lumina in care vom umbla si vom avea viata cea vesnica.
Preasfintitul Corneliu, Episcopul Husilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.