Pomelnicul necazurilor lui Pavel

Pomelnicul necazurilor lui Pavel

Din acest pomelnic vreau să scot următorul normativ apostolic: poziţia creştinului faţă de necazuri.

Sfântul apostol şi le consideră o laudă.

Acestea sunt „necazurile pentru Evanghelie”.

Credinţa de totdeauna a Bisericii vechi în faţa tuturor felurilor de încercări, a fost că acestea sunt o binecuvântare. De aci s-a dezvoltat şi poziţia faţă de martiriu. Acesta e un har special, care se dă numai cui şi cui, din vreme în vreme.

Astăzi aceste poziţii faţă de suferinţă s-au cam pierdut. Astăzi creştinilor li se pare că suferinţa - crucea fiecăruia, cea de toate zilele - ar fi un lucru de care ar vrea, pe toate căile, să scape cât mai repede.

Ca să ne dăm seama de slăbiciunea creştinilor şi de pierderea cunoştinţei despre harul suferinţei, e destul să ne punem întrebarea următoare:

Despre Pavel ştim bine că a fost apostolul lui Hristos, apostolul neamurilor, chemat special, trimis special, aşadar de ce l-a lăsat Iisus în droaia de necazuri pe care le înşiră în pomelnicul pomenit?

Necazurile au un rost, pe care azi oamenii l-au pierdut. II spune, mai uşor, mai greu de observat, şi Pavel, când vorbeşte despre o suferinţă a sa personală, o boală, pentru care de trei ori s-a rugat lui Dumnezeu să o ia de la el.

I s-a răspuns: darurile Mele în neputinţe se desăvârşesc. Trebuie să avem neputinţe, trebuie să avem necazuri pentru că altfel cădem. Cădem uşor, pentru ca să nu cădem mai greu. Suferim puţin, ca să nu suferim grozav. Asta-i raţiunea pentru care, cei ce merg pe urmele lui Iisus au tot felul de suferinţe şi Iisus nu-i izbăveşte de ele, fiindcă fără ele se pierd de El şi se pierd pe sine.

De aceea poate că Ie-a spus Pavel pe ale sale. Nici unul din necazurile pe care le înşiră nu sunt dinaintea convertirii lui la creştinism. Atuncea le folosea el creştinilor - şi poate că acestea sunt o răzbunare pentru acelea - mucenia... [Ca să-şi dea seama că este o putere nevăzută cu care se luptă ei în deşert. Cu chinurile nu-i putea omorî, încât îi reducea la a-i omorî în chip simplu, tăindu-le capul.] Mucenicia e un dar şi-l dă Dumnezeu nu cui aleargă după el, ci cui vrea şi cui ştie, din timp în timp. Cei care aleargă după mucenicie, au în ei ispita muceniei şi ăştia cad. Nu e treaba ta, e treaba lui Dumnezeu. Nu umbli după măsuri peste puterea ta. Sfinţii mucenici şi mărturisitori nu aveau ei obrăznicia de a se face mucenici efectiv.

A răbda = credinţa ta - şi pentru credinţa ta, îţi dă Dumnezeu împotrivitor. Nimeni nu se poate plânge că n-are cine-l proba, cine-l căli sau forma.

... Ăştia sunt creştinii care-şi duc crucea târâiş.

Purtăm neputinţe ca să nu ne suim la părerea că suntem puternici. Cu necazurile de tot felul, ne dezleagă Dumnezeu de noi înşine, de părerea de sine. Şi asta n-are leac cum n-are căderea dracilor. De aceea dăm de tot felul de neputinţe, care sunt mult mai uşoare decât căderea în părerea de sine.

Ca să încurajeze pe creştinii de peste toate vremurile în necazurile lor şi să şi le asemene cu ale sale, şi-a spus Sfântul Pavel necazurile.

Mai mult fiecare avem necazurile noastre pentru păcatele noastre, nu pentru Evanghelie...

Deşi nu duceţi crucea de drag, cel puţin duceţi-o la umăr, duceţi-o din ordin moral.

M-aş bucura mult să puneţi astăzi la inimă tară să mai zăboviţi, pilda sfinţilor apostoli Petru şi Pavel.

Ăştia au fost oameni care nu s-au plâns de stăpânire fiindcă stăpânirea, oricât ţi s-ar părea, e pusă cu rosturi de la Dumnezeu spre desăvârşire.

Sfântul Pavel închis la Roma doi ani, pentru Evanghelia adevărului, n-a ştiut de lanţuri. El şi-a purtat lanţurile cu seninătate şi mărturisea că ţinta după care alerga, e cununa biruinţei.

Calea acestei alergări trebuie să ştii a o urma tară silă şi piedică, celelalte dacă le înţelegi bine, te ajută.

Parintele Arsenie Boca

Fragment din cartea "Scrieri inedite" - Deva 2019

Pe aceeaşi temă

21 Iunie 2019

Vizualizari: 4140

Voteaza:

Pomelnicul necazurilor lui Pavel 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Vietile sfintilor povestite pentru copii. Martie-aprilie
Vietile sfintilor povestite pentru copii. Martie-aprilie Viețile de sfinți sunt istorii reale, în măsură să hrănească încă de timpuriu nu atât imaginația copiilor, cât mai ales inimile lor. Născute din experiența vie, aceste istorisiri au schimbat sufletele celor ce s-au aplecat asupra lor și, prin aceasta 32.00 Lei
Evanghelia Biruitorului mortii. Cugetari si predici la Invierea Domnului
Evanghelia Biruitorului mortii. Cugetari si predici la Invierea Domnului Învierea nu este începutul unei noi ere și nu este doar un mare eveniment al trecutului. Învierea este izvorul vieții creștine. Învierea este viața însăși. Tocmai de aceea, Sfântul Ierarh, urmându-l pe Apostolul Pavel, arată că, dacă evenimentul Învierii 32.00 Lei
Vesnicia sau (ne)murirea digitala? De la pandemie la molima informationala, vorbirea desarta, lacomie si akedie
Vesnicia sau (ne)murirea digitala? De la pandemie la molima informationala, vorbirea desarta, lacomie si akedie Am creat instrumente mai puternice decât capacitatea noastră de a ne înțelege limitele în utilizarea lor. Asistăm la o formă de haos ontologic, nu știm în ce categorie să încadrăm noile sisteme. Au ajuns să vorbească precum noi, dar nu au viață, par să ne 35.00 Lei
Zece cuvantari la Postul Mare
Zece cuvantari la Postul Mare Omul creat după chipul lui Dumnezeu este în aşa fel plăsmuit încât, în calitatea lui de fiinţă inteligentă şi de sine stătătoare, să Îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă din această lege voie proprie 20.00 Lei
Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii
Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii În viaţa adultă, de sine stătătoare, nu intrăm în condiţii egale. Unii sunt mai încrezători în ei înșiși, mai capabili să iubească şi să ierte, alţii sunt mai dependenţi, mai slabi, mai anxioşi şi mai nefericiţi – cauza principală fiind relaţiile noastre 24.00 Lei
Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari
Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari Un ocol al Pământului în numai 24 de ore, în compania unei serii uluitoare de păsări – iată ce ne propun autorul acestui volum, reputatul ornitolog american de origini maghiare Mark E. Hauber, și ilustratorul Tony Angell, artist și birdwatcher. În acest 40.00 Lei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei Volumul de față este primul dintre cele șase ale unei ample monografii despre viața și învățăturile lui Iisus Hristos. El își propune o recitire atentă a textului evanghelic, însoțită de citate din Vechiul Testament, Sfinții Părinți și alte surse 75.00 Lei
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii Ce este spovedania? O pregătire pentru urcușul către Cetatea de Aur a Noului Ierusalim, unde suntem așteptați la Cină de Împăratul nostru, Hristos Domnul. Drumul nu este ușor, dimpotrivă; este plin de piedici și primejdii, de înaintări și căderi, de 19.03 Lei
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata Volumul părintelui Nicholas G. Louh și al soției sale, Roxanne Louh (doctor în psihologie) se adresează tuturor celor care trecem prin neguri - uneori asemănătoare Vinerii Mari -, prin mo­mente în care suntem speriați, furioși, derutați, copleșiți sau 40.17 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact