Este cineva în măsură să vorbească despre sfințenie, din moment ce sfinţenia este o „teofanie”, o descoperire a lui Dumnezeu prin sfinți?
Sfinţenia este sfinţenia lui Dumnezeu în fiinţa noastră, este darul lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne împărtășim de acest dar, atunci dintr-o „fărâmă de lumină omenească, devenim o revelaţie a Luminii dumnezeieşti” (Mitropolitul Antonie de Suroj, „Dumnezeu și omul”, Editura Sophia, București, 2011).
Sfântul este cel care trăiește în totalitate în Hristos și pentru Hristos, neștiut de nimeni, pe care numai Dumnezeu îl descoperă oamenilor la timpul potrivit.
Pentru mulți dintre noi, sfântul trebuie să fie neapărat un om „perfect”, un „ascet desăvârșit”, care postește aspru și se roagă neîncetat, un „atlet al virtuților”, care obligatoriu trebuie să se implice cu toată determinarea și în plan social. Adică, sfântul trebuie să facă ceea ce e de datoria noastră să facem...
În primul rând, sfântul este un om în care și prin care lucrează Duhul Sfânt. Sfinții sunt „purtători de Dumnezeu”, cei care ne împărtășesc neîncetat o învăţătură vie, mereu actuală, mai presus de vremuri...
Dumnezeu voiește să ne învețe prin sfinți ceva despre Sine. De aceea, în sfințenie există o „predanie” vie, care se adresează cunoașterii interioare, mai puțin „evlaviei exterioare şi sociale” (Andrei Scrima, „Funcţia critică a credinţei”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011).
Sfinţenia nu înseamnă doar „contemplație”, pentru că lucrarea duhovnicească nu a însemnat niciodată un „refugiu” sau o justificare tardivă în fața avalanșei de probleme sociale.
Dar nici activismul social nu poate fi o cale spre sfințenie. specific vremurilor în care trăim, un activism exterior, fără rugăciune lăuntrică, care tinde să devină „o valoare în sine”.
Pentru că îi lipsește Dumnezeu, ca dialog personal, „esența sfințeniei” fiind Dumnezeu însuși, singurul în care sufletul nostru se odihnește și prin care ne sfințim (Mitropolitul Antonie de Suroj, „Dumnezeu și omul”, Editura Sophia, București, 2011).
Bunăoară, „postul” fără Dumnezeu se reduce la o simplă dietă, de folos pentru sănătatea organismului nostru, și cam atât...
Părintele Antonie de Suroj vorbea despre rolul esențial pe care sfințenia îl poate avea într-o „societate pluralistă complexă”, precum cea în care trăim astăzi:
„Dacă am şti cum să-L contemplăm pe Hristos din adâncul fiinţei noastre, dacă am şti să vedem Faţa Lui cea nevăzută, pe care o putem vedea numai cercetându-ne profunzimile, pentru că acolo sălăşluieşte El, în străfundurile sinelui nostru - atunci toţi cei din jurul nostru ar simţi impactul seninătăţii, păcii şi liniştii noastre lăuntrice, al unei forţe intense şi calme totodată, şi ar înţelege că există sfinţenie în Biserică. Această sfinţenie nu ar avea nevoie să facă eforturi disperate pentru a se manifesta, pentru a-i face pe oameni să creadă că Biserica este sfântă. Ar crede toţi atunci în Dumnezeu şi în sfinţenie - dar aşa cum stau lucrurile în prezent, uitându-se la noi, le vine foarte greu să creadă!” (Mitropolitul Antonie de Suroj, „Dumnezeu și omul”, Editura Sophia, București, 2011).
Îi cinstim pe sfinți, îi admirăm și ne entuziasmăm când auzim ori citim despre viața lor. E firesc să ne întrebăm apoi, în ce măsură suntem și noi situați pe drumul pe care sfinții l-au bătătorit atâtea secole la rând?
Sau am rămas doar niște „rătăcitori”, care nu și-au găsit încă rostul și așezarea înlăuntrul sufletului și înaintea lui Dumnezeu?
„Cu multă postire trupul subțiindu-ți, ți-ai ridicat mintea către Dumnezeu și viață netrupească în trup ai viețuit, pururea pomenită Parascheva, lepădând materialnica tulburare, pentru aceasta acum te veselești cu cetele îngerești.” (Condacul Sfintei Cuvioase Parascheva)
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Tuturor vom spune minunile tale!
Publicat in : Sfanta Cuvioasa Parascheva
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.