Predica la Sfantul Apostol Andrei

Frati crestini,
Totdeauna de chemarea cea dintai se bucura cei ce din vreme au pornit catre ea. Caci pe cine il gasesti pe calea catre ideal, pe acela il si iei mai intai la rosturile cele mari ale vietii. Si apoi vine randul si celor din departari si din intuneric, sa fie chemati la cinste si lumina...

Iata, de ne-am opri privirile la cei 12 Apostoli ai Mantuitorului, pentru a vedea cine s-a invrednicit de marea cinste de a fi cel intai chemat la apostolat de catre Insusi Dumnezeu, am vedea ca vrednicia s-a dat aceluia ce insusi el pornise pe calea sfinteniei. E Sfantul Andrei care s-a bucurat de aceasta Dumnezeiasca slava, pentru care i se zice pentru totdeauna, “cel intai chemat dintre apostoli”.

Intr-adevar, fratilor, pentru a se invrednici de aceasta slava cereasca de a fi primul ales dintre apostoli, Sf. Andrei inca din tinerete si-a ales el mai intai o chemare sfanta. Caci desi era fiul saracului pescar Iona din Betsaida, el nu s-a casatorit ca fratele sau Petru, ci dorind o viata de aleasa traire, alerga sa fie ucenic aceluia care propoveduia in pustie.

Tanarul Andrei, auzind ca in vremea lui este cineva care e profetul lui Dumnezeu ce predica pocainta, s-a si dus la el cu hotararea de a fi urmator al sfatului sfant. Si asa a ajuns el cel dintai ucenic al Sf. Ioan Botezatorul.

De la acest vestitor al lui Dumnezeu, Andrei, cel inflacarat de ravna sfanta, a aflat multe taine ale intelepciunii lui Dumnezeu, si ceva mai mult, pe Insusi Domnul Hristos, caci Sf. Ioan, “vazand pe Iisus trecand, i-a spus lui si celalalt ucenic al lui: Iata mielul lui Dumnezeu!”

Si cei doi ucenici - ne spune Sf. Evanghelie, auzind aceasta s-au si dus dupa Iisus. Iar Iisus intorcandu-se si vazandu-i venind dupa Dansul, le-a zis: “Ce cautati?” Si ei au raspuns: “Ravi – adica Invatatorule – unde locuiesti?” Si el le-a zis:” Veniti si vedeti!” Si ei s-au dus si au vazut unde sedea si au ramas cu Dansul in ziua aceea...” Si nu mult dupa aceea, Andrei, gasind mai intai pe Simon, fratele sau, i-a zis: “Am aflat pe Mesia, adica pe Hristos. Si l-a dus la Iisus...” (Ioan 1, 36-43).

Fratilor, iata cum Sf. Andrei e acela care si-a ales el mai intai calea cea sfanta, iar dupa aceea s-a bucurat de cinstea de a fi cel intai chemat intre apostoli. Caci si in vremea lui, si astazi si de-a pururea, Dumnezeu iubeste mai mult pe acei oameni care de buna lor voie isi arata dragostea catre Dumnezeu. Pentru ca se spune la Cartea Sfanta: “Pe datatorul de buna voie iubeste Dumnezeu”. (II Cor. 9, 7).

Frati crestini,
Sf. Ioan Botezatorul, cunoscand sufletele alese ale ucenicilor sai, Andrei si Ioan, si apoi stiind si sfarsitul lui apropiat, i-a trimis pe dansii la Mantuitorul mai apoi, ca sa vada tot ceea ce face El, si sa-i urmeze Lui. Si iata, venind si vazand ei toate cate facea Domnul nostru Iisus Hristos, care prin puterea Sa savarsea minuni mari, caci “orbii vad si ologii umbla, leprosii se curata si surzii aud, mortii invie si saracii binevestesc” (Matei II, 5), au ramas deplin incredintati ca Acela, care le-a zis pentru prima data: “Veniti sa vedeti”, e Insusi Dumnezeu. De aceea cand Mantuitorul a inceput Dumnezeiasca mantuire a oamenilor, si i-a chemat si pe ei ca ucenici, ei au si venit, dupa cum ne spune Sf. Evanghelie: “Iar pe cand umbla Domnul Iisus Hristos pe langa Marea Galileii a vazut doi frati, pe Simon care se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, aruncand mrejele in mare caci erau pescari, si le-a zis: “Veniti dupa Mine si va voi face pescuitori de oameni”. Iar ei lasandu-si indata mrejele s-au dus dupa Dansul” (Matei 4, 18-20).

Intr-adevar ca si de aici se poate vedea dragostea cea netarmurita pe care au avut-o acesti ucenici fata de Mantuitorul, incat la cuvantul de chemare al Lui, ei toate au parasit: pe parinti si casa lor, corabia si pescuitul lor, pe prieteni si mrejele lor, urmand lui Dumnezeu. Si cat de greu vine astazi, chiar multora dintre noi, sa ne despartim de avutii si de slava lumii acesteia precum si de prieteni si de placeri vinovate, pentru a urma pe caile Domnului!...

De multe ori pe noi ne supara sfatul parintesc al lui Dumnezeu, daca e vorba sa ne opreasca de la pravalirea noastra in spuze de pacate si faradelegi!... Si asa nu numai ca nu ascultam de glasul cel ceresc, dar de multe ori privim la el chiar cu ura!...

Fratilor, dupa ce Insusi Domnul Iisus Hristos implini opera mantuirii, inainte de a se inalta la ceruri, chemand pe Sf. Apostoli le-a spus: “Mergeti in toata lumea si propoveduiti Evanghelia la toata faptura”. (Marc. 16, 15). Iar dupa ce si Duhul Sfant se pogori asupra lor, traditiunea ne spune ca Sf. Apostol Andrei i-au cazut sortii sa predice evanghelia in Scitia, in jurul Marii Negre, si asa Sf. Andrei a si plecat la propoveduire “in desertul scitilor, ce se numeste al antropofagilor, deoparte si de alta a Marii Negre si in partile ei dinspre nord si apus”. (Nichifor Calist, Ist. Bis. II, 39). Si in multi ani de trudnic apostolat, Sf. Andrei a predicat invatatura Mantuitorului in Bitinia, Propont, Halchedon, Bizant, Tracia, Macedonia pana la gurile Dunarii, apoi a trecut prin Transnistria de astazi pana la Cherson, si tot traditiunea ne spune ca a ajuns si la Kiev si Novgorod, privind cu ochii inlacrimati de durere de pe culmile orasului de pe Nipru, in ce neagra paganatate traiesc popoarele acelor tinuturi. Si Sf. Andrei nu putea vedea decat o singura cale a izbavirii lor: lumina lui Hristos, adevarul Lui si dreptatea Lui care sa-i dezlantuie din adancurile iadului celui sufletesc. De aceea a lacramat privind la acele culmi de rautate de pe vaile cele pacloase ale Niprului, vazand cum geme balaurul ca nu poate sa inghita lumina! Si cum se zguduie vazduhul de dusmanie, iar sprancenele dealurilor lacrameaza de durere!... Si pe data, in zarile privirilor Sf. Andrei, incepu a fulgui din ceruri lumina si nevinovatie... Si astfel birui credinta, iar si peste acea noapte de vrajmasie rasari din ceruri, lumina adevarului si caldura dragostei, precum si dreptatea ce s-a dat fiecarui ucenic al Domnului!...

Dupa ani de misionarism apostolic al Sf. Andrei in partile de nord ale Marii Negre, coborand la vale catre noi prin Dobrogea de astazi, ca si un soare ne binecuvanta si slobozi chemarea apostolica si catre stramosii nostri. Apoi in Bizant, in Constantinopolul de astazi, intemeind biserica, Sf. Andrei alese episcop pe Stahie, unul din cei 70 de ucenici ai Domnului, care este si primul episcop al Bizantului. Dupa aceea trecu in Tesalia, in Elada si apoi in Ahaia. O, multe sunt orasele si popoarele la care a predicat Dumnezeiescul apostol Andrei: in Neocezareea, in Sinope, in Ieracleia, in Trapezunt, in Cherson, in Patara si inca in multe altele. Si ce popoare n-a cuprins el cu ravna sa apostolica, in bratele de lumina ale credintei: pe Greci, pe Turci, Sciti, Alari, Alasci, Slavi si alte multe marunte neamuri. Si precum se spune, pe toate acestea “nu le-a urmat asa degraba precum le trecem cu cuvantul. Nu, ci in fiestecare tara rabdand multe impotriviri si multe lucrari cu anevoie, insa le-a biruit pe toate cu darul si ajutorul lui Iisus”. (Prolog. Lunii Nov. 30 zile).

Intr-adevar de ar fi sa pomenim numai chinurile ce le-a indurat in Sinope si inca ar fi grozav de mult! Batjocura, batai, schingiuiri de moarte, si alungari... Caci oriunde se ducea, patrundea in intuneric de necredinta, de ura si de grozava salbaticie sufleteasca! Dar sa ne oprim la cele ce a indurat in vechea Patra a Ahaiei – in Grecia de astazi! Aicea dupa ce savarsi multe minuni, vindecand pe multi bolnavi de suferinte grozave, dintre care tinem sa pomenim chiar pe Maximilia, sotia lui Egeat, conducatorul cetatii Patra, care suferea de o boala pe care nimeni nu o putea tamadui, primi de la acesta drept plata, pedeapsa cu moartea pentru ca increstinase pe sotia sa si pe fratele sau, Stratoclea. Iar pentru ca Sf. Andrei vorbise cu atata caldura de jertfa de pe cruce a Mantuitorului, paganul Egeat dadu porunca sa fie si el rastignit cu capul in jos. Si in clipa in care Sf. Andrei privi la crucea jertfei sale, intr-o zi de 30 Noiembrie, grai unele ca acestea: “O, cruce atat de mult dorita, eu vin la tine plin de bucurie! Primeste-ma cu usurinta pe mine, ucenicul Aceluia care a fost rastignit pe bratele tale, caci si eu totdeauna te-am iubit si am dorit sa te imbratisez”...

Si asa intr-o dragoste sfanta, si prin moarte, Sf. Andrei se infrati cu fratele sau Petru, care avu acelasi sfarsit, fiind si el rastignit pe cruce tot cu capul in jos. Dar ceva mai mult, amandoi prin aceasta se invrednicira sa primeasca cununa chinurilor jertfei Mantuitorului!... Si asa cu cinste mare si prin moarte, ei au pasit in slava cea Dumnezeiasca ce acum si in veci nu are sfarsit...

Iar noi romanii, de-a pururea vom multumi Domnului ca ne-a invrednicit prin stramosii nostri sa auzim glasul apostolic ce a rasunat in casa sufletului nostru. Caci si noi, ca si Sf. Petru, am auzit de la Sf. Andrei cel intai chemat, chemarea apostolica: “Veniti, aflat-am pe Cel dorit!” Veniti la credinta cea cereasca, caci aflat-am pe Hristos Imparatul luminii, al mantuirii, al pacii si al slavei celei vesnice.
Amin.

Protosinghel Vasile Vasilache
Predicatorul Sfintei Patriarhii (1940-1944)

(predica rostita la Radio Romania in 30 noiembrie 1943)

Asculta: Colindul Sfantului Andrei

• Acatistul Sfantului Andrei
  Publicat in : Acatiste