Mesajul Patriarhului Daniel pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi

Mesajul Patriarhului Daniel pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi

Bucuria întâlnirii cu Sfinţii lui Dumnezeu

Iubiţi pelerini,

Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit spre Împărăția lui Dumnezeu, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33). Călăuzitorii noştri în această călătorie sunt sfinții Bisericii, care prin viața lor curată, închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, au urmat cuvintele Evangheliei lui Hristos, fiind astfel pentru noi modele desăvârșite de viață creştină.

Pelerinajul miilor de credincioşi la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi arată cât de mare este lucrarea misionară a sfinţilor care, prin exemplul vieţii lor şi prin rugăciunile lor, aduc pe oameni aproape de Dumnezeu şi îi adună laolaltă în rugăciune.

Anul acesta, 2023, dedicat comemorării imnografilor şi cântăreților bisericeşti, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a moaştelor unuia dintre marii sfinţi creatori de cântări bisericeşti, Sfântul Andrei Criteanul, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).

Sfântul Andrei Criteanul a păstorit între anii 700-740, a fost un episcop misionar, precum şi un mare dascăl al pocăinţei. A construit biserici, a înfiinţat mănăstiri, a ajutat pe creştinii care au suferit de pe urma invaziilor otomanilor, a fost un bun predicator şi a compus o mulţime de cântări liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este, desigur, Canonul cel Mare, un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă în faţa lui Dumnezeu.

Iubiţi pelerini,

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în Epivata Traciei din părţile Constantinopolului, şi a trăit doar 27 de ani. Ea este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul țării noastre. Sute de biserici din România şi din diaspora română sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria şi Serbia, credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei; Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu părintească dragoste şi preţuire,

 

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pe aceeaşi temă

14 Octombrie 2023

Vizualizari: 918

Voteaza:

Mesajul Patriarhului Daniel pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact