1. Sfântul Spiridon este strâns legat de viaţa locuitorilor din Kerkyra. „Sfinte al meu!" se aude în Kerkyra în fiecare clipă de ananghie, durere şi primejdie, dar şi ca expresie de mirare şi uimire. Binecuvântarea dată rudelor şi prietenilor de către oricare credincios din Kerkyra, şi îndeosebi de către femei (mamă, naşă, mătuşă) este: „Cu binecuvântarea (sau harul ori ajutorul) Sfântului", ori „Mergi cu binecuvântarea Sfântului!"
Cuvintele „Sfântul nostru" sau „pe Sfânt" ca jurământ, arată recunoaşterea Sfântului Spiridon ca sfânt prin excelenţă pentru Kerkyra şi locuitorii ei. Acest lucru este încredinţat istoric şi din impunerea sfântului pe insulă ca primul între ceilalţi sfinţi, ocrotitor şi protector. Singurul sfânt care „concurează" locul Sfântului Spiridon în inima şi conştiinţa celor din Kerkyra este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (binecuvântarea paralelă este: „cu rugăciunile Maicii Domnului" sau „Maica Domnului să fie cu tine"!). Insă locuitorul autentic al Kerkyrei nu va omite să-l adauge şi pe sfânt: „Maica Domnului şi sfântul să fie împreună cu tine!".
Kerkyra, încă din anul 1456 de când, cu harul lui Dumnezeu, sfântul a fost adus aici, s-a identificat cu acesta, încât pretutindeni şi mereu numele acestei insule va trimite automat la numele lui şi invers.
2. Sfântul Spiridon avea faima de făcător de minuni chiar înainte de a veni în Kerkyra. O mulţime de minuni de-ale lui se referă la Constantinopol , unde, la sfârşitul secolului al VII-lea, din cauza pericolului arab, moaştele lui au fost aduse din Cipru, locul său de baştină. Insă multe sunt şi minunile făcute de sfânt în Kerkyra, fiindcă „făcătorul de minuni Spiridon n-a încetat să săvârşească minuni pe unde a trecut", după cum se spune în Sinaxarul sfântului, la 12 decembrie.
Din anii copilăriei, şi pe când mergeam la şcoală în Kerkyra (până în 1958), îmi amintesc o serie de minuni ale sfântului nostru, care, după constatarea sau chiar certificarea autenticităţii lor, erau propovăduite poporului şi scrise în Presa locală. Păstrez mereu în minte unele din aceste minuni, ca de exemplu vindecarea de paralizie (poliomielită) a unui copilaş sau izbăvirea unei fete demonizate. Vocea ei, schimbată şi având rezonanţa vocii mai multor bărbaţi împreună, îi tulbura pe cei din biserică, şi cu putere uimitoare reuşea să scape din mâinile rudelor sale, înaintând cu furie spre moaştele sfântului, care, stând în picioare în uşa criptei lui, părea că o binecuvântează şi că se roagă pentru ea. însă lucrul cel mai uimitor era că nu-l putea atinge, în ciuda agresivităţii ei nereţinute, ca şi când o mână nevăzută ar fi ţinut-o la distanţă! Urletele ei au încetat atunci când, la îndemnul veşnic-pomenitului mitropolit al nostru, Metodie, s-a apropiat să se împărtăşească cu Preacuratele Taine. După aceea, „îmbrăcată şi întreagă la minte" (Marcu 5,15 ), s-a întors la ai săi.
3. Insă cea mai mare minune a harului Dumnezeului Treimic este însuşi Sfântul Spiridon, moaştele lui nestricăcioase şi izvorâtoare de mir. De-a lungul vremii avem descrieri ale stării lor, care ne ajută să înţelegem faptul îndumnezeirii în cel mai palpabil mod. Indumnezeirea este mărturisită şi prin nestricăciunea moaştelor. Moaştele întregi, nestricăcioase şi făcătoare de minuni sunt o dovadă a îndumnezeirii, care este destinaţia fiecărui om, de vreme ce Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiasca (I Timotei 2, 4181). Indumnezeirea este mântuitoare în Ortodoxie. După cum spune Sfântul Ioan Damaschinul, exprimând Tradiţia noastră clară: Pe sfinţi îi cinstim „ca unii ce s-au unit cu Dumnezeu prin voia lor slobodă şi L-au primit pe Acesta a se sălăşlui în ei şi s-au făcut - după har - ceea ce este El după fire". Aşadar sfinţii sunt „temple însufleţite ale lui Dumnezeu, locaşuri însufleţite ale lui Dumnezeu", căci „prin minte S-a sălăşluit Dumnezeu în trupurile lor".
Sfintele lui moaşte sunt întregi, în afară de braţul drept, care a fost desprins, nu se ştie când, şi s-a păstrat la biserica Santa Mar ia in Vallicella, la Roma, întorcându-se în Kerkyra în anul 1984, în timpul păstoririi veşnic-pomenitului episcop Timotei (de Tribiza)183. Trupul sfântului păstrează carnea, bulbii ochilor, chiar şi dinţii. Patriarhul Ierusalimului, Nectarie (1661-1669), cunoştea că Sfântul Spiridon este „ca adormit, păstrându-se carnea, până şi unghiile... fiind moale şi catifelat". Dumnezeu, cu rugăciunea sfântului, m-a învrednicit în anul 1954, când eram elev la Gimnaziu, să trăiesc ceea ce protonotarul apostolic catolic avva Don Lorenzo scria: „Trupul (Sfântului Spiridon) se păstrează astăzi (anul 1663) atât de viu şi moale, încât dacă atingem o parte din tibia acestuia, carnea se lasă sub apăsarea degetului iar apoi revine la forma iniţială". Impreună cu duhovnicul meu, părintele Gheorghios Savvanis, am participat la paraclisul săvârşit de mitropolitul Metodie în faţa sfântului, care stătea în picioare în uşa chiliei sale, parcă aşteptând pe cineva. La un moment dat, când eram cu toţii în genunchi, mitropolitul a pus metanie adâncă şi ridicând rasa sfântului, a apăsat cu două degete tibia sfântului pentru a ne arăta, şi îndată ce şi-a retras mâna carnea care fusese apăsată a revenit la forma ei normală. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!".
Un bun jurnalist mi-a pus, cu mulţi an înainte, în public, întrebarea: „Cum ai fost condus, părinte Gheorghios, la credinţa în Dumnezeu?". Iar răspunsul meu a fost: „Cred în Dumnezeu pentru că ne-a lăsat dovezi ale prezenţei Lui în lume şi în istorie, dintre care una sunt şi moaştele Sfântului Spiridon. Dumnezeu m-a învrednicit, încă de mic copil, să-l cunosc şi să mă închin lui, şi prin aceasta s-a născut credinţa pe care o am. Noi, ortodocşii, nu credem în Dumnezeu în mod indefinit şi general, cum se întâmplă în religiile din Apus, ci credem concret în Dumnezeul Părinţilor noştri. în Dumnezeul pe care L-au văzut prin îndumnezeirea lor şi L-au trăit prin traţia pontificală a Bisericii Catolice), însărcinat să primească actele consistoriilor şi ale proceselor de beatificare. Pritn-can- celar şi secretar al curiei imperiale; arhicancelar. (ri.ed.)
lupta lor duhovnicească Sfinţii noştri Părinţi, precum Sfântul Spiridon" .
4. Faima Sfântului Spiridon, încă dinainte de anul 1456, a fost încredinţată chiar de locuitorii Kerkyrei, care l-au declarat pe sfânt ca ocrotitor al insulei. Sfântul Spiridon l-a înlocuit pe vechiul ocrotitor al Kerkyrei, care era Sfântul Atanasie cel Mare (f373), arhiepiscopul Alexandriei, care s-a distins în lupta împotriva ereziei ariene . Pentru o perioadă (de la jumătatea secolului al XV-lea) cei doi sfinţi, care au participat la Sinodul I Ecumenic (Niceea, anul 325) erau prăznuiţi împreună. Veşnic-pomenitul protopresbiter Marios Dapergolas, un cleric ales al Atenei născut în Kerkyra, a publicat în anul 1964 în ziarul Noutăţile Kerkyrei un articol cu titlul: Litania Duminicii Floriilor, afierosită şi Sfântului Atanasie .
Există o slujbă referitoare la izbăvirea insulei de ciumă , a cărei minune este atribuită nu numai Sfântului Spiridon, ci şi Sfântului Atanasie. Slujba a fost compusă pentru a se psalmodia la 2 mai, ziua strămutării moaştelor Sfântului Atanasie. înştiinţarea respectivă spune: „Psalmodiem slujba Sfântului nostru Părinte şi ocrotitor Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei, întru pomenirea strămutării sfintelor lui moaşte şi a minunii izbăvirii de urgia ciumei, săvârşită de Sfinţii şi ocrotitorii noştri Spiridon şi Atanasie". La Sinaxarul praznicului se menţionează: „(Sfântul Atanasie) [...] i-a izbăvit de ciuma cea ucigătoare, împreună cu făcătorul de minuni Spiridon". Şi se adaugă: „La biserică (a Sfântului Atanasie) în fiecare an se face litania sfintelor moaşte ale marelui ocrotitor Spiridon, căci a fost conlucrător al minunii".
După cum ne informează veşnic-pomenitul părinte Athanasios Tsitsas, istoric bisericesc din Kerkyra, în raportul şi decizia guvernamentală pentru instituirea litaniei din Duminica Floriilor nu se face referire la Sfântul Atanasie cel Mare (această litanie a fost instituită în anul 1630)190, şi nici despre privegherea din biserică. Şi după cum scrie, „poate că această slujbă de priveghere s-a făcut în primii ani după săvârşirea minunii, însă după aceea s-a restrâns şi s-a mărginit la o scurtă rugăciune, care se face la litania Duminicii Floriilor, pe locul bisericii respective, care a fost distrusă în anul 1808". Astfel, minunea şi litania s-au legat cu Duminica Floriilor! Insă atribuirea minunii ambilor sfinţi este mărturisită şi de frescele vechi ale bisericii Sfântului Atanasie din Korakiana. Acestea îi înfăţişează pe Sfinţii Atanasie şi Spiridon, care prin puterea lui Hristos au alungat ciuma, ce este înfăţişată ca un monstru înaripat, cu inscripţia „ciuma". Trebuie, totuşi, să adăugăm, pentru ca cele de mai sus să fie înţelese, şi faptul că moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în biserica Sfântului Atanasie, atunci când acestea au fost aduse la Kerkyra. Prin urmare, este importantă şi relaţia dintre cei doi sfinţi.
Aş dori să fac încă o menţionare, care nu este lipsită de importanţă. Foaia slujbei de mai sus în manuscris (1760) are titlul: Foaia slujbei Sfinţilor Atanasie, Spiridon şi Arsenic. Este o mărturie importantă despre cinstirea liturgică şi a unui alt ocrotitor al insulei din secolul al X-lea, al cuviosului arhiepiscop (mitropolit) Arsenie191, care, împreună cu Sfântul Atanasie cel Mare, a trecut în umbră în faţa făcătorului de minuni Spiridon şi, îndeosebi, a sfintelor sale moaşte. Sunt practici care se întâmplă în istoria bisericească. Evlavia poporului are criteriile ei, mai mult emoţionale şi mai puţin istorice sau teologice.
5. Kerkyra i-a atribuit sfântului ei purtător şi izvorâtor de har izbăvirea sa în momente istorice critice, nu doar de ciumă şi foamete, dar şi de invazii, ca aceea a otomanilor din anul 1716. Asemenea au fost şi bombardamentele zilnice ale italienilor şi germanilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. In ambele cazuri, biserica sfântului, care ca şi clădire, îndeosebi în anii mai recenţi, nu oferea nicio garanţie de siguranţă, a devenit refugiul a mii de oameni din popor, care au nesocotit îndemnurile autorităţilor, întrucât au crezut nezdruncinat în ocrotirea sfântului. Atât de mare a fost - şi este - încrederea poporului în el!
De unele cazuri în care insula a fost izbăvită sunt legate şi litaniile sfintelor lui moaşte pe drumurile capitalei acesteia . Cea mai veche este litania din Sâmbăta Mare, care a fost instituită înainte de anul 1553, în amintirea izbăvirii insulei de foamete. Această litanie are o istorie lungă, dar şi importanţă teologică. Mai întâi litania săvârşită în dimineaţa din Sâmbăta Mare, a sfintelor moaşte împreună cu epitaful. în timpul stăpânirii veneţîene, întrucât puterea politică le interzisese bisericilor ortodoxe litania din seara Vinerii Mari, pentru ca epitafurile ortodocşilor să nu se încrucişeze cu cele ale Bisericii Catolice - religia puterii dominatoare - ortodocşii au mutat litania lor în dimineaţa din Sâmbăta Mare. După sfârşitul stăpânirii latine (1797) a rămas acest obicei, ca litania epitafului bisericii Sfântul Spiridon şi a sfintelor sale moaşte să se facă în dimineaţa din Sâmbăta Mare. Aici impresionează elementul teologic şi bisericesc: Sfântul Spiridon este purtat în litanie fără acoperământ, ca simplu episcop, pentru că în mormânt este pus adevăratul şi singurul Stăpân, Iisus Hristos!
Celelalte litanii sunt: Litania din Duminica Floriilor, instituită în anul 1630 întru pomenirea izbăvirii insulei de „ciumă Este cea mai mare litanie ca întindere şi durată, fiindcă îmbrăţişează întregul oraş, care cuprinde şi zidurile vechi. în anul 1717 s-a instituit litania de la 11 August, întru pomenirea izbăvirii Kerkyrei de invazia otomană din anul 1716. întru pomenirea izbăvirii insulei de ciumă a fost instituită (în anul 1673) şi litania „primei Duminici" din luna noiembrie. La litanii participă şi filarmonicile insulei (astăzi în număr de optsprezece), în frunte cu Societatea Filarmonică a Kerkyrei „Sfântul Spiridon", „Cea veche", cum o numeşte poporul, care a fost înfiinţată în anul 1840, tocmai pentru a însoţi litaniile sfântului . Un obicei cu caracter strict local, pare bizar, dacă nu cumva chiar smintitor pentru cei care nu sunt din Kerkyra. Cele două Filarmonice, „Cea veche", care-i poartă numele, şi „Cea nouă", numită „Nikolaos Mantzaros", înfiinţată în anul 1890, la sărbătorile mari intonează în biserică o rugăciune (întrerupând slujba). La fel face şi în timpul reaşezării sfintelor moaşte în racla lor, ca înaltă expresie de cinstire şi iubire pentru sfânt.
In afară de închinăciunea zilnică Ia sfintele moaşte (îmi amintesc că atunci când eram elevi treceam mai întâi să ne închinăm la sfânt şi abia după aceea mergeam la şcoală), s-a instituit şi un pelerinaj de trei zile la moaştele sfântului, care stă în picioare la intrarea criptei lui: de pe 11 până pe 13 Decembrie, din Sâmbăta Mare până în Marţea din Săptămâna Luminată şi de pe 11 până pe 13 August. în aceste zile, poporul - locuitori ai Kerkyrei şi vizitatori - trece neîncetat pe acolo şi cu cucernicie, evlavie şi credinţă, se închină la picioarele cuvioase ale sfântului, încredinţându-i lui nădejdea rezolvării problemelor lor. Este un dialog tainic cu sfântul, părintele şi ajutorul oricărui credincios.
6. Poporul crede că încălţările lui se tocesc de la mers, atunci când aleargă să-i ajute pe cei aflaţi în nevoi. Dar şi racla sfântului se crede că rămâne închisă, nelăsându-se deschisă de cheia preotului atunci când sfântul lipseşte din ea. Aceste exagerări emoţionale ale sufletului poporului se nasc din credinţa nezdruncinată că sfântul nu numai că îi ajută, dar îi şi ocroteşte pe toţi cu harul său.
Prezenţa Sfântului Spiridon a contribuit Ia formarea de atitudini şi obiceiuri care arată aşezare iui în centrul realităţii din insula Kerkyra. De exemplu, în cazul unei sarcini grele sau la naşterea unui copil, se face rugăciune la racla sfântului, în timp ce clopotul mare al bisericii răsună. Rugăciunile făcute cu deschiderea raclei sunt un obicei zilnic. Prin atingerea de raclă sunt binecuvântate deseori inelele de logodnă ale tinerilor care se logodesc, ori se fac paraclise în faţa raclei înainte de plecarea în armată sau într-o călătorie lungă, ori în cazul emigrării. Chiar şi litigiile judiciare, mai ales mai demult, îi aduceau pe împricinaţi la cripta unde se aflau sfintele moaşte, pentru a atinge cu mâinile racla sfântului şi a încredinţa în felul acesta că spun adevărul. După cum afirmă părintele Athanasios Tsitsas, din arhivele locale reiese că acest jurământ era impus chiar şi la Tribunal în timpul stăpânirii veneţiene.
Intre numele date copiilor de pe insulă este normal să domine numele Spiridon şi Spiridouîa. Aceasta constituie exprimarea firească a recunoştinţei faţă de Sfânt după o sarcină grea, chiar şi prin botezarea în biserică pentru salvarea pruncului. Uneori pruncul este aşezat pe una din treptele care duc la cripta cu sfintele moaşte şi un închinător primeşte năşirea lui. Urarea obişnuită în aceste cazuri este: „Sfântul să-ţi dăruiască copilul!".
Astfel, de-a lungul secolelor, în Kerkyra s-a dezvoltat o legătură strânsă şi lăuntrică cu sfântul, în toate păturile sociale ale poporului. Aristocraţii şi plebea au închegat legături cu el, fiecare în felul lui.
Fiecare clasă socială îl abordează prin prisma ei. însă pentru toţi el este şi rămâne comoara Kerkyrei, un element indispensabil al culturii ei, la formarea căreia a contribuit mult prezenţa lui pe insulă. Oricât ar părea de ciudat, chiar şi fenomenul necuvios şi respingător al folosirii numelui sfântului în cazul blasfemiilor, psihologic este o recunoaştere indirectă, chiar dacă este exprimată intr-un mod urât, a sfinţeniei şi cinstirii lui. Dar adevărul neîndoielnic este că aici clopotniţa bisericii sfântului este inima Kerkyrei, iar orologiul acesteia determină ritmul vieţii de pe insulă.
Sfântul Spiridon a fost, datorită evlaviei poporului faţă de el, şi contactul viu al poporului de pe insulă cu Dumnezeu. Şi este adânc înrădăcinată credinţa că sfântul iubeşte Kerkyra şi pe locuitorii ei şi de aceea, de fiecare dată când s-a dorit (de către stăpânirea veneţiană) îndepărtarea lui de pe insulă sau chiar folosirea bisericii lui de către latini197, aceştia au eşuat, fiindcă sfântul n-a îngăduit asta, lăsând atât sfintele sale moaşte, cât şi biserica, celor din Kerkyra, adică ortodocşilor. Şi este o binecuvântare faptul că şi oraşul Pireu îl are ca ocrotitor şi protector al său pe sfântul nostru, şi îl cinsteşte cu deosebită evlavie în impunătoarea şi istorica biserică a lui. Pireul şi Kerkyra au fost astfel înfrăţite, sub înalta ocrotire a Sfântului Spiridon.
Gheorghios Metallinos
Scrieri, studii... Texte de experienta pastorala ortodoxa, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Scrieri, studii... Texte de experienta pastorala ortodoxa"
-
Sfantul Spiridon al Trimitundei
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Spiridon al Trimitundei
Publicat in : Sfantul Spiridon al Trimitundei -
Minuni ale Sfantului Spiridon
Publicat in : Sfantul Spiridon al Trimitundei -
Pomenirea Sfantului Spiridon al Trimitundei
Publicat in : Sfantul Spiridon al Trimitundei -
Corfu, insula Sfantului Spiridon
Publicat in : Sfantul Spiridon al Trimitundei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.