Cuvant la Schimbarea la Fata/Chip a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos al fericitului Ioan presbiterul din Damasc

Chemare la praznuire

Veniti sa praznuim, adunare iubitoare de Dumnezeu! Veniti sa sarbatorim impreuna cu puterile cele iubitoare de praznice, caci au venit aici sarbatorind impreuna cu noi!
Veniti sa chiuim cu buzele ca si cu niste chimvale rasunatoare [cf. Ps 150, 5]! Veniti sa saltam cu duhul! Caci pentru cine e sarbatoarea si praznicul [heorte kai panegyris]? Pentru cine voiosia si veselia? Pentru cei ce se tem de Domnul, pentru cei care adora Treimea, care venereaza pe Fiul si pe Duhul coetern cu Tatal, care marturisesc cu sufletul, cu gandul si cu gura o unica Dumnezeire cunoscuta in chip indivizibil in Trei Ipostase. Pentru cei care stiu si spun ca Hristos e Fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu, o unica ipostasa cunoscuta in doua firi/naturi nedivizate si necontopite, precum si in insusirile/proprietatile naturale ale acestora. Pentru noi e veselia si toata bucuria sarbatoreasca.

Pentru noi a asezat Hristos sarbatorile, "caci nu este bucurie pentru cei impiosi" [Is 48,12]. Sa lepadam norul oricarei intristari care umbreste mintea si nu o lasa sa se ridice spre inaltimi. Sa dispretuim toate cele pamantesti, caci nu pe pamant e cetatenia noastra! Sa ne intindem mintea spre cer, de unde-L asteptam Mantuitor pe Hristos Domnul [cf. Flp 3, 20]!

Actualizarea retorica a praznicului

Astazi e abisul luminii neapropiate! Astazi pe muntele Tabor straluceste apostolilor o revarsare netarmurita de stralucire dumnezeiasca! Astazi stapan al Vechiului si Noului Testament se face cunoscut Iisus Hristos - acest drag mie atat lucru, cat si nume, cu adevarat cel mai dulce si cel mai drag si care intrece orice dulceata! Astazi capetenia [exarchos] Vechiului Legamant, dumnezeiescul legiuitor Moise sta in muntele Tabor langa Hristos Datatorul Legii ca un rob inaintea stapanului si e luminat cu privire la economia Acestuia, in care a fost initiat in vechime prin prefigurari - fiindca acest lucru as spune ca il arata "spatele lui Dumnezeu" [Is 33, 23] - si vede limpede slava dumnezeirii acoperit fiind de crapatura stancii, cum spune Scriptura [cf. Is 33, 22]. Iar stanca [petra] este Hristos, Dumnezeu, Cuvant si Domn intrupat, precum ne-a povatuit raspicat dumnezeiescul Pavel zicand: "Iar stanca era Hristos" [1 Co 10, 4], Care a deschis doar o foarte mica crapatura in trupul Sau si i-a fulgerat pe toti cei prezenti cu o lumina imensa si mai puternica decat orice vedere.

Astazi capetenia si marele corifeu al Noului Legamant, [Petru] care L-a proclamat in chip foarte limpede pe Hristos Fiu al lui Dumnezeu spunand: "Tu esti Hristosul, Fiului Dumnezeului Celui Viu!" [Mt 16,16], vede pe capetenia Vechiului Legamant stand langa Cel ce este Datatorul de lege pentru amandoi si graind cu glas patrunzator: "Acesta e Cel ce este [cf. Is 3,14], despre Care am vestit dinainte ca «se va ridica un profet ca si mine» [Dt 18,15]: ca mine ca om si capetenie a poporului celui nou, dar mai presus de mine ca Domn al meu si al intregii creatii, si Cel care dispune atat pentru mine, cat si pentru tine ambele legaminte, vechi si nou!"

Astazi [Ilie] feciorelnicul din vechiul Legamant binevesteste feciorelnicului [Ioan] din noul Legamant pe Domnul Cel feciorelnic dintr-o Fecioara! Veniti deci, ascultand de profetul David, "sa cantam psalmi Dumnezeului nostru, sa cantam psalmi impara­tului nostru, sa cantam psalmi, ca Dumnezeu e imparat peste tot pamantul! Sa cantam psalmi cu pricepere!" [Ps 46, 7-8]. Sa cantam psalmi cu buze de veselie, sa cantam psalmi cu intelegerea mintii simtind gustul cuvintelor; "caci gatul gusta hrana, dar mintea distinge cuvintele", zice preainteleptul [Iov 12,11]! Sa cantam psalmi si Duhului, Care cerceteaza toate, chiar si adancurile de negrait ale lui Dumnezeu [cf. 1 Co 2,10], vazand acum in Lumina Tatalui, Care e Duhul Cel ce lumineaza toate, Lumina cea neapropiata [cf. 1 Tim 6, 16], pe Fiul lui Dumnezeu!

Minunea indumnezeirii firii omenesti

Astazi s-au vazut cele de nevazut pentru ochii omenesti: un trup pamantesc reflectand o stralucire dumnezeiasca, un trup muritor izvorand slava dumnezeirii! Caci «Cuvantul S-a facut trup" [In 1,14], iar trupul s-a facut Cuvant, macar ca nici unul, nici altul n-a iesit din firea/natura proprie. O, minune, care intrece orice minte! Slava n-a venit trupului din afara, ci dinauntru, de la dumnezeirea supradumnezeiasca a Cuvantului lui Dumnezeu unita cu El dupa ipostasa intr-un chip de negrait. Cum cele cu neputinta de amestecat se amesteca si raman necontopite? Cum cele cu neputinta de conciliat coincid intr-una si nu ies din ratiunile proprii naturilor/firilor lor? E efectul actiunii unirii potrivit ipostasei: face una cele unite si produce la sfarsit o ipostasa unica intr-o diferenta fara diviziune si o unire fara contopire, unitatea ipostasei fiind pazita si doimea naturilor fiind pastrata atat prin intruparea fara transformare a Cuvantului, cat si prin indumnezeirea [theosis] fara schimbare mai presus de minte a trupului muritor. Si asa cele ale omului devin ale lui Dumnezeu, iar cele ale lui Dumnezeu devin ale omului prin modul comunicarii si intrepatrunderii [perihorezei] reciproce fara contopire si a unei uniri extreme potrivit ipostasei, caci Unul e Cel care este in chip vesnic aceea [Dumnezeu] si devine mai apoi aceasta [om].

Marturia Tatalui si a Duhului...

Astazi cele cu neputinta de auzit se aud de urechi de om; caci omul vazut e marturisit Fiu al lui Dumnezeu ca Unul-Nascut Iubit si de-o-fiinta. Nemincinoasa e marturia, adevarata e proclamarea, caci aceasta proclamare o striga insusi Tatal Care L-a nascut! Sa stea de fata David lovindu-si corzile lirei de Dum­nezeu graitoare a Duhului si sa cante acum mai limpede si mai explicit cuvantul pe care l-a spus in vechime cand a vazut de departe cu ochii inainte-vazatori si curati venirea viitoare la noi in trup a lui Dumnezeu Cuvantul: "Taborul si Hermonul in numele Tau se vor veseli" [Ps 88,13].

... la Botez - veselia Hermonului

Hermonul s-a veselit primul auzind numele filialitatii marturisit limpede lui Hristos de catre Tatal, atunci cand inainte-mergatorul a iesit sa boteze ca un mijlocitor in­tre Vechiul si Noul Legamant - el [Ioan] odorul ascuns in pustie si care stralucea lumii care zacea in intuneric, trimis sa arate in public Lumina neapropiata si ascunsa pentru cei cu vederea slaba -, cand in mijlocul Iorda­nului a stat insasi Apa iertarii care curata lumea, nu este ea curatita, cand prin glasul Tatalui care a tunat din cer Cel botezat a fost marturisit Fiu iubit, iar Cel marturisit a fost aratat cu degetul de Duhul printr-un porumbel

...la Schimbarea la Fata/Chip - veselia Taborului

Iar acum se veseleste si se bucura Taborul, muntele dumnezeiesc si sfant, cel inalt, care se veseleste acum in chip vrednic de slava si stralucirea [lui Dumnezeu] nu mai putin decat de propria lui inaltare in vazduh, fiindca prin har rivalizeaza cu cerul. Caci pe Cel de Care acolo ingerii nu pot sa-si reazeme privirea, cei mai de seama dintre apostoli il vad aici stralucind in slava imparatiei Sale. Pe el [pe Tabor] se incredinteaza invierea mortilor, iar Hristos se arata Domn si al mortilor si al viilor, El care pe Moise l-a facut sa vina din morti, iar pe Ilie l-a adus martor viu, pe el pe care l-a condus de la pamant la cer pe o cale de eter ca vizitiu al unui car care sufla foc. Pe el [pe Tabor] cei mai de seama dintre profeti profetizeaza si acum, vestind iesirea [din viata a] Stapanului pe cruce. De aceea [Taborul] salta si se bucura si imita sariturile mieilor [cf. Ps 113, 6] cand aude din nor, din Duhul, aceeasi marturisire a filialitatii, pe Hristos Datatorul de viata marturisit de Tatal. Caci iata numele mai presus de orice nume [cf. Flp 2,10], in care se veselesc Taborul si Hermonul: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit!" [Mt 17, 5]. Aceasta e veselia intregii creatii, aceasta e o cinste si un motiv de lauda de nedesfiintat pentru oameni. Fiindca acela care primeste marturia e un om, chiar daca nu un simplu om. O, veselia mai presus de minte ce ne-a fost daruita! O, fericirea aceasta mai presus de nadejde! O, darurile lui Dumnezeu care biruie dorinta! O, harisme nu mai prejos decat masurile cererii! O, Datator lipsit de invidie si cu o maretie suprafireasca! O, dar demn nu de cel care-l primes­te, ci mai mult de Cel care-1 da! O, schimburi straine! O, Cel ce da putere si primeste neputinta! O, Cel care il arata pe om fara de inceput prin aceea ca Cel fara de inceput incepe fiind creat cu trupul! Caci daca omul se indumne-zeieste prin aceea ca Dumnezeu se inomeneste, iar Unul si Acelasi Se arata Dumnezeu si om, de aici urmeaza ca Acelasi fiind om este fara de inceput prin dumnezeirea Lui, si fiind Dumnezeu incepe prin umanitatea Sa.

Sinaiul si Taborul

In vechime, asadar, fum, intuneric, vijelie si un foc infricosator invaluiau, pe muntele Sinai, acea pogorare extrema vestindu-l ca pe unul de neapropiat pe Datatorul Legii, aratand in chip umbratic spatele Lui [cf. Is 33, 33] si facandu-L cunoscut public pe Artist din creatiile Lui. Acum insa [pe Tabor] toate sunt pline de lumina si stralucire, caci insusi Datatorul Legii, Artistul si Domnul universului, a venit din sanurile Tatalui nu mutandu-se din rezidenta Lui, din sederea in sanurile Tatalui, ci pogorandu-Se la robii Lui, luand forma de rob si facandu-Se om prin natura si prin infatisare [cf. Flp 2, 6-7], ca Dumnezeu Cel de necuprins sa poata fi cuprins de oameni, aratand prin Sine insusi si in Sine insusi stralucirea firii dumnezeiesti/Naturii divine.

Creatia, caderea si restaurarea omului in comuniunea cu Dumnezeu pe Tabor

Caci intr-o unire cu harul Sau l-a asezat Dumnezeu in vechime pe om, atunci cand peste omul nou-plamadit din tarana a suflat duh de viata [cf. Fc 2, 7], i-a impar­tasit ceea ce e mai bun, l-a cinstit cu chipul/icoana si asemanarea [cf. Fc 1, 26] Sa si l-a facut cetatean al Edenului si tovaras al ingerilor. Dar pentru ca prin noroiul patimilor am intunecat si topit asemanarea chipului dumnezeiesc, Cel plin de compasiune a intrat cu noi intr-o a doua comuniune, mai sigura si mai paradoxala. Fiind­ca ramanand in inaltimea dumnezeirii proprii, Se impartaseste El insusi de ce e mai rau indumnezeind in sine umanul, amesteca Arhetipul cu chipul si-si arata astazi in el frumusetea proprie. Si fata Lui straluceste ca soarele - caci se identifica potrivit ipostasei cu o lumina imateriala si prin aceasta devine un soare al dreptatii [cf. Mal 3, 20] -, iar hainele Lui se fac albe ca zapada, pentru ca ele devin slavite prin imbracare, nu prin unire [henosei], prin relatie [schesei], iar nu prin unirea potrivit ipostasei. Si L-a umbrit un nor de lumina care zugravea stralucirea Duhului, fiindca, asa cum spunea dumnezeiescul Apostol, marea poarta chipul apei, iar norul pe cel al Duhului [cf. 1 Co 10,1-2]. Toate sunt luminoase si suprastralucitoare pentru cei in stare sa primeasca lumina si care nu si-au intinat sufletul cu murdaria constiintei.

Sa urcam si noi pe Taborul virtutilor...

Veniti, asadar, sa imitam si noi cu zel ascultarea apos­tolilor si sa urmam cu inflacarare pe Hristos Care ne cheama, sa scuturam gloata patimilor, sa-L marturisim fara sa ne rusinam Fiu al Dumnezeului Celui Viu si, facandu-ne vrednici de fagaduinta, sa urcam pe muntele virtutilor, care este iubirea [agape], si sa ne facem vaza­tori ai slavei si auzitori ai celor negraite! Caci cu adeva­rat fericiti, cum spunea Domnul, sunt ochii celor ce vad pentru ca vad si urechile pentru ca aud cele ce multi profeti si imparati au dorit sa vada si sa auda si n-au dobandit dorinta lor [cf. Mt 13,16-17].

...la ospatul exegezei cuvintelor pericopei evanghelice

Veniti deci sa desfasuram dupa putinta zicerile dum­nezeiestilor cuvinte [oracole] si sa intindem o masa bu­nilor nostri convivi a caror toata pofta tinde spre cele dumnezeiesti! Sa intindem o masa potrivita poftei lor, o masa de cuvinte [oracole] dumnezeiesti condimentata cu harul Duhului, nu impodobita cu intelepciunea cu­vintelor elinilor [paganilor], pentru ca nici nu suntem foarte initiati in cunoasterea lor, ci rezemata de harul Celui ce da celor gangavi limba limpede pentru a vorbi.

S-a schimbat la chip

Luandu-i, asadar, cu Sine in muntele Tabor pe cei ce se distingeau prin inaltimea virtutilor, "S-a schimbat la chip inaintea lor". Se schimba la fata/chip [metamor-phoutai] inaintea ucenicilor Cel ce este pururea slavit in acest fel si straluceste cu fulgerarea dumnezeirii. Caci, nascut fiind din Tatal fara de inceput, are fara de inceput raza naturala a dumnezeirii, neprimindu-si abia ulterior existenta, nici slava. Pentru ca din Tatal isi are straluci­rea slavei fara inceput si atemporal, iar intrupandu-Se este Acelasi, ramanand in aceeasi stralucire dumneze­iasca. Trupul e slavit deodata cu aducerea lui din nefiinta la existenta, si slava dumnezeirii devine slava trupului, fiindca Unul Hristos e si aceasta si aceea, de-o-fiinta cu Tatal si de-o-fire si de-o-semintie cu noi.

Dar chiar daca trupul Sau sfant n-a subzistat nepar­tas al slavei dumnezeiesti, ci din pricina unirii extreme potrivit ipostasei era imbogatit in chip desavarsit cu slava dumnezeirii nevazute, astfel incat una si aceeasi e slava Cuvantului si a trupului, totusi slava nearatata care exista in trupul vazut era nevazuta pentru cei tinuti de lanturile trupului si care nu cuprind cele cu neputinta de vazut chiar si pentru ingeri. Se schimba, asadar, la fata/chip nu primind ceea ce nu era, nici transformandu-se in ceea ce nu era, ci aratand ucenicilor Sai ceea ce era, deschizandu-le ochii si facandu-i din orbi vazatori. Aceasta inseamna "si S-a schimbat la fata/chip inaintea lor". Caci ramanand El insusi in identitatea Sa, a fost vazut acum de ucenici aratandu-Se altceva decat Se ara­tase mai inainte.

Fata Lui a stralucit ca soarele

"Si fata [to prosopon] Lui a stralucit ca soarele", fata Celui care in marea Lui putere poarta soarele ca pe o teclie, a Celui care inainte de soare a creat lumina, dupa care a mesterit soarele ca un luminator receptacul al luminii [Fc 1, 3.16]. Fiindca El insusi e Lumina cea adevarata nascuta vesnic din Lumina adevarata si ima­teriala, Cuvantul enipostatic al Tatalui, Rasfrangerea sla­vei Lui, intiparirea naturala a ipostasei lui Dumnezeu si Tatal [cf. Evr 1, 3]. Fata Acestuia a stralucit ca un soare.

- Ce spui, o, evanghelistule? De ce compari cele in realitate incomparabile? De ce pui laolalta si apropii cele ce in realitate sunt de nepus laolalta? A stralucit oare Stapanul ca slujitorul? Lumina insuportabila si neapropiata a fulgerat ca acest soare vazut de toti?

- Dar nu pun laolalta, nici nu compar, ar spune el, Rasfrangerea singura Una-Nascuta si neasemanabila cu nimic a slavei dumnezeiesti; graind insa celor legati cu lanturile trupului, iau drept exemplu corpul cel mai fru­mos si stralucitor din cate exista, nu si cel mai asemana­tor - caci e cu neputinta ca necreatul sa fie reprezentat iconic in chip nestirbit in creatie -, ci asa cum soarele e unul, dar are doua substante: cea a luminii facute mai intai si cea a corpului sau introdus ulterior in creatie, dar lumina e unita indivizibil cu intreg corpul, dar in timp ce corpul ramane in el insusi, lumina se intinde la toate marginile pamantului, tot asa si Hristos, Care e Lumina din Lumina, fara de inceput si neapropiata, cand intra intr-un corp creat si supus timpului e un singur Soare al dreptatii, Un singur Hristos cunoscut in chip nedivizat in doua firi.

Prin urmare, trupul sfant este circumscris [perigraptos] - caci stand pe Tabor n-a ajuns in afara muntelui -, dar dumnezeirea e de necuprins [achoretos], fiind in toate si dincolo de toate. Si trupul straluceste ca soarele, caci stralucirea luminii e a trupului. Pentru ca toate ale Unuia Dumnezeu Cuvantul intrupat s-au facut comune, atat cele ale trupului, cat si cele ale dumnezeirii necircumscrise, dar una e realitatea plecand de la care sunt recunoscute gloriile [auchemata] comune ale slavei si; alta cea plecand de la care sunt recunoscute patimirile [pathemata] comune. Divinul insa biruie si comunica trupului stralucirea si slava lui, ramanand nepartas pa­timirii chiar si in patimiri. Asa "a stralucit fata Lui ca soarele", nu pentru ca El n-a fost mai stralucitor decat soarele, ci pe cat au putut-o vedea cei care priveau. Caci daca le-ar fi aratat toata stralucirea slavei, cum n-ar fi fost arsi? "Fata Lui a stralucit ca soarele" deoarece ceea ce este soarele in realitatile sensibile, aceasta e Dumnezeu in cele inteligibile.

"Si hainele Lui s-au facut albe ca lumina." Asa cum una e soarele - caci e izvorul luminii, neputand fi vazut limpede - si alta lumina care vine din el spre pamant - caci aceasta se vede si priveste prin lucrarea intelepciu­nii si iubirii de oameni a lui Dumnezeu, ca sa nu fim cu desavarsire nepartasi de cele bune -, tot asa fata Lui straluceste mai limpede, ca soarele, iar hainele se fac albe ca lumina scanteind prin impartasirea luminii dumne­zeiesti.
Intrecerea apostolilor cu profetii

Acestea fiind savarsite astfel, pentru ca sa se arate Un Singur Domn al Vechiului si Noului Legamant si sa astupe gurile ereticilor, al caror gatlej e un mormant deschis [cf. Ps 5,10] si ca sa fie crezuta invierea mortilor, iar Stapanul marturisit [de Tatal] sa fie crezut Domn al viilor si al mortilor, de aceea Moise si Ilie stau in slava ca niste robi langa Stapanul lor si sunt vazuti de cei robi impreuna cu ei [de apostoli] discutand impreuna cu El. Caci trebuia ca acestia [apostolii] vazand slava si fami­liaritatea celor robi impreuna cu ei si slujitori ai lui Dumnezeu sa fie uimiti de pogorarea cu iubire de oa­meni a Stapanului si asa sa se umple de si mai mult zel Si incordare spre lupte; caci cine cunoaste roadele oste­nelilor ar fi mai usor indrazneti in lupte. Pentru ca dorinta de castig stie sa conduca la necrutarea trupului. Caci asa cum soldatii, sportivii, agricultorii si comerci­antii primesc cu inflacarare ostenelile, infrunta cu indraz­neala furtunile marii si nu se ingrijesc de fiare salbatice si de pirati, ca sa dobandeasca castigul dorit, si cu cat ii vad desfatandu-se de castiguri pe cei ce s-au ostenit anterior, pe atat de mai mult sunt imbolditi spre rabda­rea ostenelilor, tot asa si scutierii, sportivii, agricultorii si comerciantii duhovnicesti care nu doresc castiguri pamantesti, nici nu poftesc bunuri nadajduite, sunt tri­misi cu si mai mare inflacarare spre lupte, nu iesind in linie de batalie impotriva unor oameni, nici lovind aerul, nici punand sub jug boii de la plug si taind cu ei brazdele pamantului, nici luptandu-se cu valurile agitate ale ma­rii, ci luptand impotriva stapanirilor intunericului si lovindu-le prin aceea ca sunt loviti de ele si strangand bogatie prin aceea ca sunt dezgoliti si punand inaintea valurilor inviforate ale lumii si ale duhurilor rautatii care le pun in miscare carma crucii, le alunga prin puterea Duhului ca pe niste fiare mugitoare si rapitoare, sema­nand in inimile oamenilor ca in niste brazde cuvantul cinstirii lui Dumnezeu si secerand Stapanului spic cu mult rod. Dar sa ne reintoarcem la tema noastra.

Cuvantul lui Moise si Ilie

Atunci Moise a rostit foarte probabil: "Asculta, Israele" duhovnicesc cele pe care Israelul pamantesc nu le-a putut auzi: "Domnul Dumnezeul Tau, Domnul este Unul" [Dt 6, 4]. Fiindca Dumnezeu e facut cunoscut Unul in Trei Ipostase, caci una e fiinta Dumnezeirii Tatalui Care da marturie, a Fiului Care primeste marturie si a Duhului Care umbreste. Acesta e Cel marturisit acum de Tatal, Viata oamenilor. Pe Acesta il vor vedea lipsitii de minte spanzurat pe lemn si nu vor crede Vietii lor. Si atunci le raspunde Ilie: "Acesta e Cel pe Care L-am vazut odinioara cu duhul, netrupesc, ca o briza de vant subtire [3Rg 19,12]!"; caci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata" [In 1,18] dupa ce este prin fire/natura. Si ceea ce s-a vazut, s-a vazut prin Duhul. "Aceasta e schimbarea dreptei Celui Preainalt" [Ps 76,11]. Acestea sunt "cele pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" vreodata [1 Co 2, 9]. "Asa vom fi mereu cu Domnul" [i Tes 4,17] in veacul viitor vazandu-Lpe Hristos fulgerand cu lumina dumnezeirii Lui.

Bine este sa fim aici

Dar ce-a facut Petru cand a ajuns spectator al acestei descoperiri dumnezeiesti? Ca intrat in transa divina [hosper enthous] in Duhul a zis Domnului: "Bine este ca noi sa fim aici!" Caci cine va schimba intunericul cu lumina? Vedeti soarele acesta cat e de frumos, cat e de mandru, cat e de dulce, cat e de dorit, cat fulgera si stra­luceste, cat de dulce si indragita e viata de care se leaga toti si fac toate ca sa nu o rateze! Cu cat mai mult sun­teti de parere ca e mai dorita si mai dulce insasi Lumina din care isi primeste lumina orice lumina? Cu cat mai indragita si mai dulce e insasi Viata, din care isi primeste viata si se comunica orice viata, in Care suntem vii, ne miscam si suntem [cf. FA 17, 28]? Nu e dulceata, dorinta, cuvant si gand care sa semene cu masura covarsirii ei. Biruie orice comparatie si nu se supune unor masuri. Caci cum ar putea fi masurat necircumscrisul si necu­prinsul de ganduri? Aceasta Lumina are biruinta asupra intregii firi. Aceasta Viata e cea care a biruit lumea. Cum nu e bine sa nu fim separati de Bine? Petru n-a grait nelalocul lui.

Dar pentru ca toate cele bune vin la vremea lor, caci "este o vreme prielnica [kairos] pentru orice lucru", a spus Solomon [Ecc 3,1], trebuia si ca Binele sa nu se limiteze la cei de acolo, ci sa se reverse si sa mearga la toti, adica la toti credinciosii, pentru ca sa fie mai multi cei ce se vor impartasi de binefacerea lui. Acest lucru aveau sa-l duca insa la capat crucea, patimirea si moartea. Nu este deci bine sa ramana aici Cel ce va rascumpara cu sangele Sau faptura pentru care S-a si facut trup. Daca ati fi ramas pe Tabor, atunci fagaduinta care ti-a fost facuta [Petre] n-ar fi ajuns la capat, caci n-ai fi devenit purtatorul cheilor imparatiei, raiul nu s-ar fi deschis talharului, tirania trufasa a mortii n-ar fi fost surpata, palatele iadului n-ar fi fost date jafului, Adam nu s-ar fi mantuit, Eva nu s-ar fi izbavit, patriarhii, pro­fetii si dreptii n-ar fi fost sloboziti din adancurile iadu­lui, iar firea nu s-ar fi imbracat in nestricaciune.

Daca Adam n-ar fi cautat indumnezeirea inainte de vreme, ar fi dobandit dorirea sa. Nu cauta deci inainte de vreme cele bune, Petre! Va veni timpul cand ti se va da fara sfarsit aceasta vedere. Stapanul te-a asezat con­structor nu de corturi, ci al Bisericii a toata lumea. Uce­nicii tai, oile tale, pe care ti le-a incredintat bunul Arhipastor [cf. In 21, 16-18] au transpus in fapta cuvintele tale mesterind un cort lui Hristos, lui Moise si lui Ilie, slujitorii Sai, [bisericile] cele in care praznuim astazi. Nu cu ratiunea sa a rostit Petru acestea, ci sub insuflarea Duhului care prezicea cele viitoare; "nestiind ce spune", zice preadumnezeiescul Luca [9, 33]. Iar cauza o adauga Marcu: "caci erau cuprinsi de frica" [9, 6].

Norul luminos

Si pe cand zicea Petru acestea, "iata un nor luminos i-a umbrit" si ucenicii au fost cuprinsi de o frica si mai mare vazandu-L pe Iisus Mantuitorul si Domnul in nor impreuna cu Moise si Ilie. in vechime vazatorul de Dumnezeu [Moise] a intrat in bezna dumnezeiasca [cf. Is 33» 9] sugerand astfel caracterul umbratic al LegiivsCa "Legea avea o umbra a celor viitoare, nu insusi adeva­rul/realitatea lor" [Evr 10, 1], asculta-l pe Pavel care scrie asta. Atunci Israel nu putea sa priveasca la slava fetei lui Moise, desi ea s-a desfiintat, noi insa oglindim cu fata descoperita slava Domnului schimbati la chip/transfi­gurati [metamorphoumenoi] de la o slava la o slava mai mare ca de Duhul Domnului [2 Co 3, 7.18]. De aceea i-a umbrit un nor nu de bezna, ci de lumina. Caci aici se descopera taina ascunsa de veacuri si de generatii si se arata o slava perpetua si vesnica. De aceea au stat de fata si Moise si Ilie care implineau rolul Legii si Profetilor. Caci Cel pe Care-L vestesc Legea si Profetii se gaseste a fi Iisus Datatorul de Viata. Si Moise e icoana sfintilor adormiti in vechime, iar Ilie cea a adunarii celor vii, caci Cel schimbat la fata e Domnul viilor si al mortilor. Acum a intrat Moise in pamantul fagaduintei - caci l-a dus in el Iisus Datatorul mostenirii -, iar cele pe care le-a vazut in vechime in prefigurare stralucesc lim­pede astazi; fiindca acest lucru il sugereaza luminozitatea norului.

Glasul din cer

"Si un glas din nor s-a facut care zicea: Acesta e Fiul Meu Cel Iubit, intru Care am binevoit. Pe Acesta sa-L ascultati!" Din norul Duhului a iesit glasul unui Tata: "Acesta este Fiul Meu Cel Iubit. Acesta care se vede om, Cel ce este si e vazut si Care s-a facut ieri om, Care petrece smerit impreuna cu voi, a Carui fata a stralucit acum, Acesta este Fiul Meu Iubit, Cel mai inainte de veci, Singurul Unul-Nascut din Cel Singur, Care a iesit in chip atemporal si vesnic din Mine, Nascatorul Lui, Care e pururea din Mine, in Mine si cu Mine, fara sa fi venit mai tarziu la existenta. E din Mine ca Unul-Nascut din fiinta si ipostasa Mea ca dintr-o cauza paterna, drept pentru care e si de-o-fiinta cu Mine; e in Mine ca Unul-Nascut fara separatie si fara iesire; si e cu Mine ca Unul care e o ipostasa desavarsita in sine, nu un cuvant pro­ferat in afara si revarsat in aer, de aceea e si iubit. Caci ce fiu iubit este ca Unul-Nascut? intru El am binevoit!': Caci cu bunavoirea [eudokia] Tatalui S-a intrupat Fiul Sau Unul-Nascut si Cuvantul Lui, cu bunavoirea Tatalui s-a lucrat in Fiul Sau Unul-Nascut mantuirea a toata lumea; bunavoirea Tatalui a faurit in Fiul Unul-Nascut conexiunea a toate [ton apanton synapheiari]. Caci daca omul e o lume mica, purtand in el insusi legatura [syndesmon] intregii fiintari vazute si nevazute, fiind si una, si alta, cu adevarat Stapanul, Creatorul si Proniatorul a toate a binevoit ca in Fiul Lui Unul-Nascut si de-o-fiinta sa se faca o conexiune a divinitatii cu umanitatea si prin aceasta cu intreaga creatie, "ca Dumnezeu sa fie toate in toti" [l Co 15, 28].

«Acesta este Fiul Meu», Rasfrangerea slavei Mele, intiparirea ipostasei Mele [cf. Evr 1, 3], prin Care am facut ingerii, prin Care s-a intarit cerul si s-a intemeiat pamantul, «Care poarta toate cu cuvantul puterii Lui» [Ps 32, 6] si cu Duhul gurii Lui, adica cu Duhul Obarsie a vietii si Conducator. «Pe Acesta sa-L ascultati!» Caci cine-L primeste Ma primeste pe Mine, Care L-am trimis nu ca un Stapan, ci ca un Parinte. Caci e trimis ca om, dar ca Dumnezeu ramane in Mine si Eu in El. Cine nu-L cinsteste pe Fiul Meu Unul-Nascut si Iubit, nu-L cin­steste pe Tatal, pe Mine Care L-am nascut. «Pe Acesta sa-L ascultati!», caci are cuvintele vietii vesnice [cf. In 6, 68]!" Aceasta e concluzia celor savarsite, aceasta e puterea tainei.

Coborarea si tacerea

Dupa care ce anume urmeaza? Pe Moise si pe Ilie i-a trimis la locurile lor si [Hristos] e vazut de apostoli singur; si asa coboara de pe munte spunandu-le sa nu spuna nimanui nimic din cele vazute si auzite. Fiindca aceasta o porunceste Stapanul. Voi spune si de ce anume? Cred ca stiindu-i nedesavarsiti pe ucenici, pentru ca ei nu dobandisera inca impartasirea Duhului. Ca intristarea sa nu umple inimile lor si ca sa nu infurie pe tradatorul [Iuda] spre turbarea invidiei. Haide, asadar, sa incetam si noi odata cu tema si cuvantul nostru.

Pe Acesta sa-L ascultati!

Voi insa sa va aduceti pururea aminte de cele spuse purtand in inima frumusetea acelei vederi, lasand puru­rea sa rasune in voi glasul Tatalui: "Acesta este nu un rob, nu un sol, nu un inger, ci «Fiul Meu Cel Iubit. Pe Acesta sa-L ascultati!»"

Sa-L ascultam, asadar, pe El care spune: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta!" [Mc 12, 30], "Sa nu ucizi!" [Mt 5, 21], dar nici macar sa nu te infurii pe fratele tau [Mt 5, 22]. "Impaca-te cu fratele tau mai intai si apoi venind adu darul tau!" [Mt 5, 24]. "Sa nu faci adulter!" [Mt 5, 27]. Dar nici sa nu iscodesti frumusete straina [Mt 5, 28]. "Sa nu juri stramb!" [Mt 5, 33]. Dar nici macar sa nu juri, "ci sa fie cuvantul vostru da, dar si nu, nu; iar ce e de prisos e nascocirea celui rau" [Mt 5, 37]- "Sa nu furi", ci "da tot celui ce cere de la tine si sa nu intorci spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine, iar pe cel ce-ti ia cele ale tale sa nu-l opresti!" [Lc 6, 30]. "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati-i pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va defaima si prigonesc!" [Mt 5, 44]. "Nu judecati ca sa nu fiti judecati! Iertati si vi se va ierta!" [Lc 6, 37], ca sa va faceti fii ai Tatalui vostru, desavarsiti si induratori ca Tatal vostru Cel ceresc [Mt 5,48; Le 6, 36] «Pentru ca El face sa rasara soarele si peste buni, si peste rai si face sa ploua si peste drepti, si peste nedrepti" [Mt. 5 ,45].

Aceste dumnezeiesti porunci sa le pazim cu toata straja, ca si noi sa ne putem desfata de frumusetea Lui dumnezeiasca saturandu-ne de gustarea ei preadulce, acum pe cat e cu putinta celor apasati de acest cort pa­mantesc al trupului [cf. 2 Co 5,1-4], iar apoi mai lim­pede si mai curat, cand dreptii vor straluci ca soarele [cf. Mt 13,43], cand, izbaviti de nevoile trupului vor fi cu Domnul [cf. 1 Tes 4,17] ca niste ingeri [cf. Mc 12, 25] nestricaciosi la marea si stralucita descoperire din ceruri a insusi Domnului [cf. 2 Tes 1, 7] si Dumnezeului si Man­tuitorului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Care se cuvine slava Tatalui impreuna cu Duhul Sfant acum si in veacurile nesfarsite ale veacurilor. Amin.

Sfantul Ioan Damaschin

Extras din volumul "Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia inimii", Ed. Deisis

Cumpara volumul Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia inimii de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

• Sfantul Ioan Damaschin
  Publicat in : Sfantul Ioan Damaschin

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: