Predica la Sfantul Dimitrie Basarabov

Frati crestini,

Sfintii mai de seama din aceasta luna Octomvrie, pe care i-am praznuit in chip deosebit, si despre a caror viata am si vorbit, au fost oameni de o rara superioritate prin pregatirea lor, cat si prin chemarea ce o aveau in societatea omeneasca, inainte de a fi crestini. Astfel Sfantul Dionisie Areopagitul a fost un stralucit filosof, care si pana astazi, si oricand va fi socotit pe drept parintele misticii crestine; apoi Sf. Cuvioasa Maica noastra Parascheva a fost fiica de boier, care in tineretea ei a trait intr-o inalta societate; iar Sf. Evanghelist Luca, mai inainte de a fi ucenic al Domnului, era medic vestit, filosof de seama si pictor stralucit; si in sfarsit, Sf. Marele Mucenic Dimitrie a fost fiu de domnitor, iar el, la randul lui, a fost voievod al cetatii si al tinutului Tesalonic...

Iata, insa, ca de data aceasta noi cu totii suntem chemati sa praznuim, iar eu sa ma invrednicesc de cinstea de a vorbi cuvinte de meritata lauda, de ziua Sfantul Dimitrie cel Nou - Basarabov. Acest sfant s-a inaltat la aceasta culme de perfectiune crestina, din lumea celor multi, dintre satenii acestui pamant. El s-a nascut intr-un sat pe care el l-a facut cunoscut, prin viata sa de sfant, in toata lumea crestina chiar si pagana - Basarabov. Caci precum se spune si in slujba, “lauda Basarabovului este Sfantul Dimitrie”. Si el nu a fost nici un fruntas al satului sau prin bogatie, ci era cel mai sarac dintre consatenii lui. Iar ca rost de trai a avut una dintre ascultarile de viata de care se face pomenire in Biblie, cu privire la multi oameni slaviti inaintea lui Dumnezeu. Si el a fost pastor de vite.

Intr-adevar insa, in aceasta privinta, a Sfantului Dimitrie cel Nou, care a fost in viata lui mic si neinsemnat in fata oamenilor, si fara de intelepciunea cea de la cei invatati, vedem talcuita o mare taina a puterii de stralucire a oricarui bun crestin, cat de umil ar fi el. Si prin aceasta vedem implinindu-se si spusele Sfantului Apostol Pavel: “Caci priviti, fratilor, la chemarea voastra, ca nu sunteti intre voi multi intelepti din fire, multi puternici, multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti, si cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca sa rusineze pe cei tari; cele de neam prost ale lumii, cele umilite si cele ce nu sunt le-a ales Dumnezeu, ca sa desfiinteze pe cele ce sunt, ca nici un om sa nu se faleasca inaintea lui Dumnezeu... ca precum este scris: “Cel ce se lauda, in Domnul sa se laude”. (I Cor. I, 26-31)

Frati crestini,
Noi cunoastem foarte putin din viata Sfantului Dimitrie cel Nou. Nu stim chiar veacul in care s-a nascut. Unii spun ca ar fi trait pe la anul 1200 si ceva, iar altii dau ca mai sigur anul 1300 si ceva. Ceea ce se stie precis e ca el a fost pastor si apoi calugar. Atat si nimic mai mult. El insa, e descoperit de Dumnezeu intregii lumi crestine, prin Sfintele Sale Moaste. Aici e taina cea nepatrunsa a intelepciunii lui Dumnezeu! Pe unii ii descopera lumii, inca pe cand traiesc, prin stralucirea insusirilor lor, iar pe cei care au avut stralucirea margaritarelor in fund de mare, abia dupa moarte ii da la iveala prin Sfintele lor Moaste...

Si asa, si cu privire la Sf. Dimitrie cel Nou, noi suntem chemati ca sa cunoastem pomul dupa roadele lui. Uitandu-ne la minunea cea mai presus de fire, la Sf. Moaste, sa ne inchipuim ce viata sfanta trebuie sa fi trait el, ca sa ajunga la dobandirea acestui dar! Noi cu totii stim ca suntem supusi hotararii celei vesnice a lui Dumnezeu: “ca pamant esti si in pamant te vei intoarce”. (Fac. III, 19). De aceea vine sa ne intrebam, care e taina pentru care trupul Sf. Dimitrie nu s-a supus acestei porunci Dumnezeiesti? Pentru ce nu s-a dat si el firii, precum ceilalti si noi toti, care in tarana ne vom preface?
Cum, tocmai un Sfant Parinte sa se impotriveasca celor oranduite de Dumnezeu?...

Fratilor, aceasta e minunea cea Dumnezeiasca, care peste cele ce El a hotarat, si peste cele ce in chip firesc se intampla in lume, “El a aratat minune in lume, pentru darurile ce a oranduit la unii din sfintii sai alesi, oprind firea sa nu lucreze vreo stricaciune la cuviosul si nevoitorul trup acesta. Caci viu fiind inca el, nu fusese pamantesc cum suntem noi astazi, ci in totul ceresc si duhovnicesc, si intocmai deopotriva cu a ingerilor petrecere. Pentru ca si cu viata si cu lucrurile, si cu sufletul si cu trupul, si prin tot chipul intru toate zilele nu sufla prea sfintita lui gura fara numai pre singura cea catre Dumnezeu cuvantare de marire”... (Teoclit, Cuvant la Sf. Dimitrie cel Nou, pag. 66-67).

Iar pentru a se vedea cu ce nevinovatie si-a trait viata de pastor, nu am a pomeni decat urmatoarea intamplare: “El arata atata milostenie catre toate fapturile lui Dumnezeu cele insufletite, incat o data, umbland el dupa vite, si pascandu-le, i s-a intamplat din neglijenta si nevedere de a calca cu un picior pe un cuib de pasari, si a omorat puisorii cei mici. Ei bine, de aceasta atata s-a cait si s-a jelit, incat socotea ca ucidere a facut. Pentru aceasta si cu ravna poruncind, a canonisit piciorul acela cu care a calcat puii si l-a pedepsit ca sa nu-l incalte trei ani. Si asa trei ani a umblat cu dansul descult, vara lovindu-se si ranindu-se de pietre si de spini, iar iarna de ger si de inghetare degerandu-i”...

In ceea ce priveste viata de calugar. el a trait in cea mai mare pustie, intr-o pestera. Saracia, curatenia sufleteasca si trupeasca si ascultarea de Dumnezeu, erau cele trei flori pe care le-a cultivat in gradina sa cea dubovniceasca. Pe ele le-a ingradit cu cuviosia si cu panglica smereniei le-a legat ca pe un minunat buchet. Si pe aceste flori mereu le tinea impodobite, udandu-le vara cu lacramile rugaciunilor sale, iar iarna incalzindu-le cu suflul inimii sale pline de caldura cea cereasca. Si cu o astfel de candela a vietii se pregati sa intampine pe Stapanul vietii, pe Domnul nostru Iisus Hristos...

Fratilor, precum vedeti, Sfantul Dimitrie cel Nou a fost om trupesc ca si noi, si apoi si lui ca si noua, i-a fost pusa inainte calea cea stramta si anevoioasa a mantuirii, dar el a ajuns la varful cel mai inalt al perfectiunii, la sfintenie. In aceasta privinta, putem spune, cu totii la un loc suntem din acelasi trup, din materie. Si la fel ca si un fier, daca unii stau mai departe de flacara cea de lumina si caldura a focului, sunt reci, iar daca se apropie ceva mai mult, sunt caldicei si, in sfarsit, daca sunt in foc si stau mai mult timp in vapaia de lumina, sunt ca para focului si cand ii scoti afara scanteiaza de straluciri. Intocmai asa e si cu viata omeneasca: daca o tinem departe de lumina si caldura focului credintei, e o viata rece atat pentru el cat si pentru altii care ar voi sa se ajutoreze cu el; de te mai apropii ceva de aceasta vatra a credintei, ajungi sa fii si tu caldicel, insa tot intunecat la chip ramai, chiar daca flacarile stralucesc nu departe de tine; iar acei care au curajul sa paseasca in casa cea plina de lumina si caldura a invataturii celei dumnezeiesti, apoi ajung sa fie si fii ai luminii, care scanteiaza de stralucirea cea vesnica. Si atunci atat sufletul lor, cat si trupul isi schimba natura, mai ales trupul cel muritor ajunge sa fie si el nemuritor. Si ei ca si fierul trecut prin flacarile focului, scanteiaza cu puteri deosebite, ajungand sa fie folosit de medici pentru tamaduirea ranilor din trupul celor bolnavi. Si asa si Sfintele Moaste sunt pline de tamaduiri pentru cei ce cu credinta se ating de ele. Si prin ele se alunga rautatea, intunericul din suflete, si se tamaduiesc multe suferinti: pentru ca si ele au din focul cel dumnezeiesc, cel plin de sfintenie si putere...

In aceasta privinta, multe minuni se fac la racla Sf. Moaste ale Sf. Dimitrie cel Nou. Credinciosii si preotii inalta catre Dumnezeu si catre Sf. Dimitrie tot pe atatea rugaciuni de multamita pe cate ceruri indurerate au suspinat... Din vremi strabune, se pomenesc multe vindecari si multe ocrotiri ce le-a savarsit Sf. Dimitrie cel Nou pentru credinciosii acestei tari si pentru bucuresteni. Boli cumplite a tamaduit, secete a curmat, si pe vrajmasi a alungat.

Dar sa-mi fie ingaduit ca din multimea cea mare de minuni savarsite de Sf. Dimitrie, sa fac pomenire de trei din ele, care s-au savarsit in ultimii 25 de ani.

Intr-o noapte de pacla geroasa din luna Februarie din anul 1918, Bulgarii cu care eram in razboi, au luat fara stirea nimanui Sf. Moaste ale Sf. Dimitrie cel Nou din Catedrala Sf. Patriarhii, cautand astfel sa lipseasca poporul roman de sprijinul cel mare din acele vremuri grele si de oricand. Dar mare a fost minunea Sfantului, pentru ca in chip minunat, iarasi a fost intors de unde fusese luat. Caci cei ce luasera Sf. Moaste, desi de mai inainte cunosteau bine drumul spre Giurgiu, in noaptea aceea cand erau cu Sf. Moaste au ratacit, inconjurand orasul Bucuresti, iar spre ziua abia, ajungand la soseaua Giurgiului, au fost prinsi...

Si tot ca o minune a Sf. Moaste ale Sf. Dimitrie cel Nou, e izbavirea ce s-a adus in anul 1940, cand cutremurele cele multe si mari nu mai conteneau. Si atuncea, intreaga Capitala a Tarii, cu ministrii in frunte, facand procesiune pe strazile Bucurestiului cu Sf. Moaste, o liniste s-a revarsat in sufletele tuturor, iar cutremurele s-au oprit...
Si in sfarsit, nu pot sa nu fac pomenire de o alta minune a Sfantului Dimitrie cel Nou, pe care credinciosii o vad in cele intamplate in timpul razboiului din urma, in luptele aeriene deasupra Bucurestiului si in cateva randuri deasupra Catedralei Sf. Patriarhii. Ei bine, nici o bomba din cele multe aruncate n-a cazut pe aceasta sfanta biserica in care se aflau Sf. Moaste ale Sf. Dimitrie cel Nou, ci trei au fost ca suflate de o putere nevazuta sa cada pe un loc viran, si altele in strada; iar altadata din cele noua bombe aruncate pe dealul Patriahiei, altele numai la un metru de Sf. Altar si de Pridvor, niciuna n-a cazut pe biserica.

Fratilor, ne oprim aici, caci ceea ce e de stiut, e ca prin ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintilor Lui si noi toate le putem birui: dureri, necazuri, lipsuri, vrajmasii, dar ceva mai mult, chiar legile firii. De aceea noi cu cinste si cu laude sa preamarim pe Sfantul Dimitrie, graindu-i unele ca acestea :

“Bucura-te, omul lui Dumnezeu;
bucura-te, implinitorul poruncilor Lui.
Bucura-te, intarirea credintei drepte;
bucura-te, icoana insufletita a vietii cele curate
Bucura-te, stalp de intarire al primejdiilor;
bucura-te, reazim neclintit al crestinilor.
Bucura-te, ca ai dat inselaciunea la iveala;
bucura-te, ca ne-ai mantuit din primejdii cu multa indrazneala.
Bucura-te, ca in ceruri locuind vezi pe Dumnezeu ;
bucura-te, ca acolo vietuind te desfatezi cu bunatatea Lui.
Bucura-te, ca imparatesti intru cele de sus;
bucura-te, ca de acolo privesti la cele de jos.
Bucura-te, luminatorul cel stralucit al Valahiei;
bucura-te, mangaierea cea grabnica a celor din primejdie. Bucura-te, facatorule de minuni, Dimitrie.”

Arhimandrit Dr. Vasile Vasilache

(din volumul "Prietenii lui Dumnezeu, Sfintii”, Bucuresti, 1947)

• Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfantul Dimitrie Basarabov
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: