Ai putea crede ca, dupa atatia ani, pelerinajul de la Iasi din 14 octombrie, cand o praznuim pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, nu mai poate aduce nimic nou in plan mediatic. Ne-am cam obisnuit deja ca, pe langa relatari obiective sau chiar emotionante, sa intalnim in presa clasicele, de acum, trimiteri la fenomene marginale sau accidentale, care nu tin, in orice caz, de esenta acestui eveniment. Se bate moneda pe imbulzeala, desi, de la an la an, factorii implicati - jandarmii, mai ales - gasesc formula care asigura o ordine deplina. Se prezinta obsesiv cazurile acelor persoane care ajung la spital sau au nevoie la fata locului de ingrijiri medicale, ca si cum asta ar fi de mirare intr-o natiune bolnava, care se indoapa cu alimente sintetice si care traieste intr-un stres cvasigeneralizat. Politicienii sunt admonestati pentru ca "se baga in fata", putini sesizand ca tot mai rar se mai intampla acest lucru.

Ca sa nu mai amintim de obsesia maladiva fata de "castigurile astronomice" ale Mitropoliei, ca urmare, mai ales, a donatiilor primite de la pelerini. Cei care calculeaza aceste sume nu se jeneaza a numi acest pelerinaj nici mai mult, nici mai putin decat o "afacere". Si ne furnizeaza, de la an la an, tot mai multe motive pentru a nu intra in acest joc, obligandu-ne sa nu raspundem la intrebarea: "Cati bani s-au castigat?". Caci a da un raspuns la aceasta intrebare ar insemna sa validam o viziune conform careia totul - chiar si in Biserica - reprezinta doar o afacere. Ca si cum Sfanta Parascheva s-ar fi nevoit, in cei 27 de ani petrecuti pe pamant, cu postul, cu rugaciunea, cu fapte de milostenie, doar pentru ca trupul sau sa primeasca darul neputrezirii si pentru ca, peste o mie de ani, o mana de "popi" (cum ne alinta unii) sa traga miliarde de foloase de pe urma ei. Evident, tot la capitolul "investitii" ar trebui socotita si zidirea catedralei mitropolitane, si slujbele care se fac acolo zilnic. Luandu-o pe fir, in aceasta logica a "afacerii", chiar si Mantuitorul Insusi a binevoit sa vina in lume doar pentru ca la Iasi, dupa vreo doua mii de ani, sa aiba urmasii Sai un venit frumusel pe la mijloc de octombrie.

Acest pelerinaj nu numai ca nu este "gandit" cu scopul de a obtine bani, dar el nu este o incununare a vreunei strategii pusa la cale prin cele birouri mitropolitane. Faptul ca oamenii vin sa ceara ajutor si binecuvantare de la Sfanta e o alegere libera a acestora. Nimeni nu-i scoate din case cu arcanul, nimeni nu le da canon prin biserici sa faca aceasta jertfa, ci ei singuri aleg sa se nevoiasca ore in sir spre a primi har si a se intalni cu Dumnezeu, Cel care "este minunat intru sfintii Sai". Faptul ca ei vor sa cumpere o lumanare, ca-si doresc sa cumpere o icoana sau o metanie (si ca amintire de la acest moment) sau, mai ales, faptul ca aleg ca, alaturi de pomelnic, sa puna si o suma - obolul lor pentru Dumnezeu, este un fapt secundar. Este ca si cum te-ai duce la o expozitie de pictura si ai calcula cat costa ramele care sustin tablourile. Sau ca si cum a-i privi la o emisiune TV si, in loc sa discuti despre continutul ei, a-i face calcule despre cat costa aparatura cu care se face transmisia. Este mai mult decat suficient sa se stie ca acei "banuti ai vaduvei" se contabilizeaza in mod corect si se utilizeaza tot in folosul oamenilor, a celor mai napastuiti dintre noi. Fapt care se si raporteaza o data pe an, la momentul bilantului prezentat Adunarii eparhiale, singurul for care are dreptul de a cere astfel de informatii (cu 2-3 exceptii, nimeni nu a mentionat in aceasta perioada ca, anul trecut, spre exemplu, cu o suma de peste 110 miliarde de lei vechi, Arhiepiscopia Iasilor a venit in sprijinul a peste 160.000 de persoane). In rest, aceste donatii nu sunt nici fonduri europene, nici bani primiti de la stat, ca sa avem vreo obligatie legala de a-i declara public. Nu exista decat obligatia morala de a folosi acesti bani acolo unde este nevoie si vom da socoteala, inaintea lui Dumnezeu, pentru modul in care i-am administrat.

Unde e "pelerinajul mortii"?
Chiar si asa, cu o mediatizare deformata sau chiar rauvoitoare a pelerinajului (desi, repet, sunt multi jurnalisti care au reusit in mod admirabil sa surprinda esenta acestui fenomen), nu ai cum sa te superi pe cei mai carcotasi. De ce? Pentru ca pur si simplu ei nu pot intelege mai mult. Daca ai in minte doar paradigme economice sau calapodul stirilor de scandal, daca esti obisnuit sa vanezi si sa accentuezi, un an de zile, elemente ce-si gasesc locul foarte bine in structura barfei de sant, nu a transmisiilor de informatii utile, nu ai cum sa reflectezi altfel un eveniment religios. Daca nu ai o minima aplecare catre spiritualitate, cum sa-i intelegi pe cei care Il cauta pe Dumnezeu? Cum sa poti povesti despre rugaciunea pelerinilor daca tu insuti nu ai plecat macar o data genunchii inaintea Domnului? Cum sa crezi ca Sfanta Parascheva nu este un "centru de profit", ci o persoana ale carei rugaciuni te pot ajuta, daca nu ai apelat niciodata la mijlocirea vreunui sfant? Cum sa poti intelege incapatanarea pelerinilor - unii bolnavi, altii foarte batrani, altii de varste fragede - de a astepta si peste 10 ore doar pentru a atinge, pret de cateva secunde, un trup sfant, daca nu ai stat si tu macar 10 minute la un astfel de rand?

In mai toate domeniile, institutiile de presa se straduiesc sa aiba specialisti care sa relateze sau sa comenteze. Nu pui pe unul care nu are habar de fotbal sa comenteze un meci al nationalei si nici nu trimiti pe cineva lipsit de orice cunostinte economice sa ia un interviu guvernatorului Bancii Nationale. Ar fi considerata o lipsa de profesionalism. In schimb e suficient sa monitorizezi presa intr-o zi ca 14 octombrie pentru a constata ca se poate lesne delega o persoana care nu are nici un Dumnezeu spre a vorbi despre un pelerinaj religios. Si e o neputinta fireasca a unui astfel de om de a vorbi pe un subiect care nu-i este deloc familiar. De aceea si apar expresii de genul "tragedie printre pelerini" sau "incident macabru", atunci cand relatezi faptul ca o femeie a murit, la putina vreme dupa ce s-a asezat la rand. Cine sa sesizeze credinta acelei femei din Prahova, care a facut-o sa ajunga nu la sfintele moaste, aici, pe pamant, ci la intalnirea cu insasi Sfanta Parascheva, in ceruri? Daca vezi in moarte ceva macabru, o tragedie, iar nu intalnirea cu Dumnezeu si nasterea cea in cer, e greu sa poti evalua dorinta insistenta a acelei credincioase care, desi se stia bolnava, a preferat sa riste astfel decat sa lipseasca de la pelerinajul la care participase in ultimii 15 ani (cu exceptia celui de anul trecut, cand boala a tinut-o departe de Iasi). Jertfa ei este cu totul deosebita chiar daca nu este de natura a o inscrie, cum s-a mai sugerat, in randul martirilor. Pentru a fi martir sau mucenic, o persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a alege intre a fi cu Hristos, cu pretul mortii, sau a se lepada de Hristos, ca sa traiasca. Chiar daca aici nu a fost vorba de mucenicie propriu-zisa, este evident ca doamna Florica din Prahova a ales, in mod constient, sa-L marturiseasca pe Dumnezeu prin gestul ei, care sfideaza logica omului dominat de instinctul de conservare.

Tot asa, este greu a-i intelege pe parintii care-si iau cu ei copiii la rand, intr-o asteptare istovitoare, desi ar putea sa-i lase acasa sau, mai ales cand au varste mici, sa treaca inaintea celorlalti pelerini. Unii chiar s-au grabit sa catalogheze pe acesti parinti ca fiind inconstienti, ca-i taraie dupa ei la acest "pelerinaj al mortii" (cu trimitere la cazul persoanei din Prahova care a decedat). Putini sesizeaza ca adevaratul pelerinaj al mortii este cel format din femeile care-si asteapta randul la medic spre a-si ucide copiii din pantece. Dar si mai putini sunt cei care ar aprecia azi gestul cuiva, similar cu al unui Constantin Brancoveanu, care si-ar indemna copiii mai degraba sa se lase ucisi de securea calaului decat sa lepede credinta ortodoxa. Cel mai probabil ca l-ar considera pe un astfel de om un "parinte denaturat".

Sunt, asadar, multe lucruri greu de inteles la acest pelerinaj de la Iasi, lucruri ce nu pot fi cunoscute decat din interior, pe masura ce le traiesti. Sperie amploarea acestui fenomen si jertfa pelerinilor pentru ca e ceva, acolo, ce scapa unei minti calauzita doar de logica omeneasca si care nu are deschidere catre dimensiunea vesniciei. Ii este frica de pelerini celui caruia ii este frica sa priveasca in adancul sau, acolo de unde ar putea si el sa auda vocea Celui care rosteste bland: "Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20). Dar nimic nu va putea opri acest pelerinaj atata vreme cat se va mai gasi o inima care sa vibreze la cuvintele rostite, acum doua milenii, de Mantuitorul: "Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla" (Matei 7, 13-14). Sunt cuvinte parca anume rostite pentru pelerinii "ghidati" de barele de fier ale nevointei crestinesti si vegheati de oamenii de ordine precum sufletul este insotit la cer de ingerii ce-l poarta spre odihna vesnica, impreuna cu sfintii.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.