Datorită epistolelor sale, Apostolul Pavel poate fi considerat primul mare scriitor creştin. Ele cuprind numeroase sfaturi şi lămuriri privind cele mai importante probleme teologice, morale şi sociale, precum şi de organizare bisericească.
Scrisorile Sfântului Pavel evidenţiază, pe lângă doctrina şi teologia sa, şi personalitatea lui complexă. Ele nu sunt lucrări elaborate, ci mai degrabă „ocazionale”, menite să răspundă unor probleme de moment, care aşteptau un răspuns neîntârziat, fiind adresate unor comunităţi, dar şi unei singure persoane, cum este cazul epistolelor pastorale.
Scopul şi rolul lor a fost acela de a fi citite şi explicate în public, urmând să fie apoi copiate şi trimise altor comunităţi spre folos duhovnicesc: „Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi” (Col. 4, 16).
În ceea ce priveşte stilul în care au fost redactate aceste scrisori, se observă că ele poartă pecetea temperamentului viu şi a sensibilităţii deosebite, care îl caracterizau pe Apostol Pavel. De aici rezultă limbajul său expresiv, care de multe ori nu ţine cont de frază sau de cuvinte.
Faptul că Sf. Pavel era un apologet şi un mare predicator se oglindeşte de asemenea în felul său de a scrie. Se poate spune că scria adeseori aşa cum vorbea, adică precum îi veneau ideile în minte, fără a acorda o atenţie deosebită frazelor şi cuvintelor.
Stilul său epistolar a fost influenţat şi de limba ebraică, dar şi de vasta sa cultură. Potrivit modelului rabinic, Pavel gândea „analitic” şi „dialectic”, stilul său fiind marcat de trimiteri la învăţătura iudaică, precum şi de numeroase paranteze pe marginea textului, adăugate din dorinţa de a nu omite nimic, care determinau uneori pierderea firului frazei. Totuşi, stilul său este plin de frumuseţe, de profunzime şi vitalitate, ceea ce dă impresia că în faţa noastră se află însuşi autorul care ne vorbeşte.
Apostolului Pavel a fost mereu încredinţat că nu grăieşte în numele lui personal, ci în numele lui Iisus Hristos. De aceea există o diferenţă majoră între el şi marii oratori, filosofi şi oameni de ştiinţă care vorbesc în numele lor.
Mărturie stă momentul convertirii sale, când a auzit glasul Mântuitorului Iisus. Din acea clipă el n-a mai predicat în numele său personal, ci numai în Numele Domnului. Predica lui a însemnat proclamarea istoriei mântuirii, a cărui autor principal este Dumnezeu, Cel care a creat universul (F. A. 17, 24) şi care l-a ales pe Israel (F. A. 13, 17).
În centrul istoriei mântuirii şi a lumii stă Iisus Hristos şi Evanghelia Sa, în timp ce Legea şi profeţii constituie o primă etapă a prezenţei Cuvântului în lume, aşa cum arată Apostolul în discursul ţinut în Antiohia Pisidiei (F. A. 13, 17-22).
Evanghelia propovăduită de apostoli înseamnă împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu în vechime, patriarhilor, proorocilor şi tuturor celor aleşi să descopere planul Său în lume. Sf. Pavel a pus accent în predicile sale, pe un „eveniment al împlinirilor”, şi anume momentul în care Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morţi (F. A. 13, 30).
Importanţa pe care Apostolul o acordă Crucii şi Învierii lui Hristos, în care făgăduințele lui Dumnezeu îşi găsesc împlinirea (II Co. 1, 20), conduc la ideea unui „continuu prezent” în planul mântuirii. Acesta este timpul Evangheliei Mântuitorului, al mărturiei care-L proclamă pe Iisus Înviat, Domn şi Hristos. Din această perspectivă, predica misionară este însuşi Cuvântul viu care lucrează şi se răspândeşte atât în spaţiul geografic, cât mai ales în cel al inimilor noastre.
Nu trebuie uitat faptul că Duhul Sfânt lucrează în taină pentru răspândirea Evangheliei în lume. El este Cel care îi călăuzeşte pe misionari, care îndeamnă Biserica din Antiohia să-l aleagă pe Pavel şi pe Barnaba pentru slujirea apostolică (F. A. 13, 2). Duhul Sfânt prezidează Sinodul din Ierusalim şi tot El este Acela care a ales, pentru prima oară, pe preoţii Bisericii (F. A. 20, 28).
Mesajul pe care Sf. Pavel îl transmite în predicile sale este că diversitatea naţională nu-i poate împiedeca pe creştini să formeze un singur popor al lui Dumnezeu, fiecare credincios trebuind să fie o „mărturie vie” a lui Hristos Înviat.
Creştinismul pe care el l-a predicat nu este naţional, ci un creştinism universal. Pentru el nu este iudeu, nici elin, nu este rob, nici liber, nu este parte bărbătească, nici parte femeiască, întrucât toţi sunt „unul” întru Hristos (Col. 3, 11). De aceea, Sf. Pavel rămâne Apostolul tuturor neamurilor, care a propovăduit creştinismul în numele Domnului Iisus Hristos, dincolo de hotarele Palestinei, fără a viza în mod deosebit o anume națiune.
Concluzia care se desprinde este că învăţătura creştină, în cele trei veacuri primare, s-a răspândită aproape în tot Imperiul Roman. Acest fapt este adeverit prin mărturiile pe care le avem, încă din veacul întâi, despre bisericile de la Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Efes, Roma. Apoi despre bisericile menţionate în cartea „Apocalipsa”, de la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea, în afară de bisericile şi comunităţile înfiinţate de Apostolul Pavel, pe care le cunoaştem din epistolele trimise acelor comunităţi.
În acest sens, epistolele pauline trebuiesc privite ca ceea ce de fapt sunt: parte din opera misionară a Apostolului Pavel. Astfel putem spune că Sf. Pavel nu a cultivat genul epistolar doar cu intenţia de a creea o operă literară, aidoma multor scriitori ai antichităţii.
De asemenea se cunoaşte faptul că după moartea apostolilor, ucenicii lor au dus mai departe învăţătura creştină. În felul acesta, Evanghelia lui Hristos s-a răspândit tot mai mult în lumea greco-romană.
Sf. Pavel rămâne cel mai înalt model de apostol şi misionar, de mărturisitor devotat până la jertfă de sine cauzei creştinismului.
Biserica îl pomeneşte la 29 iunie, ziua martiriului său, împreună cu Sf. Petru, un alt mare apostol al Mântuitorului Iisus Hristos.
Pentru rugăciunile Sf. Apostoli Petru și Pavel, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Sfantul Apostol Pavel
Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole -
Sfantul Apostol Pavel, cel mai mare teolog al Bisericii
Publicat in : Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.